Mai mult de jumătate din viața lor, oamenii se prefac că fac ceva. Se simt constrânși să (cvasi)acționeze, să se entuziasmeze, să se întristeze sau, dimpotrivă, să se bucure fără margini pentru lucruri mari, semnificative, sau chiar lucruri insignifiante, dar care pentru ei prețuiesc cât o levitație până la lună și stele și înapoi. Cel mai mult le place să vorbească, să spună, fără să obosească vreo clipă, vorbe vorbite cu patos, inundând universul întreg cu trăncăneala lor. Arareori, cuvintele lor se deghizează, în bulgări lucitori de miere care, rostogolindu-se domol, ating cu dulceața lor eterul. Cel mai adesea însă, cuvintele lor, răstite sau zdrobite de zidul buzelor rămase închise, rănesc, provoacă traume ce nu mai pot fi vindecate, schilodind sufletul omului, care rămâne beteag.

Nu zău, cum se face că lumea asta adunată, prin miracol, pe pământul acesta, nu se satură de atâta vorbărie? Oamenii vorbesc întruna, neobosiți și mândri, crezând că fac cine știe ce.

Că este așa o dovedește, în ultima perioadă, și seria de emisiuni organizate la Antena 3 CNN sub forma unor dezbateri electorale, toate așezate sub prețiosul titlu Un președinte în fața națiunii! Avându-l ca gazdă și moderator pe Mihai Gâdea, sau Cel-care-dă-pe-afară-de-plin-ce-e (fizicește și spiritualicește) emisiunea a atras de la săptămână la săptămână tot mai mulți spectatori, devenind, așa cum se așteptau născătorii ei, lider de audiență… Și astfel, unul după altul, în scena organizată, grandilocvent, la Palatul Parlamentului, s-au perindat mai întâi aspiranții la tronul României, adică toți aceia care, împinși de propriile partide sau de către aprigii lor fani, s-au lăsat descusuți pe toate fețele și făcuți zdrențe-zdrențe de tot felul de gazetărași care, pentru a își etala materia cenușie, nu s-au dat înapoi de la nimic. Avându-i ca materiale de studiu pe Nuți de la Câmpulung, pe bunelu Ciucă, pe independentul  Geoană sau pe Marcelino de la Buzău, jurnaliștii de soi ai postului și-au dat în petic, manifestându-se când penibil – precum Mircea Badea care l-a întrebat pe premier nici mai mult, nici mai puțin decât ce diametru are gaura covrigului din propria-i patiserie -, când agresiv-stalinist – precum Oana Zamfir, care, crezându-se într-un gulag siberian, s-a comportat aidoma unui torționar lipsit de orice compasiune umană. Mai pe pace, adică oarecum mai împăciuitoare, așa cum îi zice și numele, a fost Porumbel… Cătălina, care, și-a adaptat comportamentul și tonul, în funcție de toanele ei și de tonurile cromatice ale candidatului din fața ei.

Producerea lor artistică a fost… fără cuvinte, fiindcă și unii și alții, adică și interviatorii și cei intervievați, și-au trecut publicul din șoc în șoc, amețindu-l atât de tare, încât, la finalul fiecărei reprezentații, năucit de-a binelea, acesta s-a întrebat dezorientat: Eu cu cine votez?! Nedumerirea lui, a boborului cu mințile biciuite de grele inepții, s-a amplificat odată ce, în scenă, au intrat cei mai fierbinți admiratori ai Celor 4 de la CNN, care s-au dovedit a fi mai descreierați chiar decât idolii lor. Astfel, prestația dezlănțuitei Sanda Nicola, a înfierbântatului și impulsivului penelist Robert Sighiartău, a bătrânilor talibani pesediști Mihai Tudose și Lucian Romașcanu, a abulicului Mircea Dinescu sau a păpăciosului de (multe milioane de) euro, voracele userist Cătălin Drulă, i-a făcut pe români să privească cu mare scepticism – a se înțelege cu multă luciditate -, spre un viitor, care se arată sumbru de tot. Multă (di)simulare, multă fățărnicie și multe complicități au ieșit din nou la iveală, scârbindu-i pe români atât de tare, încât probabil o parte dintre ei – cu siguranță din casta celor instruiți – nu se vor prezenta la acest vot crucial, refuzând să voteze a mia oară răul cel mai mic. Având de ales între habarnista Nuți, fermierul-crescător de troli Mirciulică Geoană, preacumintele ca fata mare generalul Ciucă și aventurosul Ciolacu – care, cu obrăznicia lui, l-a surprins chiar și pe premierul britanic ce nu s-a lăsat pupat decât pe obrazul stâng, refuzându-i omologului său continuarea gestului, adică și mozolirea fălcii drepte – românul s-a trezit pus într-o mare dificultate: nu are cu cine vota!

