De vreo două săptămâni încoace, gura nu le tace… Cui? Lor, Hienelor, cu șorici în loc de blană care, îndepărtate de pe stârvul încărcat cu bunătăți, urlă în gura mare, strigând din toți bojocii cât de nedreptățite sunt. Obicinuite, vorba anticului bard, să își umple burțile fără a face nimic în schimb, le-a căzut cerul întreg în cap, atunci când cineva, venit dintr-un fund de lume provincială, de undeva de prin părțile Bihorului, le-a amenințat vorbindu-le despre sfârșitul iminent al traiului lor tihnit, de făpturi blagoslovite de ursitoare mărinimoase.

… Uns șef al Senatului, penelistul Bolojan, cu alura lui de activist inflexibil și neînduplecat – căruia numai șapca pare să îi lipsească pentru a îi întregi profilul – a băgat în sperieți pe toți angajații instituției pe care o conduce. Hotărât să facă și la București ceea ce a făcut la CJ Bihor, al cărui președinte a fost, adică să reducă substanțial posturile din subordine și, implicit, cheltuielile aferente, bietul Ilie a fost luat pe nepregătite de riposta unora dintre duduițele ale căror scaune începuseră deja să se clatine sub frumosul lor poponeț lucrat cu atenție și multă sudoare în sălile de fitness ale capitalei. Hotărât să dea birjăria jos din pod, bărbatul, curajos, s-a hotărât pe 21 ianuarie – zi însemnată cu sânge în calendarul bugetarilor – să îi anunțe el însuși pe cei vizați de restructurare spunându-le că, în curând, vor fi disponibilizați. Bietul de el! Nici măcar nu i-a trecut prin cap ce ripostă avea să primească mai ales din partea coconetului, care, de la an la an, își sporise rândurile, numărul lor fiind actualmente cât efectivul unui batalion de soldați. În fruntea răzmeriței s-a situat, firește, tocmai una dintre femeile care, grație unor talente cunoscute numai de unii, anume de șefii ei pe linie directă, a tot urcat pe scara ascensiunii sociale și politice, fiind lăsată moștenire ca un dar de preț de la un guvern pesedist la altul. Cariera acesteia, pe numele ei Cristina Târteață, a fost una cu adevărat vertiginoasă… S-a ivit, timid, în lumina puternică a reflectoarelor publice în anul 2004, în calitate de secretară a președintelui Uniunii Naționale a Patronatului Român (ce întâmplare?!), Marian Miluț, pentru ca în anul 2019, la distanță de vreo 15 anișori, femeia să candideze, din partea PSD-ului, la alegerile europarlamentare. Acum, pusă față-n față cu Bolojan și, desigur, cu viitorul periclitat prin concedierea intempestivă – la care nu se gândise nici măcar o singură clipă, căci, de ani de zile, de când se cuibărise aici, nimeni nu o clintise din loc -, Târteață și-a ridicat poalele-n cap, amenințându-l pe obraznicul ei superior cu niște procese cum n-a mai văzut acesta de când e pe lume.

Și, fiindcă hienele trăiesc în haite, femeia nu a fost abandonată, ci dimpotrivă, susținută de mai vechi colaboratori și protectori precum Grindeanu, în al cărui minister de altfel Târteața își demonstrează competențele în calitate de consilier la Comisia de Transport și Infrastructură. Ca urmare, ministrul, cu orgoliul masculin răvășit, a sărit ca ars la beregata tovarășului Bolojan, căruia i-a reamintit că măsurile luate la Oradea au fost un dezastru:

Ştiţi, eu m-am întrebat ce s-a întâmplat în urmă cu 4 ani cu o reducere la Consiliul Judeţean Bihor. S-a făcut o reducere tot de vreo 200 de posturi. Ştiţi că 195 au câştigat procesul?

Dincolo de faptul că Sorinel a mistificat adevărul, fiindcă lucrurile nu au stat deloc așa, ci dimpotrivă, ar fi interesat de știut ce înseamnă pentru acesta a face lucrurile așezat… Probabil că a le săvârși din joi în paști și sărind peste cei însemnați sau a nu le face deloc pe principiul lui nenea Iancu: Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale!

Pe aceeași linie, de mare înțelept al neamului, s-a situat și Ponta, suveranistul pesedisto-independent, aflat și în căruță, și în teleguță, și în săniuță, după cum îi cer interesele personale de moment. Vizibil deranjat de faptul că nemilosul Bolojan chiar a trecut la fapte, fostul premier s-a apucat să înșire verzi și uscate într-o manieră de tip georgescian, adică fără noimă:

Ideea de reducere a aparatului bugetar. Foarte bună ideea, partea de aplicare însă nu-mi place, că duce la un dezastru.

