Primul tur al alegerilor prezidențiale s-a dus, căci toate cele omenești sunt efemere, dar ecourile lăsate în urma lui sunt tot mai înfricoșătoare… Tot mai mare este și mâhnirea românilor care trăiesc cu sentimentul că, tratați ca niște fleacuri umane, au fost prinși într-o capcană din care nu mai pot ieși. Prizonieri între veneticul rusofil Călin Georgescu, hoața Lasconi și orgoliosul pesedist Ciolacu, care s-a supărat pe bobor ca văcaru pe sat, nici nu ar avea cum să aibă altă trăire. RAȚIONAL, nu pot alege pe niciunul, căci acești indivizi sunt la fel de egocentrici, la fel de preocupați de propriul lor bine, încât pot fi socotiți la fel de hidoși… Niște politicieni care își amintesc de propriul lor popor doar atunci când au nevoie de el! În rest, numai de bine, adică să le fie numai lor bine, căci – nu-i așa?- ce contează cei mulți, dacă ei, trăgând lozul câștigător al vieții, duc întotdeauna un trai pe vătrai.

Există, totuși, mari diferențe între acești politicieni. Bunăoară, primejdiosul pentru sănătatea mintală și trupească a nației și a țării, Georgescu – cel ce lipsit de un program ideologic real, rostește verzi și uscate într-un soi de hipnoză încâlcită, denumită prețios Apă. Hrană. Energie – este cel mai amenințător la adresa democrației. Viclean și bine instruit, s-a lăsat înconjurat de oameni ca și el: limbuți și oportuniști, niște dizgrațioase căpușe ale societății, care au întrezărit posibilitatea de a își rotunji bine burdihanul și buzunarul, trăgând cu putere din sângele poporului, al celor mulți, obidiți și… inocenți, care, seduși de ideea de schimbare, se înghesuie să îi voteze, pe el și clica lui de vânzători de țară. Nu este întâmplător faptul că specimene ciudate, mai ales cele certate cu legea – misogini pe jumătate bărbați, delapidatori, interlopi, gazetari care s-au lăsat cumpărați cu doi arginți – au făcut scut în jurul lui sărind ca pitbullii turbați la jugulara oricărui adversar de idei. Astfel, nu puține au fost deja situațiile în care, simțindu-se dominați de bun-simț, de logică și de argumentație solidă, au făcut apel la ce știu ei cel mai bine să facă: la lătrăturile verbale, la injuriile degradante, la bălmăjeala mistic-religioasă și la grobianismul cel mai abject cu putință, cu atât mai mult cu cât gura care-a scuipat, misoginește, dejecția a fost una preoțească:

Noi ar trebui acum să facem ochii mari cât cepele și să ne întrebăm dacă dorim să fim conduși în continuare cu spatele înainte spre Europa. Ați adus muhaiaua asta care ne salvează pe noi de toate nenorocirile, băgați-vă mintea în cap. Nu avem nevoie de bărbați cu toc și umbreluțe. Avem nevoie de bărbați care fac copii, care încalecă femeia și să zămislească.

… Rușine să îți fie, părinte Calistrat Chifan!… Dar vinovatul adevărat, cel care a stârnit zâzania națională,  separându-i pe frați unii de alții și pe părinți de fiii și fiicele lor, este acest bărbat fățarnic care una teoretiează – să ne întoarcem la munca câmpului, să refacem gospodăria țărănească și să îl așteptăm pe Hristos (unde o fi trăit până acum, de i-a putut trece prin capul plin de nanocipuri că românii au rămas cu toții șerbi!) – și alta pune în practică: pentru el însuși strânge, după modelul pentru mine mult și bun, case și apartamente în România și în Austria, luate pe doi bani și vândute apoi pe sute de mii dacă nu milioane de euro, iar celorlalți, ca un samsar perfid, le vinde gogoașa cu bucuria redescoperirii traiului la sat:

România trebuie să ştie ce vrea, iar poporul român să înţeleagă ce poate. Micul producător şi gospodăria ţărănească tradiţională vor fi motorul economic şi vor aduce prosperitatea. Satul românesc, icoana vie a neamului, va salva ţara. Mă înclin în faţa ţăranului român şi îi mulţumesc că există, pentru că ţine aprinsă flacăra credinţei şi a speranţei. 

