Două zile și o noapte, aproape întreagă, cei mai buni dintre români, aleșii noștri, și-au dat viața peste cap, lucrând de zor la stabilirea, în formă definitivă, a bugetului pe anul 2025. Dacă nu ai fi fost martor la dezbaterile, sau mai degrabă zbaterile acestora, și ai fi citit o astfel de știre, te-ai fi putut gândi că ei, sărmanii, departe de neveste și de copii, cu mațele chiorăindu-le de foame și cu ochii umflați de nesomn, nu pun geană pe geană gândindu-se cum să facă, cum să dreagă, pentru ca să fie bine și în țărișoara noastră… Nimic mai fals! Ceea ce s-a petrecut întrece orice închipuire și stârnește dezgustul și scârba chiar și a acelora obișnuiți să digere ouă clocite sau să privească, fără a li se întoarce stomacul pe dos, într-o hazna plină ochi cu mâzgă castanie.

… Faptele întâmplate au fost cu adevărat nerușinate. Mai întâi, înainte de a se trece efectiv la votarea bugetului, parlamentarii s-au întâlnit pentru a conveni asupra numărului, final, al posturilor care urmează a fi eliminate din organigrama Camerei Deputaților. Cu chiu cu vai, ca și cum și-ar fi tăiat din propriul trup, au ajuns la concluzia că pot fi rase 240 de locuri de muncă, economiile obținute în acest fel fiind estimate la vreo 35 de milioane de lei pe an. Nici mult, nici puțin, ai putea comenta, dar evident că reprezintă o ușurare a unui aparat bugetar care de ani de zile a tot crescut precum Făt-Frumos, adică până ce a dat pe din afară, scuipând apoi întruna dudui și duduițe, feciorași și nevestici de bărbați cu semn în frunte, care se mufaseră, ca salariați la Parlament, la sânul plin de lapte dulce al statului, adică al nostru. Îndată ce au auzit ce le trece prin cap DJ-ilor aflați la butoane, cei din opoziție, respectiv cei din AUR, S.O.S și POT, au sărit ca niște mame iubitoare, ai căror prunci sunt prigoniți. Desigur, nu mila față de acești lucrători speciali i-a îndemnat să le ia apărarea, ci mai degrabă preocuparea față de propriul viitor, pe care îl visează în culori, nu roz, căci nu-i tolerează pe LGBT-iști, ci în alte tonuri, dar dintre cele mai promițătoare. Purtându-i trena trimisului lui Dumnezeu pe pământ (mai puțin S.O.S-ul Dianei), anume lui papa Călin, aceștia speră, cu ardoare, să pună și ei mâna pe putere, cât mai repede, și, atunci, dacă nu și-au făcut cumva băgăjelele și nu au fugit încă din țară, dracu îi ia pe toți opozanții lui Mesia Georgescu, după cum a profețit, ca o vrăjitoare turbată, cu pletele despletite, șefa POT-ului…

Sunteți ca niște dinozauri (…) Eu zic să vă aranjați repede lucrurile, să vă luați bagajele și să vă mutați din țară. Că ce vine peste voi!!… Voi credeți că sunteți încă șmecheri. Vedeți valul și voi încă stați cu pantalonii în vine!, a glăsuit Anuța Gavrilă, adresându-i-se direct penelistului Florin Roman căruia i-a reproșat, de la tribuna Parlamentului – căci așa se cade – că, de douăzeci de ani, a frecat menta! Frumos discurs, frumoasă ținută, tocmai bună pentru o parlamentăreasă tânără, votată dracu știe de cine, că de oameni cu căpățâni pe gât cu siguranță nu a fost.

În fine, soarta bugetului a fost dezbătută ulterior, în comisia reunită de Buget-Finanțe, ore întregi, vreo douăzeci la număr, în care s-au încrucișat săbii, s-au proiectat boambe verbale, care au încins atât de tare atmosfera, încât aerul înghițit dimpreună a devenit de-a dreptul sufocant. Cert este că, până la urmă, față de forma inițială a Proiectului Bugetului de Stat, elaborată de către Guvern, au fost aprobate vreo șaizeci de modificări – ce vizează rectificări sau alocări de sume suplimentare -, care au fost acceptate de plenul reunit.

