Se trezi în bubuiturile inimii care părea grăbită, disperată să găsească un loc pe unde să iasă din trupul devenit deodată temniță grea. Pipăi, pe întuneric, căci ziua nu-și crăpase încă ochii, căutând telefonul, temându-se ca nu cumva să fi pierdut ora de începere a primului meci al Simonei Halep, de după… înviere. Doamne, tâmpit mai sunt!, se admonestă singur, când își dădu seama că mai este o zi până la clipa cea mare, așteptată cu atâta patimă de toți, dar mai ales de sportivă, care, de când fusese exonerată de TAS de toate acuzele formulate de ITIA, trăia un vis frumos. De la agonie la extaz, acesta fusese drumul greu, al supliciului nevinovat, parcurs de această tenismenă pusă la stâlpul oprobriului public de către o instituție care a frânt destinul mai multor sportivi. Ca o caracatiță uriașă, cu tentacule multe și otrăvitoare, ITIA o condamnase, descoperind vină după vină, la despărțirea pentru totdeauna de sportul care încetase de multă vreme să mai fie o simplă pasiune, transformându-se într-un stil de a fi.

5 martie 2024, ziua izbăvirii româncei, i se tatuase pe suflet ca o dată de mare izbândă… personală. Se simțise eliberat de o povară mare, pe care o căra, ca pe o cocoașă hidoasă și chinuitoare, de când constănțeanca fusese găsită drogată, potrivit învinuirilor care i s-au adus în rafale atât de dese că nici măcar nu avusese răgaz să înțeleagă pe de-a-ntregul sinistrul șir de întâmplări. Acum, gata! Se terminase și nu avea altceva de făcut decât să aștepte turneul de la Miami, acolo unde Simo a primit o incredibilă invitație din partea organizatorilor, un wild card, cel dintâi, căci așa cum se stipulează în Regulamentul WTA, orice fost lider mondial, câștigător al unui Grand Slam sau al Turneului Campionilor, poate beneficia de un număr nelimitat de astfel de favoruri. În sfârșit, se făcuse dreptate!, își spuse, mulțumit din cale-afară de veștile bune care curgeau șuvoi, provocându-i o bucurie fără margini, ca și când el însuși ar fi reușit să îl ia pe Dumnezeu de picior și așa agățat să zboare pe deasupra pământului care i se păru dintr-odată, grație extazului nețărmurit, mic cât o bobiță de rouă, bună de prins la gâtul frumoasei aromânce cu ochii verzi ca marea la amiază.

Și atunci de ce avea în gură un gust amar ca de pelin, iar inima, nebuna, căci părea șovăielnică, se făcu grea ca piatra de moară?! De ce i se ivise tiptil, strecurându-se în vârful picioarelor, nebăgat în seamă, un sentiment de tristețe copleșitoare, aparent fără noimă? Încercă să se dumirească, reluând în minte toate știrile legate de această jucătoare care trăise caznele infernului, poposise apoi, pentru a se purifica, în purgatoriu, și acum se bucura de toate bunătățile raiului pământesc: fusese declarată nevinovată, fusese chemată să participe la un mare turneu, fusese invitată de Horia Tecău să joace pentru România în confruntarea din Fed Cup cu Ucraina, ce va avea loc, din pricina războiului cu Rusia, în Amelia Island ( SUA) și spusese da... Ei, bine, tocmai această vocabulă care se metamorfoză, luând forma concretă a unui semn de exclamație, avertisment incandescent, îi dădu o stare de nedescris, înnebunindu-l… Mai spusese, cândva din gură da, pentru ca, în realitate, să fie ba! Adică nu la toate evenimentele organizate pentru țară, pentru echipa României, care i-a căzut rău… la stomac, nemaiavând chef să sacrifice nici măcar un strop de sudoare pentru ea.

Deodată se simți trădat ca un îndrăgostit care tocmai a descoperit infidelitatea femeii iubite…Și avea mare dreptate, de vreme ce acțiunile acestei sportive de top au stârnit, de vreo patru ani încoace, multă indignare, așezată în mii de rânduri scrise de jurnaliștii de pretutindeni.

