Societatea noastră se clatină ca și cum ar fi fost așezată deodată pe nisipuri mișcătoare… Nimic nu mai este cum a fost până la data de 18 mai 2025, atunci când noi, cei entuziaști și utopici, am sărbătorit victoria lui Nicușor. Vreo două săptămâni apoi am umblat fericiți, călcând cu picioarele pe o vată de zahăr roz, fără să ne fie foame sau sete, și visând la cai verzi pe pereți. Ne permiteam! Doar eram însuflețiți de un nou și frumos ideal: intrasem cu toții într-un ev nou, în care dreptatea avea să triumfe în sfârșit, punându-l pe fiecare la locul lui. Lumea noastră avea să devină o lume bună și cinstită în care cei care au furat ca în codru, au ucis fără cap și au judecat fără minte, sau pur și simplu doar au stat și au procreat și apoi au întins mâna către un stat generos, dar cu paralele noastre, ar fi fost puși finalmente cu botul pe labe și li s-ar fi dat peste degete, în numele unui nou deziderat: justiția înainte de toate!

Nimic din toate acestea însă.

A trecut o lună și un pic de la înscăunarea lui Nicușor, fără să se fi întâmplat ceva remarcabil. Nici măcar azi nu e format Guvernul – în ciuda unor zbateri inutile ca acelea ale bolnavilor care urcați pe biciclete medicinale au impresia că au pedalat către stele și se miră apoi că nu pot sta printre ele – și nici nu se știe cu certitudine viitoarea lui componență. Liderii partidelor pro-europene, eternele PSD, PNL, UDMR și USR, s-au întâlnit în mai multe rânduri – mai întâi fiecare în casa lui, la nivelul fiecărei formațiuni în parte, iar, apoi, încrucișat, fiecare cu fiecare și apoi cu ceilalți -, dar totul s-a dovedit a fi zadarnic. Cu toții s-au ridicat de la masa negocierilor, patronate cele mai multe chiar de către noul președinte, nemulțumiți. Nimeni nu a primit ce sau mai degrabă cât și-ar fi dorit și ca urmare nu avem un guvern care să preia frâiele unei economii anemice, care riscă în orice clipă să își dea ochii peste cap, adică să sucombe. Pe ei, pe vajnicii noștri politicieni, nu pare să îi emoționeze cu adevărat ceva, fiind bolnavi de jemanfișism incurabil. Singurul lucru pe care îl repetă mecanic, ca niște jucării stricate, este că nu au primit ceea ce merită:

În acest moment, suntem în acest blocaj pe care va trebui să-l depășim. Vreau să-l depășim, dar trebuie să ținem cont și de PSD, dacă se dorește. Noi, mâine, am fi avut un vot extins, aproape un congres, aproape 5.000 de oameni ar fi votat. Ei trebuiau să voteze în cunoștință de cauză. Trebuiau să voteze știind măsurile fiscale și acordul politic. Niciuna din cele două condiții nu sunt îndeplinite., spunea cu țâfnă Sorin Grindeanu, un fel de păpușă Chucky imposibil de împăcat sau de satisfăcut.

… Ultimii din șirul interminabil de urgisiți, udemeriștii, și-au pus și ei poalele în cap, furioși că li s-au aruncat în farfurioarele de porțelan doar două ciolane, fără pic de carne pe ele: Ministerul Culturii și Ministerul Mediului. Primul nu poate umple burta fără fund a unor politicieni hulpavi, care par să se fi născut sub zodia cruntă a insațietății – și oricum au dreptate, căci arta nu a ținut niciodată de foame -, iar cel de-al doilea nu poate, momentan, să mai răspundă doleanțelor nimănui din pricina hămăiturilor lui Fechet, care doar schelălăie fără vlagă, rostogolește amenințări care nu sperie nici măcar cățelandrii, lăsându-i pe hoți să joace tontoroiul în continuare, fără pic de teamă sau de rușine. Este celebru de acum cazul vestitului Țigan de la ROMSILVA, care s-a pensionat forțat, după descoperirea pungășiilor făcute, în vara anului 2024, și care drept sancțiune pentru isprăvile sale repetate a fost… reangajat ca șef al Direcției Silvice Arad, unde cumulează pensia cu salariul.

Zilele acestea, au fost scoase la lumină și făcute publice și alte fapte de mirare, care arată că unii vor să fie solidari cu țara și nevoile ei, dar mai puternic este instinctul de chivernisire personală.

Bunăoară, nesimțiții din noul Consiliu de Administrație al Fabricii de Pulberi S.A. Făgăraș au votat acum – într-o perioadă în care se vorbește despre deficit bugetar, despre măsuri de austeritate, despre necesitatea solidarității tuturor pentru a sălta țara deasupra nevoii – creșterea indemnizației, mărită de 12 ori, de la 1.680 lei la 19.900 lei brut lunar! Tupeul neobrăzat al acestora, niște indivizi care evident nu pricep nimic în afara glasului bolborosit și strident al mațelor care le vor plesni într-o bună zi, precum căpușa care crapă, după ce a supt sânge până la refuz, a fost întrecută de aceea a AMEPIP-ului (Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice), agenția care are rolul de a monitoriza tocmai  cheltuielile din instituțiile de stat și care… a aprobat creșterea! Era normal să se întâmple așa de vreme ce toți cei trei membri noi din CA-ul de la Făgăraș (Cristina Elena Oprea, Dumitru Marin și Mircea Petru Tanțău) care și-au început, de curând, din februarie 2025, mandatul valabil pe 5 ani, nu sunt fitecine, ci oameni bazați, șefi prin diferite alte instituții, care s-au obișnuit să își bage mâinile lacome în borcanul cu miere al finanțelor țării. Niște obrăznicături al căror nume ar trebui scris cu litere stacojii pe un panou al rușinii naționale, ce-ar trebui înălțat ca un zmeu uriaș, al cărui mesaj să poată fi citit, în orice moment și din orice loc, de orice simplu român, căruia i se cere acum să fie solidar… Cu cine?!

