Este vară. Anotimpul secerișului, al treieratului, al separării boabelor bune de cele de neghină. Este și anotimpul în care copiii noștri strâng recolta străduinței lor, culeg poamele cele dulci ale învățăturii de care s-au lăsat împresurați, sau dimpotrivă simt gustul amar al unor roade stricate și viermănoase.

… Desfășurat, pentru prima dată, în condiții atipice, cu două săptămâni înainte de finalul anului școlar 2024-2025 (prima probă pe 10 iunie), bacalaureatul a dat naștere la multe hăulituri și vorbe de duh închinate cu generozitate tuturor actorilor din învățământ, pe principiul că, dacă două bătăi strică, două înjurături de toate cele sfinte tăbăcesc pielea andrisantului, care, în timp, devine imun la înțepături.

Primul motiv de supărare a fost fără doar și poate rata scăzută a promovabilității absolvenților de liceu la Examenul Maturității, înainte de a se afla rezultatele de la contestații, care a fost de numai 74,3%, adică cu două procente și un pic mai mică decât aceea înregistrată anul trecut.

Adverbul atașat intenționat, numai, este suficient pentru a descrie starea de iritare și isterie națională care s-a manifestat imediat după ce notele elevilor au fost publicate. Cei dintâi care au privit chiorâș către tot ceea ce înseamnă școală au fost părinții candidaților, care au găsit prilejul cel mai bun de a se da în stambă: ba că nu s-a făcut carte deloc, copiii lor chiulind ani întregi dar numai pentru că au chiulit mai mult decât ei chiar profesorii, ba că dascălii sunt proști și nu știu nimic și bine le-ar face dacă i-ar evalua nu din cinci în cinci ani, ci din doi în doi, sau mai bine în fiecare an, ba că subiectele date sunt alese fără cap, fără nicio legătură cu lumea în care mititeii trăiesc, ba că a lu‘ cutărică a luat note mai mari pentru că ta-su este procuror și îi are pe toți în buzunarul lui cel mic, ba că, astăzi, cu carte nu mai poți pune o pâine pe masă și atunci la ce bun să mai înveți atâta să te tâmpești,… ba că,… ba că, până când au pus pe butuci, verbal, întregul sistem preuniversitar.

Din năduful ăsta otrăvit al părinților – care, din nefericire, sunt încurajați să toace ca niște cațe gureșe corpul profesoral, fără nicio limită și fără nicio sfială, peste tot, fizic sau online, contribuind în felul acesta la degradarea completă a acestei profesii făcută țintă pentru cele mai urâte și dezgustătoare calificative – m-aș opri asupra calității subiectelor date la Limba și literatura română. Înainte de toate este evident pentru oricine că propunătorii – profesorii din vestitele grupuri de lucru, aceiași… de la daci încoace – sunt fie într-o criză de idei, fie au făcut o obsesie pentru clasicul Ioan Slavici, care în ultimii doi-trei ani a figurat în mai toate variantele, atât de la simulările județene/naționale, cât și de la examene.

Este drept, anul acesta, liceenii au avut de optat între acest scriitor și confratele lui, povestașul Ion Creangă, de ales între nuvela psihologică Moara cu noroc și basmul-bildungsroman Povestea lui Harap-Alb, ultimul punându-le probleme reale chiar de la început, adică de la scrierea corectă a titlului și de la izolarea acestuia între ghilimele. Ce a urmat apoi nu are nicio legătură cu faptul că cele două texte nu (mai) reflectă o realitate care să corespundă întru totul lumii în care acești prâslișori, siliți (i-auzi vorbă!) să dea niște examene, își duc zilele. Celebră este de-acum reacția unei mame care își căina feciorașul de 18 ani, supus la cazne inimaginabile, considerând că este aberant ca un copil să fie osândit de programa școlară să citească, în patru ani de liceu, vreo… 10 opere epice, în seria cărora figurează și acest basm din care – zicea, savant, femeia – nu are, oricum, nimic de învățat!

Desigur, dincolo de faptul că cei mai mulți dintre candidați nu au citit operele pe care le-au prezentat – dovadă inepțiile scrise în încercarea de a prezenta cele două secvențe solicitate -, suntem constrânși să recunoaștem un adevăr dureros: absența lecturii i-a buimăcit pe cei mai mulți tineri, care se regăsesc azi în situația ingrată și imposibilă de a exprima în cuvinte și cele mai simple idei. Din acest punct de vedere, se poate spune că vina este împărțită la trei: pe de o parte, le aparține părinților care, deși își văd pruncii zăcând în pat 12 ore pe zi, celelalte fiind petrecute pe-afară cu tovarășii, nu fac nimic, pentru a nu își complica propria lor existența și pentru că au serviciu; pe de alta, profesorilor (a unora dintre ei), care pentru a fi de gașcă și a le intra la suflet elevilor stabilesc relații de camaraderie cu aceștia, se strigă pe numele mic și fac activității extra împreună, care le consolidează relația de tip bro, ce exclude din start obligativitatea lecturii; în fine, elevilor înșiși, care sunt dispuși să arate cu degetul în toate părțile numai către ei nu, pentru că este mai comod așa și mai cu seamă pentru că, neavând niciun pic de cultură, nu și-au format, în ciuda vârstei înaintate (18-19 ani), niciun tip de conștiință: nici conștiință de sine, nici conștiință civică, nici conștiință morală… O realitate concentrată perfect de un candidat în numai câteva cuvinte:

Harap-Alb face o VRĂJEALĂ cu Sfânta Duminică și iese la lumină învingător.

