În vremuri de criză ies la suprafața societății tot felul de tipologii umane, care, neavând mamă, neavând tată, acționează, toate, în numele unui singur deziderat: eu și după mine… potopul! Indiferent de caracteristicile propriului ADN, aceste tipuri se definesc printr-o nefirească putere de adaptare la mediul în care s-au ivit și mai ales printr-un extraordinar instinct biologic de supraviețuire, pe care l-au perfecționat atât de tare, încât l-au transformat, în timp, într-un mod de a fi. Acești indivizi, întotdeauna nou apăruți, sunt produsele regimului care le-a născut numai pentru a le servi interesele. Bunăoară, în epoca de aur, omul nou al timpurilor noi era turnătorul, cel care, luptând împotriva dușmanului poporului, adică împotriva propriei nații, făcea uz de orice fel de arme numai pentru a își arăta rostul și loialitatea față de sistem. Consecința firească a muncii lor maligne, a zelului lor, a fost atomizarea, fenomen ce a presupus mai întâi fragmentarea și apoi disoluția tuturor solidarităților personale, oamenii rămânând astfel complet singuri, terorizați, în fiecare clipă a existenței lor degrada(n)te, de gândul că ei sau familiile lor vor cădea victime acestor delatori, risipiți în toate cotloanele societății, camuflați îndărătul unor măști aparent prietenoase. Nu puține au fost cazurile în care tatăl și-a trădat feciorul sau mama propria fiică, după ce, viețuind într-o lume carcerală, burdușită de microfoane și de securiști, s-a scăpat, într-un moment de adormire a propriului spirit de veghe, și a rostit vorba care a dus la întemnițarea ființei dragi.

După preludiul comunist, în zilele noastre, s-a ivit un alt om recent, fățarnicul, cel care una zice și alta gândește, una are în mintea sa și alta scoate pe gură. Aparent prieten, în realitate vrăjmașul oricui, el este întotdeauna dispus la orice concesie și la orice compromis numai pentru a își atinge țelurile egoiste. Fățarnicul, ființă egolatră dedicată propriei idolatrizări, este asemenea unui râs, la fel de cameleonic ca și acesta, având darul de a se deghiza în nenumărate feluri numai pentru a amăgi cu multiplele-i chipuri pe cel care, ingenuu fiind, cade în plasa sa, aceea a valorilor absolut relative.

… Viaţa făţarnicului este pestriţă ca râsul. Aţi văzut blana râsului, că are numai ţepi, când albi, când negri, când vineţi. Aşa e viaţa făţarnicului; acum e într-un fel, acum în alt fel. Trece de la o stare la alta, că făţărnicia nu-l lasă să fie cin­stit, nu-l lasă să aibă sinceritatea şi nerăutatea sufletului, cum a cerut Hristos: „Fie dar vouă cuvântul ce este da, da, şi ce este nu, nu. Că ce este mai mult, vine de la cel rău”. Hristos îmi cere: dacă inima mea zice da, da să zică şi limba mea; dacă limba mea zice nu, nu voi zice şi cu mintea. Iar dacă inima mea zice da, iar limba nu, sunt făţarnic şi pestriţ, sunt râs, sunt cameleon, sunt drac făţarnic, sunt blestemat de Hristos pentru făţărnicie, că una am în inimă şi alta pe buze. (Arhimandrit Cleopa Ilie, Predici la Duminicile de peste an)

…Când este cuprins de entuziasm, fățarnicul este fanatic față de recunoașterea necondiționată a identității sale de comandant de către majoritate. Un astfel de caz este ilustrat de noul Mesia al neamului românesc, Călin Georgescu, un om trecut de șaizeci de ani, care, ca toți semenii săi de aceeași vârstă, nu este altceva decât un produs al epocii în care s-a format, al ceaușismului, ce i-a intrat în sânge, devenind parte însemnată din propria-i alcătuire. De aceea, în cazul său, așa-zisa luptă împotriva sistemului politic prezent și trecut, opresiv și corupt, în numele căreia a strâns îndărătul său peste două milioane de români, nu este altceva decât o gogoriță verbală bună de amețit mințile și așa cherchelite bine ale unora care se simt reprezentativi – și chiar sunt – pentru niște categorii umane marginale. Înconjurat de astfel de cetățeni, care, evident, și-au pierdut busola și mai mult naufragiază prin propria lor existență decât să trăiască la modul plenar, Georgescu a fost cât pe ce să se pricopsească și să ne dea nouă, tuturor românilor, nu numai acelora care, vrăjiți, l-au susținut, lovitura de grație împingându-ne în coșul de gunoi al istoriei universale.

