Salutare, dragii mei dragi! Salutare tuturor! Mă bucur că, în sfârșit, mi-am luat inima în dinți și am trecut la fapte. Mai degrabă la fapta facerii unui blog, sinonimă cu intrarea mea în rândurile lumii cum-se-cade.

   M-am trezit – cei mai mulți veți spune că sunt … cam adormită, având în vedere cât de târziu am făcut acest lucru!- că vreau să devin blogger și, ca urmare, am trecut la treabă, vorba celebrului, la tv, Tudorel Popa.

   Ziua de lansare a primului meu conținut, aleasă de mâna destinului, nu de mine ( chiar dacă îmi plânge inima după eșecul usturător al diplomaților români, legați în lanț gros la poarta lui Schengen, am hotărât, așa din senin, ca această dată, 9 septembrie, să marcheze prima mea apariție…planetară), s-a dovedit a fi, încă de la prima ei oră, o zi încărcată de semne bune: cocoșul vecinului, care cânta precum pupăza din tei a lui Nică la oră fixă – pentru informarea voastră exactă, întotdeauna la 5,30- nu a cântat deloc ( o fi fost făcut ciorbiță?!… sper că nu!), mașina IRIDEX- ului, care, de regulă se mișcă precum elefantul prins într-un magazin de porțelanuri chinezești, s-a deplasat acum cu grația unei gazele – nu am auzit-o deloc!-, iar știrile, de pe toate canalele tv, pe care le-am activat n-au conținut – niciuna!?, deși multe s-au referit la cancelarul Austriei, care ar fi meritat să fie gratulat oltenește – adjective de tip hiperbolizant: șocant, dezastruos, catastrofal, monstruos și altele asemenea. Măi, să fie!…

Era clar că, fiind o conjuncție favorabilă a astrelor ( sper că m-am exprimat corect, pentru că, spre rușinea mea, nu știu nimic despre zodii și, firește, nu cunosc nici retorica de specialitate!) trebuia să profit și să mă lansez pe orbita… tehnologiei moderne!

   Fiind prima filă dintr-un jurnal pe care mi-l doresc cu început, dar fără sfârșit, mi-am propus să mă las stăpânită de sentimente frumoase și de gânduri care să dea de pământ cu orice mi-ar putea fi potrivnic. Mi-am spus, de asemenea, că n-ar fi rău dacă aș produce vești / povești, care să aline și să tămăduiască sau, dimpotrivă, să dăscălească, să urecheze pe toți eroii din țara lui este /a fost odată în lumea de mirare a școlii românești care se vor abate de la calea cea dreaptă.

   Trebuie să vă mărturisesc însă că nu mă pot despărți prea repede de niște năravuri, ivite și altoite în timp, și de aceea simt nevoia de a mă clarifica pe mine și apoi pe voi printr-o precizare succintă a umilei mele oferte, mai exact o prezentare a domeniilor (cred că așa le spune!?) în dreptul cărora voi așeza cuminte și cu multă minte producțiile mele.

   Voi începe cu Blogul – 2myblog, nume inspirat de cel mai dulce și mai scump fan al inimii mele, despre care vă voi împărtăși mai multe treptat -, care va aduna, sper eu, măcar un conținut în fiecare săptămână, inspirat de experiențele mele prezente și trecute, dar, mai ales, ale prețiosului meu partener, pe care l-am botezat – urmașul lui Goe fiind – Bobiță, îndărătul căruia poate fi ghicit oricare dintre elevii vechi și noi ai școlii noastre ( deopotrivă a lor și a noastră, a dascălilor, căci împreună alcătuim un insolit și miraculos întreg = un cerc de-a dura al minunilor școlărești sau lumești!). Fiecare experiență, transcrisă cât mai veridic – cel puțin, așa îmi propun! -, va alcătui un soi de poveste care, adăugată altora, va naște o provocatoare epica magna a sufletului elevului, disecat cu delicatețe de cineva ( = de mine) tentat mai degrabă să ierte, să uite și să corijeze, acolo unde este cazul, și mai puțin sau deloc să de-construiască, să de-gradeze, să altereze personalitatea acestuia.