Nici ceilalți doi nu sunt mai breji.                                                                                                                                      

Pe de o parte, userista Lasconi care, flămândă ca tot partidul din sânul căruia s-a ivit, nu s-a dat înapoi de la a face hoții. De orice fel, numai pentru a pune mâna pe putere! Astfel, cu ajutorul lui Petrov și al istețului său general Coldea, precum și al lui Sică Mandolină, Lasconi a ieșit câștigătoare acolo unde pot fi făcute, fără griji, toate matrapazlâcurile, adică în străinătate. Aici, cocoțată ca găina pe grămada de boabe, noua blondă preferată a lui Băsescu, a câștigat inimile tuturor (vorba vine!), asta, firește, grație tuturor operațiunilor mișelești pe care le-au înfăptuit și care au fost aduse în atenția publicului (din patriotism?!) de către suveranistul Cristian Terheș, a cărui intervenție a pus moț necazului în care ne aflăm.                                                                                                                                     

Desigur, lucrurile nu ar fi putut fi făcute așa lesne dacă bieții noștri frați de peste hotare nu s-ar fi lăsat îmbrobodiți, cu mințile legate fie de către colderiști, fie de către acoliții lui Georgescu, cei mai mulți dintre aceștia preoți sau călugări ortodocși care, fascinați de puterea nemărginită ce li s-a promis și care ar fi la fel de mare ca aceea din timpul legionarilor, și-au îndemnat credincioșii să îl voteze pe… Iuda. Și aceștia, așa cum s-au supus de atâtea amar de ori de-a lungul istoriei noastre, s-au lăsat prinși de bunăvoie în năvodul acestor prodoți, care s-au făcut partizanii celor care cred în înțelepciunea rusească. Atitudinea lor de vânzători de neam și de glie strămoșească a fost stigmatizată și de către Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al BOR-ului, instituție care se străduiește din răsputeri să se discrediteze complet.

Biserica are onoranta datorie de a se dezice ferm de orice apologie iresponsabilă făcută exponenților unor regimuri politice dictatoriale din trecut (anii 1930-40 urmați de comunism) sau din prezent (criminali de război condamnați internațional), indiferent de faptul că aceștia au mimat sau mimează public credința creștină, chiar în timp ce o instrumentalizează politic cu cinism.  

A nu o face, ar însemna nu doar decredibilizare, ci situare, fie și episodică, la antipodul Evangheliei lui Hristos pe care clericii, nu altcineva, ar trebui să fie primii care să o apere fidel și adecvat la realitate de asaltul unor elucubrații pseudocreștine debitate solemn…

A ne trezi, a deschide ochii și a privi realist în jur este o datorie a cărei urgentă împlinire ne scutește de păcatul smintirii celorlalți și al mărșăluirii spre prăpastie, chiar în timp ce-L invocăm pe Dumnezeu care ne-a îndemnat mereu să nu „dormim”.

Situația prezentă ne obligă, deși gândul ne otrăvește, să acceptăm că, astăzi, ortodoxismul exersat de fețele noastre bisericești este unul labil și gelatinos și nu mai reprezintă nicidecum o intervenție izbăvitoare în desfășurarea propriului nostru destin. De aceea, mai mult ca sigur că, într-un viitor destul de apropiat, ortodoxismul, altădată flacără vie de speranță, se va târî în genunchi după România, încercând zadarnic să o mai ajungă din urmă.  

Pe de altă parte, pesedistul Marcel Ciolacu, situat pe locul al treilea, după lupta la baionetă cu Lasconi în primul scrutin al alegerilor președințiale, ar putea fi singurul câștigător al renumărării tuturor voturilor exprimate la 24 noiembrie și, ca urmare, ar putea intra în finală alături de Călin Georgescu. Dar, spre surprinderea tuturor, elegantul Ciolacu a șocat de-a dreptul întreaga opinie publică, declarând, vineri, că nu va mai participa la această competiție și de-ar fi foc! Cuvintele lui, evident, că trebuie interpretate într-o dublă cheie: fie realmente s-a săturat să fie făcut întruna albie de porci, deși nu cred să fie așa sensibil, fie altele sunt interesele sale și ale partidului său și pe acestea le vom cunoaște foarte curând.

