35 de ani mai târziu, dar parcă aceeași iarnă, același început de an crispat, aceleași incertitudini…

Nu ai ce să înțelegi… Și nici nu e cazul să înțelegi… Ăsta e singuru mod de a înțelege. Dacă te apuci să o înțelegi, intri în minte și s-a terminat… bolborosea în urmă cu ceva timp exaltatul Georgescu, scuipând de pe buzele-i subțiri niște cuvinte care, speriate și ele de propriul nonsens, s-au clătinat, și apoi au căzut palancă la pământ, făcând mare zarvă. Abracadabrant și delirant, rătăcit printre propriile inepții care, ca oricare alte enormități, contrariază bunul-simț al logicii și al rațiunii, bărbatul – alintat drept Președintele ales – pare să exprime, totuși, nedumerirea unei întregi națiuni, înveșmântate în hainele unui Cetățean Turmentat, căzut pradă unei come profunde a minții… Și peste toate, teroarea, care paralizează voințe și aneantizează, făcându-le inutile, speranțe și visuri.

Deși ne despart peste trei decenii de sinistra epocă de aur, lucrurile nu par să se fi schimbat prea tare sau, vorba mucalitului nenea Iancu, doar pe ici pe colo și anume în părțile… mai puțin esențiale. Multe fapte de mirare s-au petrecut atunci și foarte puține au fost cu adevărat pătrunse cu mintea, tălmăcite și apoi metabolizate. Bunăoară, ziua de  25 decembrie 1989 a rămas tatuată cu stacojiu în memoria, fie ea și foarte scurtă sau foarte nestatornică, a fiecărui român. Este data la care poporul, înfometat, înfrigurat și imbecilizat, și-a executat, într-un act de revoltă nemaiîntâlnit, călăii: pe comunistul Nicolae Ceaușescu și pe consoarta acestuia, bestia cu chip de femeie, Elena. Prinși și luați în captivitate în după-amiaza zilei de 22 decembrie, cei doi au fost izolați în incinta UM 01417 Târgoviște, fiind lăsați să își trăiască ultimele ceasuri din viață într-un TAB, parcat în spatele curții, întunecat și rece ca un cavou. Aici au rămas încarcerați, cu sufletul pe buze, până în ziua de Crăciun, pe 25, atunci când, în urma unui proces mai mult simulat, au fost executați. Trei încărcătoare de cartușe au fost slobozite în trupurile lor vlăguite de bătrânețe, dar mai cu seamă de neodihnă, de groază și de îndoieli… Deși au existat mai mulți eroi de ocazie, generalul Atanasie Stănculescu a fost acela care, cu rigoarea unui robot, inuman și insensibil, a stabilit pas cu pas ce urma să se întâmple cu această pereche demonică rămasă în filele istoriei naționale drept înfăptuitoarea celui mai cumplit genocid: acela al propriului popor.

Stănculescu ne-a ordonat și felul în care să executăm sentința, respectiv îi ducem la zid, îi lăsăm, ne întoarcem și deschidem foc de la șold (…) câte un încărcător fiecare, deci trei încărcătoare trebuia să descărcăm pe cei doi! Un încărcător avea 30 de cartușe! a mărturisit colonelul Ionel Boeriu, șeful plutonului de execuție, evocând clipele cumplite care, dincolo de nefirescul lor, i-au izbăvit de Cel Rău pe români.

Execuția Ceaușeștilor, în zi de sfântă sărbătoare, pare – mai ales pentru cei care au stat pe marginea și nicidecum în miezul traiului de tip socialist – să fie un act de o cruzime aproape barbară, care, pe unii, mai ales pe membrii PCR-ului sau ai UTC-ului, i-a făcut să plângă cu lacrimi de sânge. Pentru cei mulți însă executarea lor a fost însă echivalentă cu eliberarea și de aceea puțin le-a păsat – dar asta nu-i deposedează de omenesc – dacă a fost un act de justiție reparatorie sau unul de pură sălbăticie, care ne-a scos, cel puțin pentru o vreme, din sânul lumii civilizate, azvârlindu-ne la periferia unui continent care nu mai văzuse un asemenea asasinat de la execuția de către bolșevici a Romanovilor, în iulie 1918, din ordinul expres al ideologului Vladimir Lenin.