   Având o sursă inepuizabilă de inspirație, viața – viață, așa cum este ea, dar prezentată de cineva (= tot eu!) aflat, doar aparent, de cealaltă parte a baricadei, conținuturile produse ar putea avea, toate, aceeași deviză: D-ale școlii ( doar câteodată, à la Caragiale, D-ale carnavalului ) prin binoclul unui cronicar cu minte. Îmi propun să decupez, obiectiv ( știu că este doar un ideal, neatins nici măcar de cei mai mari scriitori realiști…dar eu voi încerca, du mieux que je peux – mii de scuze, dar m-a apucat de ceva vreme mania franțuzismelor – elevii mei știu asta! ), felii sănătoase din traiul în comun, ce presupune multă prietenie, prețuire și respect reciproce ( nu sunt simple cuvinte ce dau din coadă, pentru a atinge coarda sensibilă a studenților mei!), dar și contradicție, tensiune (de cele mai multe ori, de idei) și frustrare, dacă e s-o spunem pe-aia dreaptă.

Cu toate acestea, mă simt tare norocoasă, pentru că am avut șansa de a lucra, de la începuturile carierei mele – cu o mică pauză, de numai trei ani – în același colegiu, cu care am ajuns, firește, să mă identific. De aceea, mă trezesc spunând școala mea, copiii mei, clasa mea, părculețul meu ( frumosul și urbanizatul parc din fața școlii, care se află în buricul târgului – spun asta cu toată dragostea, deloc ironic!), toate au devenit ale mele, alcătuindu-mi ființa. Aș spune că – replică lui Rimbaud, cel care afirma Je est un autre – eu am devenit ea (= școala).

   Cu și despre cărți este numele dat domeniului care, pe de o parte, nu putea să lipsească din blogul unui profesor, iar, pe de alta – mai importantă! -, care ilustrează, de când mă știu, una dintre constantele vieții mele. Fac parte dintr-o generație care și-a făcut un style d’être = un stil de a fi din lectura adevărată a cărților, adică din citirea, mot à mot, a tuturor rândurilor unei cărți. Știu că vi se pare ciudată precizarea, dar am cunoscut, de-a lungul vremii, inși ( fără a da cuvântului valoarea pe care i-au împrumutat-o filosofii!) – elevi, cunoștințe accidentale, chiar profesori (?!)- care s-au limitat la lectura de suprafață …a unei prefețe.

Sunt alții care, pentru a-și etala superioritatea spirituală, se confesează oricui,… nu contează cui, mărturisind, cu o oboseală afectată – cu ochii duși în fundul capului, buzele vineții și niște cearcăne galben – cenușii ca ale unui cioclu – că toată noaptea au citit o ( întreagă!) carte. Pardon?! Poate… o carte de joc sau o carte de colorat pentru că, dacă este vorba despre o carte – carte, alcătuită dintr-un număr rezonabil de file, este practic imposibil să faci lucrul invocat. Așezați între două rele, am putea spune că e mai bine – mai cinstit – să fii ignorant, in – cult decât pseudo – cult.

A mima cultura, a te pretinde mai bogat spiritual decât ești este mai grav decât a te înfățișa în toată goliciunea ta spirituală. Este mai onest și mai demn a te etala celorlalți așa cum ești în realitate ( poate cu goluri științifice, poate cu achiziții culturale puține, poate cu slăbiciuni lexicale sau gramaticale) decât să îți pui masca unui om de spirit deplin. O mască este … doar o mască al cărei rol este acela de a-ți acoperi urmele vărsatului, nu de vânt, ci de urâțenie a cugetului și a sufletului care ți-a boțit chipul într-așa hal încât nu te mai poți înfățoșa dinaintea nimănui.

   Testele literare, inspirate de lectura atentă a operelor aflate în programele școlare, vor alcătui un alt domeniu, căruia i-am dăruit deviza În luptă dreaptă cu literatura. Dedicate mai ales lectorilor avizați, cititorilor adevărați, aceste teste (de tip grilă) presupun o rezolvare imediată și ușoară, numai dacă operele respective au fost citite sau re-citite, în adevăratul sens al substantivului citit(ul).

   Acestea se adresează deopotrivă elevilor, studenților și profesorilor debutanți care vor să se ia la trântă cu opera, căreia trebuie să îi cunoască toate oasele, toate venele, toate măruntaiele supunând-o unei necruțătoare radiografieri.