Dar, indiferent de beteșugurile celor doi, Lasconi și Ciolacu, și dincolo de faptul că niciunul dintre ei nu reprezintă neapărat un model, cei doi au un mare merit și asta este suficient deocamdată: sunt apărători ai democrației și vor lăsa țara pe drumul preoeuropean pe care este ea acum. Asta înseamnă siguranță, înseamnă libertate a exprimării și a mișcării, înseamnă drepturi și privilegii – chiar și acela de a ne putea exprima liberi crezul politic și deci votul – care ne conferă demnitate, permițându-ne să trăim vertical, în picioare, cu fruntea înălțată către astral.   

… În acest context social-politic, deloc încurajator – căci într-o atmosferă încinsă în care cuvintele fluturate pe buzele tuturor, delir misticoreligios, hoție, furt, mafie colderistă te fac să te gândești la o țară bananieră uitată undeva într-un colț saharic african – alegerile parlamentare de azi înseamnă o poliță de asigurare împotriva cataclismelor de orice fel. Alegând LUCID, vom avea siguranța că, chit că am avea marea neșansă istorică de a ne pricopsi cu un președinte antidemocratic și antieuropean, viitorul Parlament va fi format dintr-o majoritate cumpătată și nu una zăltată, în stare să ne împingă de pe buza prăpastiei, pe care ne aflăm acum, în hăul cel mai cumplit. Primejdia este acum mai mare ca niciodată, căci, însuflețită de o sămânță de patriotism, diaspora românească s-a opintit încă o dată și s-a prezentat deja la vot într-un număr mult mai mare decât în anul 2020 și asta nu știu dacă este neapărat un semn bun pentru noi, cei care trăim în această țară și plătim întotdeauna oalele sparte pentru toate deciziile luate sub imperiul emoțiilor. De aceea, afirmații de genul: Cred că noi din diaspora suntem mult mai patrioți față de cei din țară, cum spunea o oarecare Cristina, nu numai că sunt lipsite de orice decență, dar sunt extrem de periculoase și datoria noastră, a românilor cu adevărat patrioți, este ceea de a demonstra că dragostea de țară nu se trăiește cu intermitențe, din când în când, ci clipă de clipă, căci a te despărți de țara ta, fie și pentru o secundă, ar fi ca și cum ai încerca să te desprinzi de propria ta inimă.

… Nu puține au fost dățile în care poporul român, dezbinat și înflăcărat de vrajbă, a lucrat împotriva intereselor sale. Dar, de fiecare dată, trezit ca dintr-o vrajă grea, și-a adus aminte că suntem toți făcuți de-o mumă și a trecut la fapte, nemaiașteptând intervenția providenței sau a unei făpturi mesianice. Astăzi, nu avem de făcut nimic altceva decât să mergem la VOT și să alegem cu mintea limpede păstrarea orientării euroatlantice a țării noastre și, implicit, refuzul oricărei deraieri de la acest scop național vital.  

Ne iartă, Doamne, ura și gâlceava

de care suntem zilnic vinovați,

dar către Tine tulnicul suna-va,

să-ntorci privirea Ta către Carpați.

……………………………………………………………

Ne-am despărțit în triburi și în secte,

în cluburi, în partide și în găști,

iubirile directe sunt suspecte.

Dorești succes? Învață să urăști.

Dușmanii nu puteau să ne condamne,

cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,

de ce să mai venim la Alba, Doamne,

când e negustorit și duhul Tău?

Și, totuși, Alba-Iulia există,

și, totuși, cineva i-a dat un rost,

și-a fost și-atunci pornire anarhistă,

și Dumnezeu tot ocupat a fost.

………………………………………………………………

Dar, Doamne, pune-ți pe cetate talpa,

mai dă-ne harul unui gest postum,

mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba

și să mai încercăm măcar acum.  

                                                                    ( Rugăciune pentru 1 Decembrie, Adrian Păunescu )