… îl întrebă înciudat și roșu de furie, cu obrajii arzându-i de parcă-i luaseră foc, chiar dacă abia acum deschisese ochii cu adevărat. Avusese o noapte de coșmar în care se perpelise când pe-o parte, când pe alta, strângând sub el cearșaful care, în urmă cu numai câteva zile, fusese alb precum spuma laptelui. Acum era pătat de sudoare, dar nu-i păsa, căci altele erau năpastele care nu-i dădeau pace și-i alungau somnul, care îi fusese până nu de mult atât de dulce. Ce ai cu mine? Ce vrei tu? îl interogă pătimaș a nu știu câta oară pe obrăznicătura de Bănescu care, vrăjmaș, îi transformase viața într-un calvar. Nu putea scăpa de el și pace! Încercase să-l pună la locul lui, adică la colțul rușinii, dar orgoliosul și încrezutul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române nu numai că nu căzuse în capcanele pe care i le întinsese iscusit cum întindea cursele dinaintea vulpilor șirete, dar și atacase la rându-i lovindu-l acolo unde-l durea mai tare, adică în mândria-i exacerbată, care-i sporise odată cu trecerea anilor, atingând cote amețitoare. Ajunsese acum la căruntețe, dar nu se putea bucura nici de tihnă și nici de comorile pe care le adunase cu mare zbucium, punând bănuț pe bănuț, din pricina acestui ticălos care părea să fi venit pe lume numai pentru a-l necăji pe el.

Ce-i drept, nici el nu se lăsase mai prejos… Îl stârnise ca pe leul care turbează pe loc îndată ce simte aroma dulce-acrișoară a sângelui vărsat, pomenindu-i în fața tuturor despre cea de-a doua nevastă a lui, care este împotriva religiei, despre atmosfera controversată din sânul noii sale familii, despre faptul că el, om frustrat și neliniștit,… nu se mai roagă, și câte și mai câte alte răutăți, care nu-l onorau deloc, dar care îl răzbunau, producându-i, chiar dacă nu se cădea, o bucurie fără seamăn.

Ar mai fi stat pe gânduri, fie lăsându-se legănat de brațele blânde ale amintirilor dezmierdătoare, fie cugetând cu multă pizmă și gând de răzbunare la dușmanul său, dar avea multă treabă de făcut: să țină câteva ore, pe care le smulsese cu de-a sila Senatului Universității Ovidius din Constanța, care-i închisese practic ușa-n nas, sub pretextul că are o vârstă numai bună de a ieși la pensie, să se întâlnească cu un doctorand pe care-l ajuta să-și ticluiască teza, chiar dacă tocmai el, coșcogeamite Arhiepiscop al Tomisului – din aprilie, 2001, când a fost întronizat –  fusese prins cu rața-n gură, adică cu vreo 9 teze ( începând cu anul 2016 ) coordonate de el și plagiate de învățăceii lui, și să facă o plimbare revigorantă într-o pădurice pe care tocmai o cumpărase, sporind astfel suprafața silvicolă peste care devenise stăpân la peste… 30.000 de hectare.

Dacă l-ar fi văzut acum măicuța sa bună, bogat și puternic și respectat ca nimeni altul! Crescuse mai mult în sărăcie și în nevoi, căci fiind ultimul din cei 17 copii ai agricultorilor Procopie și Elisabeta Petrescu, traiul din frumoasa Moldovă, acolo unde văzuse lumina zilei, nu i-a fost deloc ușor. Reușise printr-o ambiție fără margini să depășească obstacol după obstacol, strângând o avere de mirare: avea 17 conturi bancare pe numele său, nenumărate proprietăți în Suceava și Prahova și era plătit ca o  adevărată față-mpărătească de către Arhiepiscopia Tomisului care-l recompensa lunar cu peste 25.000 de lei, la care mai adăuga, căci era munca lui de om cinstit, aproape 20.000 de lei, tot lunar, din partea Universității Ovidius!

Se schimbase mult, primenindu-și – așa cum se înnoiește șarpele când își leapădă pielea pentru a scăpa de paraziții care cresc pe ea -, din când în când înfățișarea și numele. La început, s-a numit Macedon Porcu, numele originar de familie, potrivit Monitorului Oficial ( partea a III-a, numărul 90/2009 ), fiind substituit însă foarte repede cu Petrescu. Din luna martie a anului 2009, prenumele Macedon a fost înlocuit cu mai religiosul Teodosie,… Prea Sfințitul căpătând astfel o nouă identitate: Teodosie Petrescu.

… își făcuse un rost frumos pe lume, dar tot nu era mulțumit, iar, pe deasupra, sau colac peste pupăză, acest nou dosar penal care-i fusese – nu-nțelegea de ce! – deschis. Trebuia să dea și chiar dăduse cu subsemnatul pentru o faptă pe care o săvârșise cu câteva luni în urmă, dar care ieșise la suprafață, explodând ca oala sub presiune lăsată fără supraveghere, împroșcându-l cu multă mizerie, abia acum. Potrivit procurorilor DNA, împricinatul a căzut în capcana unui mai vechi dușman al său, Petrică Leașcu, care, promitea să ofere suma de 800.000 de lei Arhiepiscopiei Tomisului, pe care i-ar fi putut obține din vistieria Secretariatului de Stat pentru Culte, cu condiția ca Prea Fericitul să se învoiască a-i da pentru strădania sa 20% din valoarea contractului, adică vreo 160.000 de lei. Socotind oferta mană cerească, Teodosie a acceptat târgulși s-a arătat dornic de a da o mână de ajutor cumpărând nițică influență și băgându-i până la gât în mocirla penală atât pe unul dintre preoții lui, un băiat bun și priceput la trebușoare de-a istea, cât și pe Consilierul eparhial.