Desigur, o astfel de perspectivă, care a fost cât pe ce să devină realitate, îngrozește pe orice român lucid, care, fie a trăit în comunism, fie a citit, documentându-se temeinic pe această temă, și știe că o revenire la o eră a suprimării libertăților de orice fel este echivalentă cu sinuciderea istorică. De aceea, este incredibil cum un mare ipocrit precum Călin Georgescu, care întotdeauna a dus o viață de belfer, i-a convins pe adepții săi – în mare parte, ce-i drept, oameni simpli, neinstruiți – de necesitatea schimbării ordinii sociale și politice existente, socotită singura sursă generatoare de mari suferințe și inechități. Înzestrat cu un talent oratoric incontestabil, acest individ, care nu este deloc răsărit de nicăieri – căci s-a aflat întotdeauna în proximitatea oamenilor puterii, ocupând posturi călduțe, care i-au permis toate aroganțele sociale cu putință -, a făcut slalom printre nevoile vieții și s-a bucurat de niște resurse, multe la număr, a căror origine, ocultă, a rămas în continuare obscură… Nu numai nouă, obișnuiți să plutim printre tainele altora fără a ne sinchisi și fără a ne tăia în colțurile lor ascuțite, ci și austriecilor care l-au adoptat, înlesnindu-i, printr-un soi de complicitate inconștientă, un adevărat trai pe vătrai. Bunăoară, un mare ziar din Austria, Kleine Zeitung, semnala faptul că Georgescu a locuit în mai multe localități, respectiv în Mödling și Alland în districtul Baden, iar apoi în Günselsdorf (până în 2021), precizând că nu se știe însă cu exactitate din ce resurse anume a trăit familia Georgescu atâta vreme cât s-a aciuat acolo. Având în vedere însă toate câte s-au aflat după prăbușirea castelului său, ce s-a dovedit a fi de nisip, este limpede că în buzunarele lui s-au oprit multe dintre sumele ce s-au rostogolit, generoase, dinspre diferiți sponsori – gen juniorul Micula sau Bogdan Peșchir de la Brașov – care, deși se află în culpă, sunt lăsați în continuare în libertate. Sub ce pretext?!… Acela că legea în vigoare este legată fie la ochi, fie cu mâinile la spate, în orice caz… inutilă.  

Viclean ca o vulpe, Georgescu, dovedit tot mai tare în ultimele zile ca mincinos patologic, pus în situația de a își explica relația de apropiere cu mercenarul Horațiu Potra – până ieri aflat în custodia poliției, dar eliberat, deocamdată, sub control judiciar și cu brățară de monitorizare la gleznă – a jucat rolul unui bătrânel amnezic hărțuit de oamenii răi să își amintească un nume și un chip în circumstanțele în care, potrivit propriei mărturii, în ultima perioadă, s-a întâlnit cu sute, poate mii de persoane. În fine, după ce i-a revenit subit memoria și i-a recunoscut pe cei doi bărbați alături de care stătea liniștit la o masă, moment imortalizat într-o poză, s-a dezis de ei, dar mai ales de Potra, ca dracu de tămâie. Memorabilă rămâne în acest sens, declarația lui de om senil prins cu minciuna, care, încercând să scape de învinuire, este în stare să spună orice, numai pentru a se salva de la dezastru: Nu l-am întâlnit personal, n-am de ce să spun lucrul ăsta, ştiu şi eu cum a auzit toată lumea… În fine, îndrugând numai verzi și uscate, în ciuda tuturor probelor  – sâmbătă, la ora 10.49, mașina lui Horațiu Potra a intrat pe strada Drumul Cailor, unde se află herghelia sirianului Jbara Mohamed și unde a avut loc conspirația, urmată, la puțin timp, la 10.51, de mașina lui Călin Georgescu precum și de aceea a neolegionarului Eugen Sechila -, acest fost candidat la președinția țării s-a topit din ce în ce mai tare, compromițându-se definitiv.