Așa cum era de așteptat cele mai multe amendamente au fost depuse de către AUR – 4674! -, din care a fost acceptat unul singur, care a condus la alocarea unor milioane bune către Spitalul Fundeni, pentru secția de oncologie. Mai ghinioniști decât ei au fost useriștii, care au înaintat 401 amendamente prin care au solicitat indexarea pensiilor și a alocațiilor potrivit inflației, finanțarea spitalelor, compensarea medicamentelor, renovarea școlilor cu toaletă în curte și multe altele, asemănătoare, și care au fost respinse de către trinomul PSD-PNL-UDMR, unul după altul, cu viteza sunetului.

Cea mai mare descoperire și cea mai supărătoare în privința risipirii banului public, potrivit unor interese aparent obscure – căci de știut le știe toată lumea – a fost făcută de către useristul Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, care a identificat suma de 700.000 de lei, inclusă inițial în bugetul CCR-ului, destinați decontării medicamentelor membrilor Curții, precum și foștilor judecători. Cazul este strigător la cer: cel mai bine plătiți bugetari, regii recompenselor materiale din România, au nevoie să fie ajutați de Stat! Ei vor, nici mai mult nici mai puțin decât să le fie decontate medicamentele, cu atât mai mult cu cât acestea s-au scumpit! I-auzi vorbă și tupeu:

Claudiu Năsui: Deci înțeleg că de anul acesta CCR va cumpăra medicamente pentru angajații săi?

Reprezentantul CCR: Sumele sunt prevăzute în buget pentru asistența socială ca și drepturi medicale pentru diferite categorii de personal, creșterea provenind în special din creșterea proporțională a prețului medicamentelor.

Claudiu Năsui: Anul trecut era zero, deci nu e o creștere, e o linie nouă, e o cheltuială absolut nouă. În valoare de 700.000 de lei, medicamente pentru angajați!

Reprezentantul CCR: Sumele sunt decontate atât în baza legii, atât pentru personalul CCR, cât și pentru foștii judecători.

Claudiu Năsui: Wow! Foștii judecători ai CCR își cumpără medicamentele prin bugetul de stat?!

Reprezentantul CCR: Nu și le cumpără, sunt decontate.

Claudiu Năsui: E același lucru. Doamne ferește. Ăsta e buget de avarie? Asta numiți austeritate? Creșteți taxele încontinuu și ei își cumpără medicamentele pe banii contribuabililor?

Reprezentantul CCR, secretarul general al acestui organism, este un oarecare Alexandru Mihai Borcan, care, odată ieșit pe ușa interogatoriului și luat la întrebări de presă, și-a pus masca de om al legii, care nu face altceva decât să o respecte întotdeauna în litera ei și, ca atare, nu poate da niciun răspuns, deoarece nu a fost mandat în acest sens:

Așa cum v-am spus și mai devreme, nu pot face nici măcar un comentariu. Nu am mandat în acest sens. Vă mulțumesc foarte mult! Nu insistați! 

Cuvintele rostite cu blândețea glasului unui bunic cumsecade n-au putut ascunde urâțenia gestului făcut! Într-un an în care au fost înghețate toate veniturile românilor, mai ales ale bugetarilor care ce-i drept până acum au fost cam răsfățați – nu toți! -, ei, anume judecătorii, s-au găsit să ceară niște adaosuri financiare… Și nu numai că le-au cerut, dar le-au și fost acordate de un Guvern și de un premier care una zice și alta face: Îi cer Ministrului Finanțelor să monitorizeze la sânge fiecare cheltuială, iar prin ANAF să colecteze toate veniturile bugetare, inclusiv prin reducerea evaziunii fiscale.

După ce le-a fost făcută publică mișculația, guvernanții au fost obligați să diminueze CCR-ului suma promisă – rămasă la numai 31.000 de lei -, banii tăiați nefiind însă distribuiți către proiecte cu adevărat importante, ci vărsați în Fondul de Rezervă, adică lăsați la (înde)mâna celui care toată ziua face și desface, adică a lui Marcel Ciolacu.