Odată deconspirate acțiunile întreprinse, bietu Teodosie s-a văzut legat la stâlpul infamiei și lovit cu piatra pe de o parte de reprezentanții Patriarhiei Române care și-au exprimat speranța că legea va fi împlinită în litera și spiritul său și că autoritățile își vor face datoria, iar pe de alta de nefericitul Bănescu care, luând act de infracțiunea săvârșită, declara că legea civilă și legea morală trebuie respectate cu sfințenie, inclusiv de comunitatea eclezială. Ba mai mult, aprecia că acest flagel societal, pe care probabil îl identificase și printre purtătorii de sutane, sau mai ales printre ei, trebuie combătut cu toată cerbicia. 

Scandalul iscat l-a lăsat rece pe bătrânul preot și de aceea și-a văzut de treburi pe principiul că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Astfel, la numai o zi după ce a fost pus sub urmărire penală, arhiepiscopul a ținut slujbă cu ocazia Sf. Nicolae, oferindu-le copiilor prezenți, ca semn de pace și de bucurie de a fi și a sărbători împreună, garoafe. Pare să nu aibă nicio frământare, fiind convins că, nefiind nicio problemă și deci nicio urmărire penală,nu are cum să pățească vreun rău. De altfel, iubit de Dumnezeu în ceruri, și de cine trebuie aici, pe pământ, Teodosie a săltat deasupra nevoilor de fiecare dată, scăpând mereu basma curată, oricât de greu ar fi de crezut așa ceva. A trecut de fiecare dată cu bine peste toate încercările care, în mod normal – dar ce înseamnă normalitatea în cazul său?! -, ar fi trebuit să-l pună sub lacătul greu al închisorii. Dar toate trecuseră, așa cum veniseră, el rămânând mereu lustruit și cu niciun fir din barba-i prețioasă smuls.

Uitase și el, uitaseră și alții cum își declarase admirația față de Putin, chiar în momentele în care Rusia invada Ucraina, cum șoferul său gonise pe A2, cu aprobarea sa, cu 235 km/oră, cum își îndemnase credincioșii, în plină pandemie, să nu se vaccineze, cum a împărtășit zeci de copii cu aceeași linguriță în plină epocă Covid, cum a făcut declarații false, băgându-și mâinile până la umăr în banii de la APIA, și câte și mai câte năzdrăvănii pentru care n-a plătit nici cât negru sub unghie… Ba mai mult, ca să arate tuturor că este în stare de orice, chiar de a se face și frate cu dracu, tot în pandemie a achiziționat de la Poliția Română niște BMW-uri puternice, că doar nu era să se plimbe el și acoliții lui în mașini de doi bani, faptă care, desigur, a fost clasată. Dar ce credeați?!

Înalt Prea Sfințitul pare cuprins de o liniște desăvârșită mai ales de când priceputul avocat Adrian Cuculis a acceptat să-i reprezinte cauza. De altfel, lucrurile se dezvoltă în sensul dorit de ei amândoi și exprimat limpede de acest Gură de Aur al cazurilor aparent pierdute care, descoperind chichița, a avansat deja paradoxul: probele au fost obținute în mod îndoielnic și de aceea nici nu se pune problema urmăririi penale a persoanei. Adică ceea ce am văzut cu toții – întâlnirea cu pricina fiind înregistrată fără ca Prea Fericitul să își fi dat acceptul – nu este adevărat,… ni s-a părut nouă că acest popă învechit în rele a spus un da răspicat și grăbit la oferta bănoasă care i-ar fi umplut și lui buzunarele până la refuz. El a vrut numai să fie amabil cu interlocutorul său (!?!), spunea Cuculis, ștergând în acest fel și ultima picătură de bun-simț și de rușine care-ar mai fi putut fi demonstrată. În aceste circumstanțe, și secunda în care, precipitat, a luat telefonul în mână pentru a pune cât mai repede pe picioare rentabila afacere este tot o plăsmuire a minții noastre înfierbântate și nicidecum fapta unui înalt prelat care cere cumpătare, morală și cinste de la alții și nicidecum de la el însuși sau de la tovarășii săi de coate.

… era musai să-l piardă pe-acest Vasile Bănescu, fie chiar măsluindu-i un dosărel că mai zămislise el din astea, pe vremea când semna cu numele de cod Mache, făcând multe și frumoase servicii Securității de atunci, cu care acceptase să colaboreze de prin 1987. De aceea, nu i-ar fi fost deloc peste mână să-l încondeieze pe-acest tânăr care-l irita cumplit cu toate ale lui: cu limba lui rafinată, cu logica lui sănătoasă, cu principiile și cu valorile lui, care-i confereau o aură aparte și care-l făceau să expectoreze neîncetat în direcția sa. Oare ce se întâmplase cu acest bărbat, care, în tinerețe, venea foarte des pe la noi, pe la Simpozioane, și se arăta foarte familiar?! Îi era foarte clar că avea mințile rătăcite, pentru că numai așa ar fi putut înțelege înverșunarea lui de acum. Dar, chiar dacă ar fi fost nevinovat, tot nu-l mai putea ierta, căci veninul împroșcat în public îi otrăvise pe mulți, ridicându-i pe poporeni împotriva sa.

Și, cuprins brusc de o veselie alimentată de un gând năstrușnic, sări din jilțul său ca un Goe bătrân, cu barba albă și răzlețită caraghios, luă o coală albă ca neaua și începu să înșire litere frumos rotunjite, scoțând din când în când câte-un chicot de mulțumire pe care nu putea să o mai țină în frâu.

Este rândul meu! își spuse printre gânduri revanșarde, fără să se oprească însă vreo clipă din lucrarea-i mefistofelică…