Într-o zi, mistrețul se gândi

Că și el câine poate fi…

Și plecă spre cel din vale sat,

Ca să se apuce de lătrat.

Pe drum se-ntâlni cu vulpea

Și îi spuse ce gândea:

-Știi, eu de mult m-am gândit

Că oricând pot fi pândit

De vreun vânător vreodată,

Care să mă prindă îndată.

Și atunci am zis degrabă

Să alerg în sat în grabă,

Să-nvăț… ca să fiu câine

Și s-apuc ziua de mâine…

Vulpea vicleană se gândi

Și pe loc mărturisi:

-Știi, eu am vrut să fiu pisică,

Drăgălașă, foarte mică,

Stăpânii să mă iubească,

Copiii lui să mă îngrijească…

Dar domestic nu-i ușor să fii,

Și toate trebuie să le știi,

Unde ai voie, unde nu,

Altfel, te mănâncă pământu…

C-un pic de îndoială-n gând

Mistrețul o lăsă mergând

Pe vulpea care-i semănase

Îndoiala și teama-n oase…

Și tot mergând grăbit la pas

Cu ursu dădu nas în nas…

– Ce-i cu graba asta, frate?

Întrebă ursul, stând pe spate…

Și mistrețul toate-i povesti,

Ce vru să facă, cu cine se-ntâlni

Și cum îl măcina îndoiala

Și parcă nu mai știa rânduiala

A lucrurilor de mistreț…

Ursul sta și se uita

La mistrețul care se plângea

Și cum dorea el ca să fie

Un câine bleg, … de companie,

Și i se adresă supus

Porcului, ce sta cu râtu-n sus:

-Stimate porc… de companie,

Să știi că nu e mare grozăvie,

Câine să fii într-o ogradă,

Toată lumea să te vadă,

Să latri la lună disperat,

Cu pietre să fii alergat,

Înjurat și blestemat,

De alți câini mereu mușcat…

Rămâi tu porc mistreț mai bine

Pentru că așa se cuvine

Și ai în loc de-ogradă și de lături

Pășuni întinse, izvoare și păduri…

Și ce dacă un vânător te va vâna?

… Asta e natura ta.

Iar oamenii, de te vor prinde,

Te vor ucide, te vor vinde.

Vrei să stai printre vânători,

Crezând că așa nu o să mori?

Ține minte că între om și câine

E doar o diferență: ziua de mâine…

Câinele nu are zile, are stăpân,

Chiar de e rău sau de e bun,

Pe când omul stăpân nu are

Și nu-i mai pasă dacă altul moare.

Omul mușcă mâna ce-l hrănește,

Câinele o linge prietenește…

Tu vrei să stai în preajma lor?

Atunci, du-te repejor

Că s-apropie ora de masă

Și nu au toți mâncare-n casă.

Ai fi felul principal la un ospăț

Și pielea ți-ar fi pusă pe un băț,

Sau poate că te vor împăia,

Să râdă toți de domnia ta…

Și mie îmi e greu să mai fiu urs

Să fiu mereu pe fugă, un intrus,

Să îmi alerge puii omul vânător

Și să mă chinuie pân-am să mor.

Dar rămân urs că așa sunt

Ș-așa am fost lăsat eu pe pământ,

Nu vreau să fiu ce altul este,

Chiar dacă asta îți pare o poveste…

Sunt cine sunt și vreau ce vreau,

Și după nimeni nu mă dau…

Așa că du-te-acum grabnic la locul tău

Și uită de visul tău!

Câinele e câine, porcu-i porc,

E doar o chestiune de noroc…

Și mistrețul în codru nevăzut se făcu

Și nimeni de atunci nu-l mai văzu…

Nici câini, nici oameni nu-l aflară,

Poate a dispărut, poate s-a dus să moară,

Sau poate-i fericit că este porc…

Păi, cum ziceam, e doar o chestiune de noroc…

MORALA

Mulți porci vor câini de companie ca să pară,

Mulți câini sunt porcii de odinioară

Și mulți mai sunt și oamenii ce îi imită,

Și, din păcate, cu mare reușită.

Așa că niciun porc și niciun câine

Nu poate fi omul de mâine…

Dar orice om și câine, dar și porc,

Oricând, poate să fie… E doar o chestiune de noroc.  ( Fabulă subtilă, Mușat George Ovidiu )