… Poate cu Traian Preoteasa, ce poate fi socotit fără nicio sfială drept tupeistul tupeiștilor. În totală opoziție cu cei mulți, oamenii de rând, cărora li se solicită, când cu lacrimi de crocodil, când imperativ, implicarea în patrioticul proces de scoatere al țării din… rahatul în care ne-au înfundat până la umeri oamenii deștepți, această făptură (căruia mi-e greu să îi spun om), director la CFR Călători, a avut neobrăzarea nemărginită de a declara, cu nonșalanță, că este fericitul posesor lunar al unei sume de aproximativ 11.00 de euro. Banii nu i se par mulți deloc, ba dimpotrivă consideră că are talente și merite cu nemiluita pe care societatea, pe care o conduce și care se află la un pas de faliment sau incapacitate de plată, cum îi place ilustrului să se spună, nu pare să fie în stare să i le răsplătească. Nu este vina lui – a spus fornăind pe nas cu siguranța porcului care știe că trebuie îngrășat pentru a bucura apoi și burțile altora – dacă un premier, oricare ar fi acesta, acceptă să fie plătit cu un salariu jenant, și dacă niște miniștri, oricare ar fi aceștia, acceptă să fie remunerați cu niște bănuți – 13.000 de lei –  care sunt insuficienți pentru orice,… chiar și pentru a conduce o scară de bloc!  

Ieri, 20.06. 2025, a dat bunul Dumnezeu și înțeleptul nostru Nicușor l-a uns premier pe Ilie Bolojan, așteptat precum pâinea caldă de întregul popor. După ce a făcut câteva demonstrații de forță, salubrizând aparatul de bugetar de la Primăria Oradea și apoi pe acela de la Senat, ușurându-le de sute de bugetofagi, Bolojan i-a băgat în sperieți pe toți. Nu degeaba, până acum, indiferent de pigmentul cromatic, politicienii vechi, nărăviți în rele, s-au făcut luntre și punte pentru a împiedica venirea despoticului bihorean în fruntea Guvernului. Până la urmă, de ce le-a fost frică nu au scăpat, iar noi, cei care am alergat într-un suflet la secțiile de vot cu speranța că găștile de mafioți ai politicii românești vor fi sparte și împrăștiate în cele patru zări, am respirat ușurați și aveam de ce, căci, asemenea unui vraci iscusit, Bolojan a pus diagnosticul iar apoi a tăiat, a îndepărtat tumora care făcuse deja foarte mult rău:

Boala administrației publice din România – este energofagă. Consumă foarte multe resurse din taxele și impozitele cetățenilor pentru funcționarea proprie.

Cea mai mare dovadă de gentlemanism și atipicitate a dat-o în momentul în care, deși ar fi putut foarte ușor – susținut fiind de români – să se înscrie în cursa pentru alegerile prezidențiale, nu a făcut-o. Din principiu și din onoare (cât de ciudat sună cuvântul atunci când este asociat cu figura unui politician) –, din dorința de a da poporului un exemplu și mai cu seamă pentru stabilitatea politică, ce ar fi fost, probabil, făcută țăndări, dacă pe ultima sută de metri el și-ar fi asumat o candidatură, neagreată de Coaliția PSD-PNL-UDMR, din care făcea parte:  

E posibil să fi câștigat alegerile , dar aveam o coaliție făcută praf. Știți e o expresie, victorie a la Pirus, rămâi cu elefantul, rămâi cu funcția, dar țara asta nu are nevoie ca un om să fie pe funcție. Țara are nevoie totuși de stabilitate politică.  

Până la urmă, sacrificiul său a fost inutil, deoarece Crin Antonescu, candidatul coaliției – trădat și de camarazii peneliști, și de tovarășii roșii din PSD –  a ratat finala prezidențială. În rest, totul este deja istorie: Nicușor l-a învins pe Simion și a început să repare ceea ce au stricat alții (mai cu seamă Nicu și Marcel!), deși întreprinderea nu este nici de scurtă durată și nici ușoară, aspect subliniat de altfel și de către noul premier.

Conștient de rolul său precum și de acela al miniștrilor care până la urmă vor forma Guvernul – după jocul pesediștilor de-a fata mare care ba ar vrea să se mărite, ba ar da să spună nu -, Bolojan va reașeza, cu siguranță, România în matca ei firească, chiar dacă câteva dintre propunerile făcute de către partidele invitate la masa cu bunătăți sunt absolut halucinante pentru muritorul de rând, dar firești pentru liderii acestora – de exemplu numirea Oanei Țoiu ca posibil ministru de externe al României într-un context geopolitic în care țării numai asta i-ar mai lipsi!   

De aceea (și nu numai de-aia), nouă nu ne rămâne altceva de făcut decât să îi urăm domnului Bolojan mult succes, dar și multă grijă la hahalerele care, ca niște lipitori dezgustătoare, s-au mufat instant la sânul cu lapte dulce al noii puteri.