După îndelung așteptata lor moarte, s-au găsit mulți salvatori ai patriei care, cocoțându-se pe trupurile celor 1116 morți și scăldându-se în sângele celor peste 4000 de români răniți, și-au făcut un titlu de glorie din victoria unui popor care, adus pe culmile disperării, s-a hotărât deodată, căpos, să spună nu tuturor acelor gesturi, mici sau mari, care le alcătuiau funestul cotidian. Așa se face că înainte de Anul Nou care n-a mai fost (un film magistral scris și regizat de Bogdan Mureșanu), de atunci, din 89, oameni din toate tagmele și de toate vârstele s-au revoltat, fiecare în felul lui, demascând și înfierând imposibila existență: un copil îi cerea lui moș Gerilă, în numele tatălui, să moară nea Nicu, o actriță, sătulă de lipsa de probitate morală și de curaj a intelectualilor se decidea să boicoteze, chiar dacă își punea în joc propria libertate, participarea la o emisiune patriotică, doi tineri studenți, speriați cumplit de perspectiva întunecată a unei vieți viitoare petrecute în teribile privațiuni se hotărăsc, în ciuda gerului grozav, să treacă Dunărea înot. Adică, să se mântuiască, doar aparent egoist și meschin, pe ei înșiși!…

… Acum, în epoca actuală, tot zbuciumată și ea, românii trăiesc învrăjbiți, uitându-se cu ură și cu suspiciune unul spre celălalt. Situați, din crez politic sau din oportunitate socială, de o parte sau alta a unei baricade înălțate periculos de actori statali sau din afară, ei și-au pierdut orice brumă de judecată și așa, cu mințile întunecate, nu ezită să își lovească vrăjmașii de moarte, chiar dacă îndărătul acestor măști se ascund mama, sau tatăl, sau fratele, sau sora lor.

… Se spune, pe bună dreptate, că în vremuri de criză, tulburi, apar intruși ale căror destine sunt favorizate a deveni excepționale. Cuvintele exprimă un mare adevăr, căci astfel s-au ivit în mijlocul națiunilor, indivizi mărginași, de la periferia societății, care, împinși de la spate de gloată, lipsită de conștiință civică sau istorică, au urcat toate treptele ascensiunii sociale și politice. Cel mai la îndemână exemplu este chiar tovarășul comandant Nicolae Ceaușescu, născut la Scornicești în familia unui țăran cu zece copii, pentru care cele trei hectare de pământ nu erau suficiente pentru un trai în bunăstare. Înzestrat cu o inteligență nativă, Nicușor a înțeles repede că drumul cel mai scurt spre procopsire era politica și de aceea, la numai 15 ani, în noiembrie 1933, a devenit membru al Uniunii Tineretului Comunist din România, ce funcționa, la acea dată, în ilegalitate. De aici înainte, precum Dinu Păturică, a urcat treaptă cu treaptă toată scara devenirii sale politice, atingând apogeul în martie 1965, atunci când, la numai trei zile de la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a preluat funcția de secretar general al Partidului Muncitoresc Român, rebotezat rapid de tovarășu Partidul Comunist Român.

Azi, din apele învolburate ale istoriei, a ieșit un alt demon cu chip de om, tot un Escu, la fel de agitat și imprevizibil ca și cel de dinaintea sa, dovadă închiderea repetată și strânsă a ochilor, ori de câte ori o întrebare sau un cuvânt, nepotrivite, îi strică zenul, plămădit cu migală de biata Cristela, cu mult spanac, mult broccoli și găluște din tărâțe.

