… pentru că se află… în programa Examenului de Bacalaureat, ilustrând romanul tradiționalist, realist, de observație socială. Scrisă în numai 10 zile, fără adaosuri și fără ștersături, opera sadoveniană are un vădit caracter polimorf, dezvoltând sensuri care, cu siguranță, i-au scăpat romancierului însuși. Având o tematică amplă și diversă, romanul poate fi definit, în egală măsură: un roman mitic, centrat pe balada populară Miorița, de unde a preluat miezul diegetic, precum și pe mitul egiptean al lui Isis și Osiris; un roman social, care zugrăvește o societate arhaică – încremenită în timp – cu obiceiurile, cu tradițiile și cu eresurile ei, devenind astfel o convingătoare monografie a lumii pastorale moldovenești; un roman inițiatic, un Bildungsroman ce urmărește evoluția, maturizarea treptată a tânărului Gheorghiță; un roman polițist axat pe ancheta întreprinsă de Vitoria, femeia care dovedește reale abilități detectivistice și, nu în cele din urmă, un roman de dragoste, ce dezvăluie lectorilor povestea de iubire ce o leagă încă pe această munteancă de soțul dispărut, căruia i-a rămas credincioasă de douăzeci și mai bine de ani. Romanul sadovenian se înscrie în sfera unui realism de tip transfigurant și nu mimetic în sens stendhalian, caracterizat prin verosimilitatea faptelor și a relațiilor interumane, prin obiectivitatea și atitudinea, în genere, impersonală a unui narator auctorial, omniscient și heterodiegetic. Perspectiva obiectivă a acestei instanțe discursive se împletește, câteodată, cu perspectiva subiectivă a eroinei sale, în umbra căreia îi place să se așeze.

    … pentru că are un incipit atipic, care dezvoltă o legendă cosmologică ce vorbește despre clipa sacră în care Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui neam. Fiindcă au venit în fața creatorului cei din urmă, moldovenii au primit… o inimă ușoară și niște muieri frumoase și iubețe. Această poveste, spusă adeseori la cumetrii chiar de către Nechifor Lipan, îndeplinește funcții multiple: integrează cosmic comunitatea păstorilor moldoveni, schițează portretul personajului colectiv, al locuitorilor de sub brad și, cel mai important, îl introduce în diegeză pe Nechifor, personajul absent al cărții, în portretizarea căruia se utilizează procedeul măștilor, care pune mare preț pe descrierea vestimentară. Chiar dacă, așa cum reiese din dezvoltarea ulterioară a faptelor, Nechifor era deja mort în momentul în care începe propriu-zis istoria romanescă, el este o prezență vie, grație unui act de reconstituire, de sinteză rememorativă înfăptuit de toți cei care l-au cunoscut. Detaliul portretistic, fie acesta prosopografic – cel cu căciulă brumărie –, fie etopeic – a hrănit el cu mâna lui un câne pe care-l avea -, este suficient pentru a îl înlocui pe acest erou a cărui absență devine motorul epic al romanului.

    … pentru că are un subiect captivant, care îl face pe lector să citească romanul dintr-o suflare… Odiseea montană sadoveniană începe în momentul ( vineri, 10 martie ) în care Vitoria Lipan, o țărancă din Măgura Tarcăului – îngrijorată de absența nefiresc și nejustificat de lungă a soțului ei, care, păstor fiind, plecase la Dorna pentru a cumpăra niște oi – se hotărăște ca însoțită de necoptul său fiu, Gheorghiță, să plece în căutarea bărbatului, nu înainte de a se supune unui adevărat ritual de purificare. Cei doi, mama și fiul, refac întocmai traseul parcurs în toamnă de către Nechifor, trecând prin Bicaz, Călugăreni și Fărcașa. La Vatra Dornei află de la slujbașul canțelariei că într-o zi de duminică, pe întâi noiembrie, Nechifor Lipan cumpărase de la Gheorghe Adamachi și Vasile Ursachi o turmă de trei sute de oi. Acesta își mai amintește de asemenea că, nemaifiind alte oi de vânzare, alți doi ciobani, doi gospodari de treabă se rugaseră de Nechifor să le vândă și lor o parte din turma cumpărată. Acesta s-a învoit și le-a cedat o sută de capete. De acum înainte, în poveste, apar trei ciobani. Folosind aceeași metodă a investigării cârciumarilor și, mai abitir, a nevestelor lor, femeia a descoperit la hanul de la Broșteni că cei trei bărbați au trecut spre Gura Negrei, urma acestora regăsindu-se ulterior la Borca și apoi la Sabasa. După popasul pe care îl face la Crucea Talienilor, Vitoria coboară pe celălalt versant al muntelui Stânișoara, în satul Suha. Punând cap la cap informațiile, femeia înțelege că bărbatul ei a dispărut undeva între localitățile Sabasa și Suha: În întuneric începea să i se facă lumină. La Sabasa fuseseră trei. Dincoace, peste muntele Stânișoara, la Suha, Nechifor nu mai era. Se înălțase deasupra? Căzuse dedesubt? Apoi, ajutată de Gheorghiță și de câinele lui Nechifor, Lupu, care, rămas singur, se pripășise în curtea unui gospodar din Sabasa, nevasta descoperă într-o râpă de sub Crucea Talienilor osemintele lui Nechifor și scheletul calului său.  

