JOS PĂLĂRIA și sincere felicitări echipei de robotică a colegiului nostru, RaSKY! Reîntorși acasă de la Cluj, după prima competiție DEMO ( Pheonix Demo 2nd edition ), cu laurii victoriei pe frunte, acești frumoși copii ai școlii românești – pentru că nu sunt numai ai noștri! – se identifică cu speranța și încrederea mea într-un viitor imaginat în totală opoziție cu prezentul acestei lumi cuprinse de o cumplită amorțeală, care poate fi doar până la un punct o explicație, dar nu și o scuză.

      După ce m-am informat direct de la sursă – nicidecum din publicațiile craiovene, care practic sunt inexistente atunci când este vorba despre realizări ale minții! -, am înțeles că performanțele în acest domeniu înseamnă, înainte de toate, disponibilitate la efort, la o muncă sisifică, pe care o începi, dar pe care nu știi când sau dacă o sfârșești.

Mai exact, pentru a putea participa la faza națională a celei  mai tari competiții din domeniu, First Tech Challenge România 2023, fiecare echipă de robotică trebuie să se prezinte la cel puțin două DEMO- uri, două competiții demonstrative, de tip antrenament am putea spune, ce presupun însă confruntări reale cu echipe adverse, la fel de pasionate și de bine pregătite,  din toată țara. Condiția obligatorie pentru a putea intra în lupta cea mare de la această fază superioară, ce urmează a se desfășura în perioada 10-12 martie 2023, este aceea de a trece cu bine, în februarie, de faza regională ( 13-15 februarie 2023).

      Ambițiile tuturor membrilor, inclusiv ale doamnei profesor coordonator, sunt mari, dar realiste, pentru că reușitele acestei echipe nu sunt o raritate, ci, dimpotrivă, s-au transformat, în timp, în stare de normalitate. Meritul lor este cu atât mai mare, cu cât în componența acesteia se află, încă, și elevi din ultimul an al ciclului liceal. De aceea, privirea mea recunoscătoare se va întoarce mai întâi către aceștia, deoarece, deși sunt prinși într-un complicat proces de învățare și pregătire pentru bacalaureat și, firește, pentru admiterea la instituții superioare de renume din țară sau străinătate, nu au renunțat la această activitate, care fără ei nu ar mai fi fost la fel de performantă sau ușoară.

Atunci când mă gândesc la acești năzdrăvani ai minții, nu pot să nu constat cât de ușor le vine și cât de firesc să renunțe la binele personal în numele binelui colectiv. Este un foarte rafinat mod de a exersa altruismul, încât, ca om matur, simți că te copleșește rușinea. Cum se poate să renunți la interesele tale imediate sau la timpul tău liber pentru a te dedica unei pasiuni și … celorlalți, nu ție?, mă întreb de fiecare dată uimită, chiar dacă am luat act de existența lor întru creație și inovație de mult timp ( câțiva ani buni ), obișnuindu-mă deci cu starea de excelență ce pare să îi definească cel mai bine. Rezultatele lor sunt cele care subliniază sau mai degrabă luminează neîntrerupt magicul lor talent de a preface un hobby într-un original stil de a fi.

De aceea îndrăznesc să spun că ei se înscriu, natural, în acea familie selectă de alchimiști, care, fără să fi auzit vreodată vorbindu-se despre alchimie, au reușit prin experiențe repetate, din care au ieșit de cele mai multe ori triumfători, să descopere Piatra Filosofală a Roboticii Moderne.

      Am simțit nevoia de a evidenția mai mult meritele liceenilor mai în vârstă ( a bătrâneilor, cum le spun cu afecțiune! ) și datorită faptului că pe doi dintre aceștia – o fată și un băiat, ce par plămădiți dintr-un aluat anormal – îi și cunosc mai bine, fiindu-le profesoară. Astfel, i-am văzut evoluând, transformându-se în niște făpturi uluitoare, care au preferat să ființeze mai mult în lumea ideilor pure ale spiritului ispititor, a interogațiilor nesfârșite și mai puțin în lumea imediatului, a concretului și a achizițiilor materiale.