Marele absent de la aceste întâlniri televizate a fost băiatul de AUR al politicii actuale, inepuizabilul George Simion. Lipsa acestuia, reclamată de mulți telespectatori, a fost o vreme așezată sub semnul tăcerii, făcându-i pe aceștia – cei mai mulți oameni de bună-credință – să se gândească la cele mai negre scenarii: fie l-au mătrășit (ei, pesediștii, dușmanii tuturor, după cum se zice) așa cum au făcut cu madam Șoșoacă, scoasă, cu mare scandal, în afara legii electorale, fie, simțindu-l un adversar de temut, i-au închis ușa în nas, pentru a nu atrage și mai mulți simpatizanți. Rămas mofluz, cu buzele umflate, Georgică nu a disperat, ci, dimpotrivă, și-a sporit acțiunile și, implicit diversiunile, atrăgând atenția tot mai mult asupra sa. Nu este de mirare că, în aceste circumstanțe, nu numai că nu a fost nicio clipă uitat, ci a fost perceput ca un mare patriot, care nu precupețește niciun efort pentru binele poporenilor săi. Viclean, Simion a întreținut acest sentiment, mergând ca un pui de bogdaproste rănit și alungat pe la alte posturi de televiziuni, pe unde i-au fost cremuite rănile și ascultate jeluirile cu multă empatie. Lovitura cea mare a fost dată marți seara – 12 noiembrie -, la o oră de maximă audiență – după 22.00 -, atunci când, asemenea unui Birlic contemporan, Simion a dat buzna peste Mihai Gâdea, făcându-l pe exigentul prezentator să se burzuluiască revoltat, arătându-i impertinentului musafir ușa:

Eu nu vă învăț  pe dumneavoastră reguli de politețe, nu intrați neinvitat într-o emisiune când doriți. Nu ne faceți dumneavoastră programul!

Publicul adunat în impunătoarea sală a înghețat, fiind luat prin surprindere, pe de o parte, de venirea intempestivă a a(i)uristului Georgică ce ținea dinaintea-i, ca pe o platoșă de oțel impenetrabilă, un telefon cu care, firește, înregistra întâlnirea, precum și de manierele grosolane ale americanizatului Gâdea, care nu părea dispus să facă vreo concesie.

Primele replici ale unui dialog copiat parcă dintr-o operă kafkiană se căzneau să convingă uitătorii că ceea ce văd este și … adevărat, dar inconsistența acestora și jocul prost al celor doi actori au avut efectul opus: au creat impresia de punere în scenă a unui spectacol dinainte pregătit!

– Staţi o secundă, domnul Simion a venit aici peste noi. Bună seara, domnule Simion, veniţi, vă rog.

– N-am venit peste voi.

– Cum n-aţi venit peste noi? Bună seara. Bine aţi venit, poftiţi, vă rog. Poftiţi, vă rog. Domnule Simion…

– Am venit invitat, dumneavoastră m-ați invitat.

– V-am invitat, v-am invitat. Dumneavoastră chiar aţi răspuns pe TikTok, că dumneavoastră nu vreţi să veniţi la această emisiune, în momentul în care a început. Dar vreau să vă întreb, astăzi preşedintele comisiei…

– Dumneavoastră ieri…

– Domnule Simion…

– Mă retrag și începem de la 11, dacă e bine așa.

– Domnule Simion, aici nu suntem la Russia Today, suntem la CNN. Vreți să vă pun imnul Rusiei să vă liniștiți?