Și, simțind că perifericul Bolojan are nevoie de îndrumare, politicianul a început să îi enumere ca un mistagog versatil câteva dintre tainele acestei discipline a minții care este politica… autohtonă, pe care orădeanul, evident, nu o stăpânește :

Trebuie să vezi de ce ai ajuns să ai atâţia funcţionari. Deci faci un audit al instituţiei, faci un audit al sursei birocraţiei, în al treilea rând schimbi legislaţia, pentru că te vor da toţi în judecată şi vor câştiga toţi şi vom plăti tot noi salariile. Patru: pe ce criterii dai afară? Cine face comisia de concurs? Când faci aceşti patru paşi, nemulţumiţi o să ai oricum, dar în primul rând dai încredere că lucrurile merg în direcţia bună. Altfel, ne-am restructurat şi am fost mai mulţi după restructurare. Puţini am fost, mulţi am rămas… Wow!…

… Deși este contestat mai ales de cei care sunt obișnuiți să dea doar din fleancă, mult și prost, Bolojan pare să fie un foarte bun lider al acestei țări care, acum, pare o fragilă bărcuță cocoțată pe coama înspumată a unor talazuri înfricoșătoare. În aceste circumstanțe, de propovăduire a unei noi religii naționale, georgescianismul – adică rătăcirea minților prin aerul tare al munților, ale căror izvoare și mure, alune, zmeură și trufe ar trebui să ne hrănească pe toți sănătos (nu, nu am luat-o razna, ci doar am citat o parte din filosofia alesului)  – este ca o molimă care îmbolnăvește totul în jurul ei, nemaiputând fi tămăduită în niciun fel, dacă o lași să se răspândească.

De aceea, nu este deloc de neglijat aspectul că, deși sunt mai puțini decât adoratorii CG-ului, Bolojan are propriii lui adepți care, bătându-și cuie în tălpi și stârnind furia găștilor sudate în timp, au trecut și ei la aceleași măsuri. Bunăoară, ministrul Mediului, penelistul Mircea Fechet, a intrat cu bocancii, făcând deranj mare, în afacerile necurate ale Romsilvei, instituția care, fără să fi înregistrat mari performanțe, și-a recompensat… eminențele cenușii, adică șefii, cu salarii și pensii care sunt sfidătoare, mai cu seamă în condițiile de austeritate de acum. Este cunoscut cazul unuia dintre directorii Direcției Silvice Arad, Teodor Țigan, devenit peste noapte celebru pentru prima de 100.000 de euro încasată cu ocazia pensionării. Și ca și cum  asta nu ar fi fost de ajuns, același Țigan s-a reangajat în același loc, fiind răsplătit pentru efortul lui lunar cu un salariu, ce se adaugă firește la pensie, de 9000 de euro! Pentru a nu rămâne mai prejos, directorul general al aceleiași Romsilva, Marius Dan Siiulescu, încasează și el 44.000 de lei pe lună, dar suma, de altfel negociată prin contractul colectiv de muncă și conformă cu legislația în vigoare, lui nu i se pare prea mare, deoarece totul depinde numai de cum privești.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, penelist și el, a intrat în hora reducerii drastice a cheltuielilor fără cap, acționând tranșant pe linia trasată deja de către propriul șef:

De două săptămâni am transmis o adresă tuturor companiilor din portofoliu, fie că suntem acţionari majoritari sau 100%, şi regiilor, şi le-am cerut câteva lucruri. Să reducă numărul de posturi de conducere; le-am indicat şi o ţintă, până la 30%. Să reducă cheltuielile cu salariile, indicându-le un procent de 20%, în special la personalul TESA. În energie sunt companii mari, cum este Complexul Energetic Oltenia, unde nu vrem să dăm afară minerii care lucrează în cariere sau inginerii care lucrează in termocentrale. Dar există loc de redus aparatul în personalul administrativ: resurse umane, juridic, comunicare şamd. Chapeau bas!

Ținta tinerilor și curajoșilor miniștri o constituie evident personalul TESA, alcătuit, cel puțin pe jumătate, din rude, amici, soții sau fiice de demnitari, care, neavând nicio pregătire științifică sau practică de profil, se încurcă precum mâțele aflate în călduri printre picioarele angajaților care realmente muncesc. La aceste făpturi se referă Burduja atunci când spune că aproximativ 20% dintre colegii noștri vor pleca de bunăvoie din sistem, căci la noi se muncește mult, iar acestora firește nu prea le place să își murdărească prețioasele mâini sau să își rupă delicatele unghii.

… În ciuda cârtelilor de tot felul, venite din partea unor haiduci moderni hotărâți să sară în ajutorul celor năpăstuiți – precum liderii de sindicat, în funcție sau transformați, în timp, în politicieni, gen Surugiu sau Coarnă – reformarea aparatului bugetar chiar trebuie înfăptuită. Ce este de aplaudat este faptul că exemplul oferit a pornit – și asta este o mare surpriză! – de sus în jos, fiind prima demonstrație de acest fel, și de aceea îmi exprim convingerea că nu ar fi rău ca el, modelul, să fie multiplicat în toate instituțiile și la toate nivelurile. Nu ar strica de asemenea ca gesturile peneliștilor să fie repetate, mecanicește, și de către pesediști, care, deocamdată, par să fie perplecși, incapabili de a reacționa altfel decât scâncind precum pruncii care sunt demufați de la sânii plini de lapte ai mumei lor. Drastic sancționați la alegeri, membrii PSD-ului, cu funcții de conducere, se abțin de la a tăia în carne vie – chiar dacă ar vrea -, pentru că experiența i-a învățat că nu este bine să dai cu joarda într-un câine, până nu știi bine cine este stăpânul lui… Iar, azi, îmbârligăturile politice sunt așa de multe și așa de mari că riști să îți lovești, prin cine știe ce amestec al hazardului, chiar propriul părinte!

… Și ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură,/ Nici rugi nu te mai scapă, ferească Dumnezeu!…