Rezultatul final al primului tur al alegerilor prezidențiale, validat de către Biroul Electoral Central (BEC), a funcționat ca o lovitură de măciucă aplicată în moalele capului fiecărui român LUCID și PATRIOT. De aceea, de luni dimineața, atunci când a fost numărat și cel din urmă vot din diaspora, cei mai mulți dintre cetățenii acestei țări, oameni cinstiți și iubitori de glie strămoșească, trăiesc ca într-un coșmar. Victoria zbânțuitului la minți Georgescu le-a făcut traiul imposibil!… Cu ochii scoși din orbite și cu sângele alergându-le năvalnic prin vene, ei au impresia că viețuiesc dintr-odată undeva sub niște talazuri-temnițe, imense clopote verzi, care îi împiedică să mai respire ca lumea. Sunt uluiți, perplecși și nu înțeleg încă întregul mecanism ce l-a propulsat pe aceste diletant în topul aspiranților la fotoliu de la Cotroceni.

… Apariție bizară, un soi de struțocămilă primejdioasă, caricaturală, o paiață grotescă manevrată de niște sfori și mâini obscure ascunse într-un con de întuneric malefic, Călin Georgescu se afirmă înainte de toate ca un individ care, lipsit de consistență spirituală, mai precis de cultură autohtonă, citează sau mai degrabă bălmăjește verzi și uscate, amestecând sintagme și structuri luate de-a valma din discursurile unora care, scriitori, filosofi sau legionari fiind, l-au inspirat. Dovadă în acest sens elucubrațiile pe jumătate religioase, pe jumătate fasciste, născătoare ale unui delir mistic, pe care le-a rostogolit cu nemiluita de pe buzele-i subțiri din momentul în care triumful său a fost consfințit și legal (cât de legal?!):

… Mulțumesc poporului român pentru efort, sacrificiu și responsabilitate. Mulțumesc de asemenea pentru trezirea în conștiință care a fost și este fenomenală. Mulțumesc că a răspuns chemării mele pentru că, așa cum am spus, nu am fost și nu suntem într-o campanie electorală, suntem o lucrare într-o lucrare unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu (…) Tot ce s-a întâmplat astăzi spunem că este o trezire în conștiință uluitoare pentru ce s-a întâmplat în istoria acestui popor și în același timp, tot ce ni s-a întâmplat, fie că a fost bine, fie că a fost greșit, contează că noi trebuie să înțelegem, să fim responsabili, nu altceva.(…) Indiferent ce s-a întâmplat, poporul român a înțeles că prin familie, coloana vertebrală a societății românești și indiferent ce s-ar întâmpla din familia mică și eu, personal, familia mare care înseamnă poporul meu, indiferent cine m-a votat sau cine nu, îi voi respecta, îi voi ajuta și-i voi încuraja pe toți. Prin curaj am scris și s-a scris istoria poporului român, iar astăzi, prin candela aprinsă a speranței, a renăscut curajul de a fi român.

Firește, discursul său, chiar și așa abracadabrant cum este, i-a făcut pe oamenii cu adevărat învățați să îi recunoască sursele de inspirație, unele dintre acestea fiind asumate și făcute publice chiar de către împricinat care, în momentele, deloc puține, în care s-a referit la legionarul Corneliu Zelea-Codreanu sau mareșalul Antonescu, a recunoscut într-un fel sau altul că i-au devenit, în timp, modele, căci au făcut multe fapte bune. Dacă de Antonescu îl leagă statura de tip Adolf Hitler (mititel, subțirel, pedant și, probabil, dat dracu de rău), dar mai ales pornirile epuratoare față de anumiți semeni – mareșalul față de țigani și evrei, iar el față de LGBTiști și, probabil că, dacă ar avea ocazia, și față de cei care l-au contestat -, de legionarul Codreanu îl apropie, zice el, credința în Dumnezeu, în valorile tradiționale, în istorie și ortodoxism. Așa se explică faptul că nici bine nu a fost declarat învingător și și-a dezvăluit – punându-și pe umeri haina unui Mesia ivit salvator în sânul unui popor care a scăpat dintr-o mare încurcătură ontică, strecurându-se ca prin urechile acului, grație intervenției lui izbăvitoare – rolul de Căpitan (pseudonimul dat lui Zelea-Codreanu de către adepții lui) al unei oști alcătuită, în mare parte, din români iresponsabili.