    Cine sunt cei care l-au asasinat și cum a pierit bărbatul veți afla numai citind cartea…

    … pentru că are o protagonistă puternică ce se autoconstruiește permanent sub privirea cititorilor. Înainte de toate, ea nu este o individualitate, ci mai degrabă un exponent al speței, adică un personaj-simbol al tuturor nevestelor de oieri, sortite de vechi legi nescrise să își ducă existența după același ritual, îngrijindu-se de gospodării precum și de creșterea și educația copiilor, în spiritul unor practici și cutume seculare. Așa se explică faptul că este înzestrată cu multă virilitate, cu  multă îndrăzneală, trăsături care pentru unii ( exegeți sadovenieni ) s-au dovedit a fi extrem de supărătoare. Trăind însă într-o lume aspră și nepăsătoare și având multe îndeletniciri grele, Vitoria nu putea fi închipuită ca o femeie feminină, sensibilă și delicată. În peisajul geografic aspru în care s-a născut și în care trebuie să trăiască, femeia nu își permite să fie fragilă, pasivă sau contemplativă decât, poate, doar până când devine muiere, adică până se căsătorește. Așa se face că în niciun moment, indiferent de tragismul său – nici măcar acela în care sunt descoperite rămășițele soțului risipite pe fundul râpei -, nu dă dovadă de slăbiciune. Ca o veritabilă femeie bărbată eanu se aruncă în melodramă și nici nu conferă dimensiuni catastrofice, menite să le denatureze, experiențelor excepționale pe care le trăiește. Lucidă, rațională, echilibrată și mereu stăpână pe sine însăși, s-ar putea spune că Vitoria se afirmă mai degrabă ca un erou și mai puțin sau deloc ca o eroină.

    Trăsătura care o definește însă cel mai bine este capacitatea de a disimula, teatralitatea ei, Vitoria comportându-se atât în fața criminalilor soțului ei, cât și în prezența celor care îi sunt aliați sau prieteni – cocoana Maria, subprefectul Anastase Balmez – ca o mare actriță. Mimând ignoranța, necunoașterea lucrurilor și jucând cartea umilinței, ea reușește să scoată de la interlocutorii săi tot ceea ce își dorește să afle: Sunt prea mulțumitoare cucoanei pentru lămurire, vorbi Vitoria, c-un fel de umilință care puse în mare uimire pe Gheorghiță. Astfel, deși este analfabetă, neștiutoare de carte, ea are o istețime empirică, ce îi permite să exerseze, cu superioritate, un fel de maieutică socratică, întemeiată pe teza: Știu că nu știu nimic. Scenele care dezvăluie cel mai bine acest talent actoricesc al femeii sunt dezvoltate spre finalul cărții. De exemplu, episodul înmormântării, la care este adunată lume luminată din două sate, reliefează adevăratul meșteșug actoricesc al Vitoriei care reușește să transmită, împrumutându-le, tuturor trăirile sale, fără ca jocul ei să afecteze sau să falsifice sentimentul de durere, pe care cu siguranță că o simte zbătându-i-se ca o pasăre rănită în suflet: – Gheorghiță, de ce m-ai lăsat? Cu așa glas a strigat, încât prin toți cei de față a trecut un cutremur. Această scenă este doar preludiul praznicului, în timpul căruia munteanca, având de partea sa întreaga comunitate, pe care o făcuse părtașă la suferința ei, îl hărțuiește neîncetat pe Calistrat Bogza, silindu-l să își abandoneze indiferența rece, care îi fusese armură până atunci. Tirul de aluzii își atinge scopul: pe de o parte, îi obligă pe meseni să tacă și să asculte, să pedepsească prin privire insinuantă – Bogza… simțindu-se privit –, iar, pe de alta, îl aneantizează pe Bogza care înțelege că fapta sa este acum pe deplin înțeleasă, așadar știută de toți: Deci toată lumea înțelegea întrucâtva istorisirea muntencei. Din perspectiva acestei calități, Vitoria are meritul de a fi făcut posibilă apariția peste două decenii și jumătate a unui personaj precum Ilie Moromete care este adevăratul maestru al disimulării, al camuflării dureroase a adevăratelor gânduri, sentimente sau trăiri.

     Femeie încă frumoasă, cu ochii ei căprii și părul castaniu – posibil model portretistic pentru Cesira lui Alberto Moravia -, Vitoria își iubește sincer soțul cu care avusese șapte copii, din care Dumnezeu le lăsase în viață numai doi, pe Gheorghiță și pe Minodora. Chiar dacă, de-a lungul timpului, a mai lovit-o pentru una sau pentru alta ( femeie ), ea știa că este deasupra tuturora, căci avea într-însa o putere ș-o taină, pe care Lipan nu era în stare să le deslege. Venea la dânsa ca la apa cea bună. Această dragoste sinceră și curată care încă o  leagă de bărbatul dispărut o împinge mereu înainte pe drumul greu pe care a pornit, făcând-o să ignore oboseala, capriciile vremii și privirile chiorâșe ale oamenilor care nu o dată i s-au împotrivit convinși fiind că această femeie străină a venit anume pentru a le strica lor tihna. Ea nu va pune capăt căutării sale și, implicit, confruntării cu necunoscutul, decât atunci când, după ce a descoperit osemintele soțului său, a putut să își împlinească datoria, adică să îl înmormânteze creștinește, potrivit unor datini străvechi.

    … pentru că romanul se bucură de o ecranizare izbutită, chiar dacă foarte veche, din 1969, cu rolul Vitoriei Lipan magistral interpretat de actrița de origine spaniolă, Margarita Lozano, care îi ajută pe spectatori să înțeleagă, poate, mai bine intențiile și idealurile estetice ale acestui scriitor, care, trecut pe lista neagră de către legionari, a primit acasă un exemplar al acestei cărți – imediat după publicarea ei  -, nu înainte ca acesta să fi fost despicat cu toporul…

POFTĂ MARE LA LECTURĂ!