Dacă această situație ar fi fost unică, ai fi putut înțelege că, fiind oameni ca toți oamenii, adică plini de păcate, pesediștii și frații lor, peneliștii și udemeriștii, nu s-au putut stăpâni în a îi răsplăti pe cei care au grijă ca traiectul lor politic să fie fără rateu și de aceea s-au făcut că plouă… Dar mai sunt și alții, la fel de mângâiați pe cap, pupați pe frunte și miruiți cu mulți bani precum directorii agențiilor de stat (cei mai mulți dintre ei habarniști, dar înzestrați cu multă nerușinare) sau personalului clerical al Secretariatului de Stat pentru Culte căruia i-au mai fost alocate niște sume suplimentare – în urma a vreo 34 de amendamente -, cu scopul înălțării sau renovării unor locașuri creștinești. Nu spun că-i rău să avem unde să ne închinăm, dar ar fi fost mult mai bine dacă banii aceștia s-ar fi îndreptat către educație și sănătate – două ministere care, este adevărat, au primit ceva procente în plus! -, căci, dacă ai un popor bolnav și ignorant, degeaba mai înalți rugăciuni către Cer! Și, apoi, ar mai fi ceva de spus: toată opulența bisericii ortodoxe românești, mai ales a unora dintre reprezentanții ei de seamă, cărora le place să plouă cu aur asupra lor, este o sfidare la adresa poporului, care, mai mult de jumătate, se zbate în sărăcie. De aceea, poate că ar fi mai mult decât decent ca o parte din bogățiile revărsate de politicieni în curtea lor, a preoților și a călugărilor, să se îndrepte către orfanii sau către bătrânii rămași realmente pe drumuri. A dărui din puținul tău nu-i cumva unul dintre imperativele fundamentale ale învățăturii creștinești?!… La noi în țară nu prea se vede!

 … Nu știu de ce dar tema abordată m-a făcut să mă gândesc, fără nicio aluzie răutăcioasă, la porci, la aceste animale domestice inteligente care, într-un fel sau altul, se asemănă cu unii oameni: nu iubesc izolarea, ci dimpotrivă traiul în turmă, nu le place să muncească, ci dimpotrivă să trândăvească sau să se scalde, vara, în nămol, sunt imuni la venin – unii la cel verbal! – și, cel mai important, au o inimă construită la fel ca aceea umană. Și mai au ceva: o piele groasă, cunoscută sub numele de șorici, care le acoperă tot corpul, dar mai vizibil fălcile dolofane și gușa groasă, lăsată să curgă în valuri de grăsime spre pieptul plin.

Și, fiindcă gândul fiecăruia este liber să hoinărească hai-hui pe-acolo pe unde dorește el, gândul meu s-a oprit – nu știu nici eu din ce motiv anume – la ferma animalelor lui Orwell, o fermă guvernată de porci:

Un porc mergea pe picioarele din spate. (…) Puţin stângaci, ca şi cum nu ar fi fost foarte obişnuit să susţină greutatea lui considerabilă în poziţia aceea, dar cu un echilibru perfect, el se plimba de-a latul curţii. O clipă mai târziu, pe uşa casei ieşi un lung şir de porci, toţi mergând pe picioarele dinapoi. Unii o făceau mai bine decât alţii, unul sau doi erau chiar cam instabili şi arătau ca şi cum ar fi dorit să se sprijine într-un baston, dar fiecare din ei îşi făcea cu succes turul prin curte. Iar la urmă se auzi un lătrat îngrozitor de câini şi un cântat ascuţit al cocoşului negru şi din casă ieşi însuşi Napoleon (porcul-șef), drept, cu măreţie, aruncând priviri semeţe dintr-o parte în alta, urmat de câinii care fremătau în jurul lui. În copită ducea un bici. Fu o tăcere de mormânt. Uimite, îngrozite, înghesuindu-se unele în altele, animalele priviră şirul lung de porci care mărşăluiau încet în lungul curţii. Parcă se întorsese lumea cu fundul în sus.(…) După asta, nu li se mai păru ciudat când, a doua zi, porcii care supravegheau munca la fermă purtau, cu toţii, bice în copite.

… Să fie oare posibil?! Să existe porci în două picioare care guvernează peste toate celelalte făpturi, potrivit preceptului, acceptat de altfel fără ripostă: TOATE ANIMALELE SUNT EGALE, DAR UNELE ANIMALE SUNT MAI EGALE DECÂT ALTELE?

… Adică cum mai egale, dacă cu toții, prin naștere, suntem egali?!