Fiind în apropierea lor, am avut șansa de a descoperi mai ușor calitățile care îi recomandă zilnic ca pe niște tineri de certă valoare care, prin acțiunile lor, au dobândit un caracter exemplar: infinitatea internă, modestia, spiritul combativ, deschiderea spre nou și, desigur, seriozitatea. Pentru a vă convinge, vă voi împărtăși un episod cu o simbolistică aparte pentru noi trei, precum și pentru toți cei care ne cunosc.

Înainte de a pleca spre noua aventură de la Cluj, elevul meu, Mihai, a ținut neapărat să spună, de altfel ca pe apă, un comentariu literar ( știu că este o mare nenorocire acest subiect al III-lea de la bac, la care nu s-a renunțat, în ciuda opoziției tot mai vehemente a dascălilor și a elevilor!) pentru a își bifa în verzitură ( = o agendă învestită cu valoarea unui catalog fără note în care sunt trecute toate analizele literare spuse de fiecare elev), încă un subiect pregătit așa cum trebuie pentru bacalaureat.

A procedat astfel, deosebindu-se de mulți dintre camarazii săi de generație, care probabil că ar fi făcut din participarea la un asemenea concurs o bună scuză pentru a nu fi ascultați, nu pentru că ar fi fost pedepsit în vreun fel, ci pentru că a vrut să fie la zi cu toate, fiindîn acest fel în rând cu lumea, adică cu toți ceilalți elevi. Sunt tare norocoasă, pentru că Mihai nu reprezintă o excepție!

Ariana, colega sa de clasă și de robotică, s-a dovedit la fel de vrednică într-ale spiritului, având bifate în aceeași verzitură  toate temele, noi sau recapitulate, parcurse până acum. Specială în cazul său este delicatețea cu care studiază, cu care prezintă achizițiile științifice, cu care rostește cuvintele, temătoare parcă a nu le vătăma, o delicatețe care, cu siguranță, este împrumutată și roboților plăsmuiți, înzestrați astfel și cu suflet, și cu sensibilitate. Umanizați.

       Deși nu îi cunosc personal pe ceilalți membri ai echipei RaSKY, sunt convinsă că sunt croiți după același tipar spiritual, care presupune evident multă pasiune, multă minte ageră, multă combustie internă și multă energie risipită cu dărnicie, toate la fel de importante în încercarea temerară de împlinire a tuturor idealurilor, colective sau personale.

        În cazul lor, întreg faptul-de-a-fi s-a consumat șise consumă în continuare sub semnul nevoii de cercetare, de problematizare și de punere în practică a unor teorii, doar aparent imposibile. De altfel, toată munca lor dintr-un an – care nu este deloc puțină ! – este consemnată cu rigurozitate într-un caiet ce se numește sugestiv Engineering Portofolio, și care, în funcție de cât de bine este elaborat, poate obține el însuși din partea juriului diferite premii care sunt separate de cele câștigate în teren cu robotul. Cel mai important dintre acestea și deci cel mai râvnit este Inspire Award, care recompensează echipele ce au excelat, fiind considerate veritabile modele de urmat pentru toți ceilalți participanți.