   Cursuri de limbă română (Tabele = table de gramatică) alcătuiesc domeniul care va aduna lecții de gramatică, elaborate pre înțelesul tuturor și într-o manieră de tip comparativ, fiind agreată prezentarea științifică concentrată în tabel. Altfel spus, aceeași limbă românească, dar abordată dintr-o dublă perspectivă, pe care generic le – am putea denumi, la sugestia specialiștilor, gramatică tradițională și gramatică modernă, ultima așa cum este ea precizată în cele două mari cărți de căpătâi, ce dau naștere religiei lingvistice actuale, respectiv DOOM-ul 3 și Gramatica Academiei.

   Bineînțeles, nu am pretenția, care ar fi mai mult decât stupidă, de a trata exhaustiv temele propuse. Cursurile vor cuprinde aspecte lingvistice de interes general – mai ales modificările, noutățile propuse în cărțile menționate -, care, având în vedere frecvența lor în elaborarea discursurilor de orice fel, se vor dovedi extrem de utile.

   În fine ( este ceva de lucru, nu glumă!), Catharsis gratuit, realizat prin aducerea în atenția tuturor atât a frumosului, cât și a urâtului existențial, căci amândouă, în măsură egală, sunt sau pot deveni obiecte estetice. Voi strânge aici fotografii, desene, schițe, poezii, bucăți în proză, celebre sau abia ivite, care să lecuiască, să aline și să alinte sufletul și spiritul, supuse azi unui proces de mutilare, într-o măsură așa de mare încât tuturor ne-a devenit greu/ insuportabil să ne mai recunoaștem pe noi înșine sau pe alții. Să-l recunoască cine-ar mai putea/ pe cel ce, rupt de sine,- adânc coboară/ spre-o altă viață, brusc curmată doară,/când pagina se-ntoarce grea, spunea metaforic Rainer Maria Rilke într-o sugestivă ars poetica a sa, Cititorul, semnalând, metaforic, ceea ce socotesc și eu a fi o stare de sfârșeală și de sfârșit a unui timp, un autre Mal du Siècle.

   Nu voi încheia într-o notă tristă, ci, dimpotrivă, într-una mai degrabă otrăvită – așa… ca să iau hora înainte ca olteanul. Știind că există printre noi, oamenii obișnuiți, alcătuiți din lumini și umbre, calități și defecte, o categorie aparte de făpturi perfecte (= arătări… că oameni nu sunt!), a vânătorilor nu de vrăjitoare, nu de fantome, ci de greșeli, de tot felul, înălțându-și din descoperirea acestora o piramidă a satisfacțiilor personale zilnice, mă voi adresa mai ales acestora cerându-le să nu își piardă timpul cu mine. Nu pentru că producțiile mele vor fi fără de greșeală, ci pentru că pur și simplu nu îmi pasă! Mi-am propus să gust cu poftă din nectarul vorbelor și să mă simt bine în pielea mea.

Pe lângă asta, sunt sătulă, su-pra-sa-tu-ra-tă de dăscălițele neamului ( e evident sensul peiorativ dat sintagmei, ce denotă clasa nefericită a femeilor pricepute la modul absolut – Monica Tatoiu multiplicată – într-ale învățării și ale școlii), care, lipsite de orice talent… nu se pricep la nimic. Singura lor artă este de a repeta obsesiv – compulsiv, atunci când se află în apropierea unor spirite fine asemenea lor: Ti-am spus că e proastă?! Se poate așa ceva ?! Dă-o dracului de treabă! ( e grav, chiar am citat întocmai un astfel de specimen! Ferească – mă bunul Dumnezeu!), replică recurentă care le-adoarme mintea… ș-așa adormită. Un fel de Mitică feminin care se-mpiedică în propriile fuste!

   Tuturor vă cer însă smerită iertare pentru tonul ușor impetuos, pentru ironiile și autoironiile (poate) nereușite și agasante, precum și pentru patima discursului meu care, veți constata citindu-mă (îmi doresc mult asta!), reprezintă axul personalității mele! Toate acestea nu sunt altceva decât expresia emoției specifice oricărui început…

Până data viitoare, vă îmbrățișez și vă urez poftă bună la lectură!

Cu cinstită prețuire, 2my