Pe numele său adevărat Zelinski (tatăl său Ion, și-a schimbat în anul 1902 numele în Zelea Codreanu), Căpitanul a fondat în anul 1927 mișcarea paramilitară Legiunea Arhanghelul Mihail și foarte repede a pus bazele unei ideologii originale întemeiată pe un cult al ortodoxismului naționalist, care i-a vrăjit pe mulți, și când spun asta mă refer mai ales la tinerii studenți formați de către profesorul Nae Ionescu, adevărata eminență cenușie a legionarilor. Mulți discipoli ai acestuia – Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian – i-au împărtășit crezurile și au fost fascinați, precum îndrumătorul lor, de pătimașul Căpitan. De idolatrizat, l-a idolatrizat însă Emil Cioran, cel care, de exemplu, într-o scrisoare publicată în ,,Glasul strămoșesc”, Sibiu, anul VI, nr. 10, din 25 decembrie 1940, își exprima, cu anumite rezerve față de legionarism, prețuirea nețărmurită față de cel care în anul 1933 întemeiase partidul Totul pentru țară:

Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Sahară populară. Cei aflați între cer și pământ n-aveau niciun conținut, decât așteptarea. Cineva trebuia să vină. Treceam cu toții prin deșertul românesc, incapabili de orice. Până și disprețul ni se părea un efort... Te învârteai în aer liber, vacant de trecut și de prezent, îndrăgind dezmățul dulce al lipsei de menire. Biata țară era o pauză vastă între un început fără măreție și un posibil vag. În noi gemea viitorul. În unul clocotea. Și el a rupt tăcerea blândă a existenței noastre și ne-a obligat să fim. Virtuțile unui neam s-au întruchipat în el. (…)

Căpitanul a dat românului un rost. Înainte de el românul era numai român, adică un material uman alcătuit din ațipiri și umilințe.

Nu știu dacă Georgescu l-a citit pe Cioran care să-i fi devenit, ulterior, inevitabil exemplu ca mod de înțelegere a lumii și a vieții, sau dacă doar l-a frunzărit, dar multe dintre bâzdâgăniile verbale cu care ne-a împuiat deja capul nu par altceva decât niște schelălăituri jalnice ce nu au nimic de a face cu gândirea filosofului pasionat de istorie și ortodoxie, care, terorizat de gândul că se va ruina șandramaua românismului, căuta Pe culmile disperării … Schimbarea la față a României!

Ca orice om superficial, Georgescu nu a putut să vadă dincolo de aparențe și de aceea a preluat de la Zelea-Codreanu doar ceea ce a putut să zărească cu ochii săi și să imite ceea ce i-a plăcut. Ca urmare, văzându-l pe Căpitan, în fotografii, îmbrăcat în straie populare și călare pe un armăsar alb, cutreierând satele românești pentru a atrage poporul de rând de partea sa, n-a ezitat o clipă și a făcut la fel, imortalizând momentele de echitație – tot pe cal alb și tot îmbrăcat precum un țăran pur-sânge românesc în ițari și ie,- într-un videoclip jenant: un om pirpiriu, cu părul alb care, îmbrăcat anapoda, împotriva adevăratei sale firi, pare un haiduc-saltimbanc suit pe spatele unui biet animal chinuit cumplit de povara sinistră pe care o cară.

… Au trecut numai câteva zile de la dezastrul național care ne-a făcut de ocara lumii civilizate, dar trebuie spus că au fost suficiente pentru ca, ușor-ușor, dimensiunile nenorocirii naționale, ce s-ar fi putut desfășura până la capăt (dacă nu ar fi fost deconspirată la timp), să fie identificate de mai toți românii. De ce? Pentru că Moș Bască – personaj din mitologia contemporană, care fură florile vecinilor, iar în cazul nostru, voturile românilor, prin mistificarea procesului electoral – și-a dat în petic, arătându-și adevărata față: om cu o gândire îngustă și primejdioasă, imposibil de imaginat chiar și în urmă cu un veac, megaloman și, mai cu seamă, sărit de pe fix, de vreme ce, cu maximă seriozitate, ne-a vorbit, bineînțeles tot de pe TikTik, despre episodul în care, la ONU fiind, s-a întâlnit cu o altă specie: În niciun caz, o specie umană. Pare puțin bizar și mi-e absolut egal ce cred unii și alții, însă eu vă spun că discutăm de o altă specie.

Pe aceeași linie, a țiglelor sărite de pe propria-i casă, se situează și viziunea sa asupra momentului zero la care se află țara noastră, momentul în care trebuie să pregătim totul cu rigurozitate pentru venirea lui… Hristos. Bântuit de prezența ființei hristice, Călin Georgescu face ce face și îl invocă pe Fiul Domnului cel mai adesea în niște contexte de-a dreptul inextricabile. Bunăoară, imediat ce a fost declarat triumfător după primul tur al alegerilor președințiale, a citat o secvență din Noul Testament, în care Mântuitorul face o minune dumnezeiască hrănind o mulțime din puțin, miracol pe care l-a înfăptuit și el însuși:

A fost legea înmulțirii minunate a lui Iisus Hristos. Cinci pâini și doi pești care s-au înmulțit în 2,1 milioane. Le mulțumim și celor care nu ne-au votat, dar pe care îi așteptăm să ne fie alături. Ne unește ca oameni iubirea.