Ultima replică a jurnalistului a turnat plumb topit în inima tuturor, făcându-i să înțepenească în niște scaune devenite brusc neîncăpătoare. Cu toții s-au transformat în susținători ai sărmanului tânăr care, pentru a lua parte măcar și la o singură emisiune, făcuse niște sforțări supraomenești: se trezise cu noaptea-n cap și plecase din capitală spre Vaslui – drum făcut în vreo cinci ore chinuitoare -, acolo unde în cadrul unui eveniment organizat ca la carte, la Centrul de Afaceri din orașul moldav, și-a lansat Planul pentru România. Înconjurat de membrii propriului partid, precum și de admiratori adunați de prin toate cotloanele provincialului târg, Simion a prins mare poftă de a vorbi, împărtășindu-le, pe scurt, proiectele sale referitoare la agricultură, educație și infrastructură. Cel mai mult i-a plăcut să vorbească însă despre sine: comparându-se cu martirul Trump și considerându-se singurul candidat real al dreptei naționaliste, Simion le-a mărturisit cât de greu îi este să lupte cu contracandidații săi care, mincinoși și plini de bani, beneficiari ai tuturor privilegiilor lumești, l-au izolat și marginalizat, speriați de forța lui și a formațiunii politice pe care o conduce:

Vă rog să le vorbiți românilor despre faptul că trebuie să facem o schimbare. Ați văzut cum mint ei cu televiziunile, ați văzut că ei mint inclusiv că ne invită, dar nu există o astfel de invitație.

Eu sunt puternic, au încercat în fel și chip să mă doboare. Nu mă vor doborî, nu mă vor înfrânge, nu o să îngenunchez în fața nimănui, decât în fața lui Dumnezeu.

De la Vaslui a plecat la Iași, unde s-a îmbarcat într-un avion cu destinația București. Odată ajuns aici, direct de la aeroport s-a îndreptat spre Palatul Parlamentului, unde, după ce a trecut de două filtre de securitate, care păreau a fi fost informate de vizita lui, a pătruns în sala în care păstorea intransigent Gâdea.

După primirea deloc ospitalieră, Simion a fost lăsat la cheremul celorlalți jurnaliști ai Antenei, care s-au pus pe el, ciucur, precum râia, reproșându-i câte și mai câte: ba că este spion rus, ba că a vorbit cu ofițerii GRU, adică a colaborat cu serviciile rusești de informații, ba că a fost declarat persona non-grata în Moldova și Ucraina, ba că…, ba că.., la nesfârșit, Simion părând a fi vinovat chiar și de păcatul originar săvârșit de Adam și Eva. Cu siguranță, în viziunea anteniștilor, tot Simion a fost acela care i-a îndemnat să muște din fructul interzis și tot el cel care a vărsat din ceruri potopul lui Noe.

În fine, ultimii la rând, în seria invitaților la dezbaterile lui Gâdea și ai lui, au fost trei candidați care în afara faptului că au îndrăznit să spere că vor putea ocupa jilțul de președinte al țării, nu au avut nimic în comun. A îi pune alături de Cristian Diaconescu pe naționalistul fanatic Terheș și pe Ana Birchall, indiferent de raționamentele în numele cărora au făcut-o, este o maximă ofensă adusă celui dintâi. Este evident pentru oricine că, dincolo de sincopele din evoluția politică a lui Diaconescu, dincolo de colaborarea sa, mai îndelungată sau mai puțin consistentă, cu un partid sau altul, acest diplomat de carieră, fost ministru de Externe sau al Justiției, este plămădit dintr-o cocă specială ce l-a predestinat unui drum aparte care, din nefericire pentru el, nu s-a lăsat construit. Prestația sa, serioasă și solidă ca de obicei, a fost pusă în umbră de cancanurile țesute pe loc, două pe față, două pe dos, în jurul Anei Birchall care, precum un marțian picat din nava sa pe o planetă necunoscută, a mărturisit că, în genere, ea nu prea se hrănește, iar atunci când o face, servește carne de porc pe care o achiziționează cu 150 de lei kilogramul. Ridicolă și ridiculizată la maximum, Birchall a regretat venirea sa la postul lui Voiculescu, înțelegând, până la urmă, chiar și ea că mai mult decât banii împărțiți în dreapta și în stânga sub formă de mită politică îți mai trebuie și altceva: minte bună și multă! Dar, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!

… Deși dezbaterile lui Gâdea s-au oprit, cel puțin pentru moment, vorbele vorbite curg în continuare șuvoi, despicând aerul în zborul lor buimac și asurzind toată românitatea cu ecoul lor care cade greu otrăvind atmosfera, devenită cu totul irespirabilă.

Cuvântul creează uneori – din senin – o atmosferă bătăioasă, de ceartă vană, de bravadă, de dialectică searbădă, pustie… Simțim nevoia să acuzăm uneori, să dăm cu barda în ceva, să lovim până la sânge. Credem că prin violență și negație vom soluționa ceva din durerea noastră. Lovim atunci în ce avem mai aproape de noi. ( Arșavir Acterian )