Din nefericire, pentru unii dintre absolvenții de liceu (un sfert din totalul copiilor prezenți la bac), a te descurca în viață, adică a ieși la lumină învingător, nu înseamnă a fi onest și responsabil, nu înseamnă a te înhăma la jugul învățării și apoi al muncii necondiționate sau a fi asumat, ci înseamnă a face vrăjeli și șmenuri, a fi jmeker, a fi mai întotdeauna pus pe caterincă, deoarece – nu-i așa? – omul are o singură viață de trăit și tocmai de aceea nu e bine să și-o piardă… cu prostii.

… Revenind la lista cu nemulțumiri ale părinților, aș semnala persistența unei prejudecăți care, azi, nu mai are nicio acoperire. Bănuiala că anumiți candidați au obținut medii mari numai pentru că părinții acestora sunt cineva este absolut absurdă. După cum se știe, evaluarea lucrărilor de la examenele naționale (chiar și de la titularizarea dascălilor) se face digitalizat fără ca profesorii care alcătuiesc cuplurile de corectori să știe cine și de unde sunt perechile lor. În aceste circumstanțe, în care lucrările și numele copiilor se pierd în pântecele… calculatoarelor, nu mai este posibil nimic din tot ceea ce era cu putință odinioară. Nu mai poți ruga un director sau un inspector să sară în ajutorul tău, deoarece acela care s-ar băga să rezolve problema nu ar ști cu cine să vorbească. De aceea, chiar dacă am mai făcut-o și în alte circumstanțe, aș sublinia beneficiile digitalizării care a pus capăt hoției și nepotismului din învățământ, cel puțin în această zonă a evaluării lucrărilor! Firește, pentru că românul este rezistent la orice schimbare, fiind obișnuit să persiste în rău, digitalizarea a fost exclusă deocamdată de la olimpiadele și concursurile școlare, fapt ce a lăsat la dispoziția mâinilor iscusite trierea și desemnarea lucrărilor câștigătoare. Primul indiciu în sensul intențiilor necurate este faptul că listele trimise către inspectorate conțin pe lângă numele elevilor participanți, și numele dascălilor îndrumători. În acest context nu este greu de ghicit faptul că se plătesc niște polițe mai ales acelor profesori ușor nărăvași, care nu obișnuiesc să stea cu căciula în mână și să sărute pulpana nimănui. Și astfel din pricina urâtului lor caracter cei care plătesc sunt bieții olimpici azvârliți, în mod obișnuit, pe locul patru, adică în afara podiumului!  

… Examenul de Bacalaureat de anul acesta a scos la iveală și alte beteșuguri ale sistemului. Bunăoară, domnul ministru Daniel David a subliniat, în repetate rânduri, numărul foarte mare de copii, care au urmat și au terminat clasa a XII-a, dar care nu s-au prezentat la bac, astfel încât până la urmă, la acest examen, au participat numai 94.400 de elevi din promoția curentă.

Sunt un pic îngrijorat că un număr prea mare, după mine, de copii care erau înscrişi în clasa a XII-a nu s-au înscris și la Bacalaureat. Asta mie mi-arată că ceea ce spun în raportul QX este extrem de serios și grav. Noi trebuie cu adevărat să schimbăm ca paradigmă curriculum, metodele de predare, modul în care ne implicăm în procesul educațional pentru copii, modul în care facem învățare remedială, astfel încât copiii care termină Bacalaureatul, termină practic clasa a XII-a, să se înscrie și la Bacalaureat și să-și testeze competențele, pur și simplu, a cuvântat ministrul într-o păsărească academică greu de pătruns de către marele public, prins într-un câlci de idei ca într-un laț viclean. Ia de-nțelege!

Văzându-vă că bâjbâiți, simt nevoia de a vă pune în temă, dle ministru, în legătură cu două aspecte, pe care, se vede treaba, nu le cunoașteți: pe de o parte, elevii care au absentat au făcut acest gest necugetat pentru că bacalaureatul nu reprezintă o țintă reală pentru ei. Fiind promovați de profesorii lor – aproape că împotriva voinței acestora – numai pentru ca școlile unde au învățat să dea bine în statisticile trimise către minister (de exemplu, una este să spui că din 300 de elevi au promovat 270, și alta că au promovat numai 50), acești tineri se trezesc deodată, după absolvirea liceului, în fața unor probe de-a dreptul imposibile, pentru care realmente nu s-au pregătit. Tocmai de aceea, cei mai mulți, cunoscându-și propriile limite, se hotărăsc să nu participe la un examen pentru care nu au nici cele mai elementare cunoștințe. Desigur, cu toții ne-am putea întreba: Cum de este posibil ca licee care, de ani de zile, unele de decenii, nu au consemnat nici măcar un singur elev promovat la bac, să mai fie încă funcționale iar profesorii lor încă remunerați?… Nu cumva tot din pricina unor statistici care trebuie să arate mumos, pentru că altfel ne ia dracu pe toți?! 

Pe de altă parte, mulți liceeni, cu precădere din mediul rural, sunt foarte necăjiți. Trăiesc – abandonați de propriii lor părinți și lăsați în seama unor bunici pe care îi doare și pielea de pe ei de atâta muncă – în niște condiții greu de imaginat, zbătându-se într-o sărăcie lucie din care nu izbutesc să iasă, uneori, niciodată. Și atunci, având de ales între a munci de mititei pentru a sălta și ei, și familiile lor deasupra nevoii, sau a se pregăti pentru un examen pe care știu că nu au cum să îl promoveze și care, oricum, îi duce către nicăieri, alegerea lor este foarte simplă.

… Sunt oare de condamnat?!