… Marți seara ne-a elucidat însă pe deplin. După ce a anulat o Conferință de presă pe care o anunțase cu surle și trâmbițe, s-a răzgândit, și i-a chemat pe jurnaliști la ora 17.00 punct, pentru o simplă declarație, în fața căsuței sale, ca o cetate, din Izvorani. Abia ce s-a lăsat înconjurat de ziariști, toți fete și băieți tineri și parcă dinadins cu un cap mai înalți decât el, și a declarat țâfnos că nu va lua nicio întrebare, continuându-și apoi, ca și cum ar fi fost singur, tirada absurdă:

Vreau să fiu un președinte care pune țara lui, poporul, pe primul loc.(…) Cooperare, diplomație, eleganță, onoare, diplomație continua. Interesul național pe primul loc cu toate țările lumii, inclusiv cu NATO și UE.

Deloc impresionați de vorbele rostogolite sub forma unui text învățat, mecanicește, pe dinafară, jurnaliștii i-au atras atenția asupra faptului că până și Putin – idolul său, cu care prezintă însemne comune (mic de stat, iubitor de călărie și băi în apa înghețată) – răspunde la întrebări din respect pentru poporul său. Fără a fi mișcat de reproșul primit, dar vizibil iritat, Georgescu le-a întors spatele de bugetar plătit regește și le-a trântit poarta-n nas.

După nefericitul eveniment, pentru a se răcori, Călin a creat un clip alături de sprințara-i Cristela, nevasta cu ceva ani mai tânără decât el, mimând un interviu luat chiar de către femeie, care i se adresa ca o mare preoteasă unui ucenic îndărătnic, ce riscă să fie bătut la palmă, dacă va răspunde greșit:

– Te rog, mai spune o dată, dorești ieșirea din NATO?, și-a întrebat ea soțul.

– Este o invenție, nu sunt anti la nimic. Eu spun că nu poate legislația europeană să prevaleze Constituției noastre, că nu putem intra în războiul altora și în interesele altora care ne aduc nouă prejudicii. (…) Este absolut firesc să avem grijă de țara noastră și pentru asta avem nevoie de pace. , a răspuns bărbatul, dezicându-se, cu glas smiorcăit, de tot ceea ce susținuse de când s-a ivit în peisajul politic autohton.

… Dar nimic nu-i sigur în mirobolanta noastră țărișoară!… Așa se face că ieri, 27.11.2024, s-a produs lovitura de teatru: suveranistul Terheș, el însuși combatant în lupta cea mare pentru Cotroceni, a reclamat, aducând și probe, faptul că useriștii nu au jucat tocmai corect. Cel mai grav este gestul unora dintre liderii formațiunii – Drulă, Dănileț, cărora li s-a adăugat și amicul Ludovic Orban – de a cere cu subiect și predicat românilor din SUA și Canada, ultimele zone din diaspora unde procesul electoral a durat până luni dimineața, de a o vota pe Lasconi, pe care o despărțeau puține voturi de o victorie răsunătoare asupra premierului pesedist Ciolacu. Nu a fost singura contestație depusă, o sesizare asemănătoare fiind făcută și de către Sebastian Constantin Popescu, și el candidat la președinția țării, fără să fi făcut însă mare brânză.

Ca urmare, azi, CCR-ul are teribila misiune de a rezolva cele două contestații care cer anularea scrutinului din 24 noiembrie, iar CSAT-ul (Consiliul Suprem de Apărare a Țării), convocat urgent de Johannis (care chiar nu a pierit!), are sarcina de a elucida Cazul Călin Georgescu, cel care și-a făcut campania cu banii văduvei, după propriile-i spuse.

… Și fiindcă sunt și eu ca tot românul imparțial, îmi doresc ca cel ieșit în pierdere să fie intrusul, cel care a răsărit de nicăieri – atât de tiptil că nici măcar Serviciile nu i-au simțit augusta-i prezență – și care a făcut mare deranj în ograda noastră. De aceea, nu îi pot ura curat românește decât: Călătorie sprâncenată unde-a nins și nu s-a prins!

Cum unde?! La Viena, la vila-i de vreo două-trei milioane de euro… sau aiurea, nu contează unde, atâta vreme cât nu o mai vedem pe Cristela dansând precum ielele, cu pletele despletite pe lângă oala cu găluște și nu-l mai auzim pe el proferând inepții care ne fac să ne cutremurăm din temeliile ființei.

Ferească-ne bunul Dumnezeu!