La fel de ticălos și de prefăcut este și mercenarul Horațiu Potra care, în toate intervențiile și clipurile în care a apărut, invoca nevoia urgentă a unei schimbări politice, care ar fi trebuit să culmineze apoteotic cu înlăturarea tuturor partidelor corupte, chiar cu desființarea tuturor formațiunilor tradiționale. Vorbele lui, tăioase ca și maceta de care nu se dezlipește (cel puțin în poze), sunt mai mult decât amuzante, de vreme ce el însuși, ispitit de viața politică românească, și ajutat de unii membri PSD (?!) și AUR, a devenit viceprimar la Mediaș, după o luptă acerbă cu penelistul Gheorghe Roman, cel care a și ocupat, până la urmă, fotoliu de edil al provincialului orășel. De altfel, acesta, trecut prin focurile confruntării directe cu Potra, a declarat, în cunoștință de cauză, că: Mediașul a fost un antrenament pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, a mediatizării pe Tiktok a tot felul de mesaje pentru candidatul Horațiu Potra. A fosta aceeași campanie ca cea a lui Călin Georgescu. Pericolul semnalat de primar – În două săptămâni de la alegeri, Potra și-a adus oamenii din Congo, oameni care au apărut pe străzile Mediașului în perioada respectivă și nu prea știam de unde sunt. – a planat asupra țării întregi în toată perioada alegerilor și mai cu seamă, sâmbătă noaptea, atunci când membrii marcanți ai grupului extremist ce-ar putea fi intitulat românește Potra și ai lui au fost prinși înarmați cu arme albe și de foc venind, înspre București, pe rute diferite. Scopul? Să creeze haos la București, să destabilizeze capitala, mai ales că Cel Rău, cu mințile rătăcite, însoțit, de o mână de fanatici, a vrut să depună o coroană de flori în memoria… Constituției României, asasinate de către bandiții ceceriști (membrii Curții Constituționale). Dincolo de toate acțiunile întreprinse, unele incompatibile cu statutul lui de mare luptător în Legiunea străină, rămâne realitatea deplorabilă: fățărnicia unui individ care, ascuns îndărătul unei averi considerabile (zeci de imobile și terenuri, 15 kg de lingouri de aur), elucubrează în fața unui electorat  sărac și cu burta goală, cocoșat de muncă printre străini, utopii imposibil de săvârșit.

… Cel mai ipocrit rămâne însă poporul lui Georgescu, cel care, înregimentat îndărătul acestui lectoraș de la Universitatea din Pitești, a visat să răstoarne o lume întreagă. Lipsită de cunoștințe, neinstruită și predispusă la compromisuri de orice fel, această gloată pestriță, mai mult de producție străină decât autohtonă, și-a arătat foarte repede marginile. Astfel, un simplu experiment, realizat – zilele acestea – împreună cu jurnaliștii de la Recorder, sub pretextul alegerii unui premier (proces electoral care nici măcar nu există în realitate), românii nemulțumiți s-au apucat să voteze în disperare, pe același Tiktok, pe un anume Vasile Ion, o simplă plăsmuire, o existență fictivă, care le promitea, firește în schimbul votului lor, două kilograme de aur din rezerva statului… În numai două ore, scriptul a rulat, iar al vostru candidat are un milion de vizualizări, a menționat antreprenorul Levi Elekes, cel care și-a propus să demonstreze cât de ușor sunt de manipulat emoțional – în continuare! – toți cei care au fost la modul real sau doar s-au simțit, părându-li-se, victime ale regimului johannist.

 … Constatările făcute, departe de a mulțumi sau a îndreptăți pe cineva, aruncă plumb topit în inimile tuturor celor care trăiesc și simt românește. Desigur, sentimentul preponderent este cel de deznădejde, căci, chiar dacă te împotrivești și nu vrei să recunoști, ești silit de evidențe să accepți că draga ta țară este un teren de testare și trece printr-un prelungit experiment util de laborator, vorba vecinului Viktor Orban, care nu ne este nicidecum favorabil.

Supusă neîncetat la probe care îi sabotează demnitatea și populată, în mare, de oameni recenți, lipsiți de adâncimi sufletești și animați de aspirații pur materiale, țara asta, România, e ceva de neînchipuit! Este eșecul permanent! Îmi imaginez că trebuie să fie destul de greu să trăiești asta în România, dar și în străinătate. Fiindcă nu poți să nu urmărești evenimentele, în ciuda tuturor. Oamenii mă întreabă: Dar ce-i asta?… Și, în cele din urmă, de oboseală, le spun: Este eșecul permanent. Nu merită. Este țara eșecului, este specialitate românească. ( Emil Cioran)