        Asumându-și cu modestie și naturalețe rolul lui Gepetto, ei transformă fiecare robot într-un modern și tehnologizat Pinocchio care, mulțumită intervenției lor cvasi demiurgice, este adus aproape de perfecțiune. Povestindu-mi cu entuziasm experiența pe care au trăit-o acum, la Cluj, team leader – ul echipei mi-a mărturisit că numai o mică ezitare – un detaliu tehnic care îmi scapă acum! – i-a împiedicat să bată un record ( american? ) care durează de foarte mult timp. Starea tânărului meu partener de dialog era de sincer entuziasm, vizibil în sclipirea ochilor care realmente păreau să râdă ( știu este o metaforă prăfuită, dar singura capabilă să descrie metamorfoza!) și într-un soi de frământare, de foială a trupului întreg, care părea să nu îl mai cuprindă…A devenit deodată mult prea strâmt pentru un suflet și un spirit ce păreau ispitite de o ofensivă cosmică greu de cenzurat…

        Bucuria sa era ilimitată! Nu era însă singurul aflat în această stare de euforie, explicabilă și prin faptul că între componenții echipei se crease – era clar că nu pentru prima dată ! – o relație de intimitate a gândurilor și a emoțiilor, de naturală complicitate absolut necesară în actul zămislirii superioare a unor produse din zona excepționalității. Privirile lor, schimbate pe furiș, îmi spuneau că se întâmplaseră mult mai multe fapte de mirare, pe care doreau să le așeze deocamdată sub tăcere, dintr-o dorință (așa am interpretat eu!) de a păstra neștirbită misteriozitatea experienței trăite și de a îmi spori interesul față de o întâmplare care, era limpede, că nu îmi fusese descrisă complet. Odată ce m-am lăsat implicată în ispititorul joc, pe care l-am acceptat cu bucurie, copiii m-au așezat – vorba lui Ion Barbu -, la mijloc de rău și bun, între starea spontană de neascundere și starea căutată de ascundere a unor fapte și sentimente trăite la Cluj, care păstrau nediluată vraja.

       Ceea ce am aflat a fost suficient pentru a fi mulțumită și recunoscătoare. Am primit o infailibilă confirmare a faptului că România, lăsată pe 8 decembrie 2022 din nou la periferia lumii, nu numai a Europei, este prin acești îmblânzitori ai tehnologiei extrem de puternică și de bogată pentru a se putea preface într-o forță, adică într-o națiune, de care va trebui să se țină seama, căci formată din astfel de spirite, care privesc spre viitor, și nu spre trecut, a dobândit o demnitate, care îi conferă, în sfârșit, superioritate.  

       Experiența trăită de ei și împărtășită mie cu generozitate m-a dus cu gândul la Zarathustra lui Nietzsche, cel care prorocea,  (în Convalescentul, parte din celebra sa carte Așa grăit-a Zarathustra), sosirea unui mare An al Devenirii. An monstruos de mare care se-ntoarce din vecie, asemenea unei clepsidre, pururi nou, pentru ca totul să reînceapă… Așa că mă gândesc la anul viitor, 2023, de care ne mai desparte atât de puțin timp, ca la un an care ar putea marca și triumful destoinicilor noștri inventatori la faza națională a competiției menționate care să îi ajute să își împlinească năzuința supremă: confruntarea cu eternii lor rivali, colegii americani, luptă care ar urma să aibă loc undeva la Houston sau Detroit ( potrivit sursei! ).

      În aceste circumstanțe, mi-e greu să cred – de fapt, mi-e imposibil! – că acești tineri atinși atât de grația cerească, cât și de aceea pământească, ar putea deveni, între timp, făpturi slăbite, leneșe, mediocre și docile, gata să se ploconească rupându-și coloana ca să pupe, cu fruntea în țărână, saboții de lemn ai austriecilor sau olandezilor. ( Ce stranie coincidență!…Cândva, chiar erau încălțați la fel! )

     Cu siguranță, acești Feți-frumoși cu stea în frunte nu s-au ivit prea târziu în peisajul științific românesc, ci, dimpotrivă, la momentul oportun, pentru a-l ilustra pe omul cel nou al timpului nou, al cărui destin va ajunge să cunoască prea-plinul, numai după ce va fi lucrat – cu folos, nu cu foloase!- la schimbarea la față a României.

SĂRBĂTORI FERICITE ȘI LINIȘTITE!

Cu cinstită prețuire, o profesoară tare mândră de elevii ei, 2my