Asemenea ilustrului său precursor comunist, Călin Georgescu a trecut și el, în ultimele zile ale anului care tocmai s-a dus, prin toate chinurile unui proces, pe care chiar el l-a intentat și pe care a sperat să îl câștige mai ales după ce i-a cerut judecătoarei Cristina Ardeleanu de la CAB să facă un salt în conștiință… și să se mântuiască acceptând cerința sa: aceea de a permite desfășurarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale, potrivit algoritmului de atunci. Adică să rămână în cărți numai el și userista Lasconi, care, la rându-i, este opărită rău de când i s-a luat posibilitatea de a li se adresa lui Macron sau Trump de pe picior de egalitate… așa ca între mari conducători…

Eu i-am sugerat acest lucru, fiecare femeie la rândul ei, şi ca mamă, este leoaică, aşa că am credinţa să spun că, dacă saltul în conştiinţă va fi al ei, poate să devină unul din marii eroi ai acestei ţări. Contează conştiinţa ei.”, a afirmat plin de încredere CG-ul.

Din nefericire pentru el, femeia nu a făcut saltul mortal iar el a rămas mofluz, osândit să bălmăjească seară de seară pe postul Alexandreascăi, care, bogdaproste, de ceva vreme a dispărut, probabil într-o binemeritată și plătită regește vacanță. (Sau poate Maricel, abia întors de la zdup, i-a pus gând rău și a silit-o să dispară ca măgarul în ceață?!)  

… Ofuscat nevoie mare, Călin Georgescu nu a renunțat, ci dimpotrivă va da ultimul asalt prin plângerea pe care hoarda sa de avocați a zămislit-o și a trimis-o deja către CEDO… Înregistrată pe data de 16 decembrie, acțiunea juridică, ce a primit numărul 37327/24, ar trebui să primească o rezolvare cât mai rapidă, probabil chiar în cursul acestei luni, asta din pricina unei proceduri de urgență instituită chiar de către marele for european de la Strasbourg.

Agățat precum căpușa de blana câinelui, CG-ul are acum o singură speranță: să îi fie făcută dreptate de… instanțele competente europene! Așadar, cel mai mare patriot dintre patrioții români (!?), cel mai înfocat suveranist, care nu avea ochi pentru Europa, îi cere acesteia să intervină, și să decidă pentru poporul român, care este al lui însuși și nicidecum al acestui ridicol președinte ales, intrat pe ușa din dos a țării cu pretenția absurdă de îi deveni conducător suprem.

Și fiindcă au avut vreme să se organizeze, suporterii lui Georgescu au ieșit, aseară, la protest, mărșăluind pe străzile Bucureștiului, asta, după ce în prealabil, aceiași neastâmpărați protestatari umpluseră, două seri la rând, treptele CAB-ului cerând dreptate pentru liderul lor.

Uniți în conștiință și în alea…alea (știe mai bine înfierbântatul la minte Georgescu: Uniți unii cu alții și noi toți cu bunul Dumnezeu…bla-bla), acești indivizi, care așteaptă ajutoare în oameni de la oportunistul AUR, reprezintă un pericol real la adresa democrației și a libertății.  

… Poporul e pregătit, luptăm și simțim românește! cotcodăcea, de curând, CG-ul, prefațând mișcările de stradă care, mai mult ca sigur, că vor deveni în curând foarte aprinse. Este suficient să privești către manifestanți sau să îi auzi vorbind pentru a înțelege că demonii vrajbei au fost sloboziți din lanțuri și sunt asmuțiți pe cetățenii care, oripilați, se dezic de marea mișcare de vindecare colectivă. Primejdia este cu atât mai mare cu cât nestatornicul Simion, pe care l-ar tenta și o colaborare cu soroșistul globalist Nicușor Dan, a anunțat organizarea pe 12 ianuarie a unui mare protest, la care urmează să participe și diaspora, așteptată cu nerăbdarea cu care altădată Iliescu i-a așteptat pe mineri. Să sperăm că venirea lor nu reprezintă scânteia – cum le place lingăilor Realității Plus să metaforizeze – care să aprindă focul nu în inimile partizanilor lor, ci în Piața Universității, aleasă ca loc de desfășurare a purificării naționale!