Dezastrul sufletesc al românilor a debutat odată cu anunțul făcut la începutul anului 2020 potrivit căruia Simo transmitea tuturor că, având în vedere programul complicat și încărcat ce avea să urmeze, se va retrage din echipa națională, nemaiparticipând la duelul cu Italia, decisiv pentru rămânerea sau nu în Grupa Mondială. Și așa a făcut… Ulterior, fără pic de reținere, le-a dezvăluit gazetarilor că, de fapt, nu a participat pentru că nu i-a convenit suprafața de joc aleasă de Federație… Ba mai mult de atât, începuse deja să se antreneze pe zgură, intenționând, firește, să participe la turneele rentabile care stăteau să înceapă și la care nu a putut renunța nici în ruptul capului.

A mai îndulcit un pic sufletul plin de mâhnire al compatrioților ei, care s-au simțit abandonați, menționând că a trebuit să ia o astfel de decizie dureroasă pentru ea, pentru a putea participa la Olimpiadă. Și din nou, și el ca un tolomac naiv s-a bucurat, gândul hoinar că Halep va participa și chiar va purta drapelul țării, mergând dinaintea delegației românești, urcându-l până la nori, și apoi la stele, și apoi chiar pe lună, că nu degeaba îi spunea nevasta-sa că este un lunatic.

Și, apoi, chiar dacă lui îi era foarte greu să rememoreze, își aminti că jucătoarea a spus pas, spre scandalizarea tuturor, și acestei promisiuni de a merge la Olimpiadă, temându-se grozav de Zika, un virus nărăvaș care făcea multe victime pe pământ brazilian. A renunțat, în ciuda faptului că restul fetelor din echipă, probabil la fel de îngrozite ca și ea, au mers acolo, în numele iubirii față de țară și al orgoliului de a participa la o astfel de competiție care înseamnă, înainte de toate, a pune coroană de lauri pe fruntea întregii activități sportive.

Acum, o auzise cu urechile lui declarând – din nou! – că își dorește să participe la… Olimpiada de la Paris. Tocmai această mărturisire l-a îngrozit, deoarece, frigându-se cu ciorbă, sufla acum și în iaurt și prim(v)ea cuvintele sportivei cu mare circumspecție. Știa cu siguranță că nu patriotismul o împinsese către o asemenea hotărâre, ci o rațiune personală, menită să îi faciliteze revenirea în lumea bună a tenisului mondial. Și, într-adevăr, participarea la olimpiadă și, implicit, recuperarea poziției pierdute prin suspendare sunt condiționate de implicarea activă, adică prin joc, într-o competiție de tipul Billie Jean King Cup… Salutând cu mare entuziasm dorința Simonei de a reveni în echipa națională – Bine ai revenit, campioano! – Horia Tecău, un bărbat și un antrenor cu o ținută morală ireproșabilă, i-a întins o mână de ajutor, peste care s-ar putea ca machedoanca să îi dea cu putere retezându-i-o, adică să îl lase, mofluz, cu lotul incomplet, când i-o fi lumea mai dragă. Deocamdată, a fost inclusă în careul de ași ai României, formând, până una alta ( adică, până la o nouă trădare! ), echipa națională alături de Ana Bogdan (65 WTA), Jaqueline Cristian (82 WTA) și Anca Todoni (227 WTA). Cele patru urmează să le întâlnească pe ucrainencele Elina Svitolina (17 WTA), Lesia Tsurenko (37 WTA), Lyudmila Kichenok (20 WTA la dublu) și Nadia Kichenok (53 WTA la dublu), primele două fiind cunoscute pentru ambiția și devotamentul lor, anunțându-se așadar ca două pietre tari, greu de măcinat. Cu toate acestea, o întâlnire între Simo – cum îi spunea și el ca toți ceilalți, alintând-o – și mai vechea sa cunoștință, Svitolina, îi părea de vis, chiar dacă cele două combatante nu mai erau chiar ca la începuturi, fiecare trecând printr-o perioadă mai lungă de absență de pe terenul de joc, desigur, din motive diferite: Elina a devenit mămica unei fetițe, Skai, iar Simona abia a ieșit din dinții ascuțiți ai furcilor… ITIEI, răzbind până la urmă la lumină.

Revenind la Turneul de la Miami, acesta se poate dovedi pentru româncă trambulina care îi va asigura saltul spre marea performanță, indiferent de greutatea și strălucirea acesteia. Participarea la acest turneu WTA Masters 1000 reprezintă, negreșit, un pas uriaș făcut spre corijarea situației sale actuale. Mai exact, orice meci câștigat – chiar dacă prima ei adversară este frumoasa și talentata iberică Paula Badosa ( locul 73 WTA ), iar a doua, dacă va trece de primul tur, va fi nimeni alta decât ocupanta locului doi, Aryna Sabalenka – este aducător de puncte și de bani, reprezentând un remediu important din complicatul tratament al lecuirii sale.

În privința reapariției Simonei Halep în elita sportului alb nu mai avea nicio temere. Probabil, că după Miami, tenismena va participa și la alte turnee foarte dragi sufletului ei, precum acelea de la Stuttgart, Madrid și Roma, care o vor ajuta să își recapete forma bună și să spere, în felul acesta, la participarea la cel dintâi Grand Slam al ei, de după renaștere.

… Se liniști brusc, având presimțirea bună că Simo, însuflețită de ambiția ei devenită legendară, va izbuti să se redreseze mult mai repede decât au prevăzut specialiștii. Desigur, și-ar fi dorit mult pentru ea ca cele dintâi bătălii să se fi dat pe pământ românesc, cu atât mai mult cu cât, se știe, arena Hard Rock Stadium adăpostește mulți americani care le-au idolatrizat pe surorile Williams și care s-ar putea preface în niște balauri cu zece capete care ar putea urla, prin toate cele zece guri ale lor, împotriva ei, intimidând-o. Poate că va scăpa, având în vedere și faptul că cererea de bilete, pe care se află chiar chipul ei, a crescut în mod spectaculos, semn că iubitorii de tenis chiar își doresc să o revadă pe fosta mare campioană, al cărei nume și a cărei imagine au fost șifonate, cocoloșite bine și târâte, apoi, prin noroiul dezonorării și compromiterii ei.

… O admira mult, dar nu-i putea ierta și pace dovezile de ingratitudine, repetate frecvent. Avea sentimentul fastidios că între bani și dragostea de țară, prețioasa lui Simo alesese fără să clipească paralele, gândindu-se cu îndărătnicie doar la chiverniseala materială, obiectiv pe care îl atinsese cu vârf și îndesat, sportiva având în conturi vreo patruzeci de milioane de euro adunați doar din turnee, bașca alte venituri care curg gârlă din toate părțile. Firește, era  munca ei și nu putea comenta nimic în această privință… Nu putea înțelege însă cum, ignorând zecile, poate sutele de mii de români, care o însoțesc peste tot sau doar o susțin de la depărtare, își urma și își urmează, imperturbabilă, programele fixate cu rigurozitate, ascultând nu de glasul inimii, de sentimentul de datorie sau de recunoștință față de țară ( pare desuet, dar sunt sportivi a căror inimă chiar bate românește! ), ci, întotdeauna, de glasul strident și nesuferit al gologanilor care, puși unii peste alții, se tot adună, transformându-se în afaceri rentabile.

Știa că nu este departe ziua în care Simo, procedând la fel, va descoperi un gol imens, uitându-se în jurul ei. Vina de a se lepăda de români ca de un veșmânt netrebuincios este păcat de moarte și, cu siguranță, avea să plătească un preț scump pentru el cândva. Amețită de aburii celebrității, sportiva a uitat că patria este acolo unde este ea și nu acolo unde îți este ție bine și stai cocoțată pe munți de bani.

Repetentă la lecțiile de latină și de moralitate, Halep s-a rătăcit printre maxime și a crezut că Ubi patria, ibi bene ( Unde-i patria, acolo e bine ) e totuna cu Ubi bene, ibi patria ( Unde e bine, acolo e patria ) și de aceea a preferat să își uite adeseori și patria și neamul, socotindu-le fără noimă.

… Și cu toate acestea: Hai, Simo!