Când făcui de-un paltonaș, veniși Doamne și mi-l luași!… spune o veche zicală oltenească, cu referire la toate acele împrejurări în care, nici bine nu te împicioroghezi, și Dumnezeu sau mai degrabă frățâne-său, Sarsailă, vine și te lipsește de ce-i al tău, de ce-ai agonisit cu mare trudă, abandonându-te apoi ca pe un pui de bogdaproste.

Asta este ceea ce simte orice român care trăiește între mejdinele țării și care se socotește, la numai două săptămâni de un mare triumf istoric, păcălit. Votându-l pe Nicușor și luptând cu tot ce s-a putut lupta – cu argumentele, cu ofensele, cu declarațiile fratricide – împotriva zănaticului gură-largă Simion, susținătorii matematicianului au crezut că au pătruns în rai. Într-un loc în care săracul va sta la masă cu bogatul, în care incoruptibilitatea va fi așezată la loc de mare cinste, iar adevărul va fi singurul trâmbițat, umplând urechile oamenilor cu cântecul cel dulce al corectitudinii.

În loc de asta, de paradisul în care toți sunt egali și tratați după aceeași literă a unei legi drepte, românii au luat act – a câta oară, oare, în istoria noastră recentă? – de singura realitate posibilă la noi, concentrată în numai câteva cuvinte:

TOATE ANIMALELE SUNT EGALE DAR UNELE ANIMALE SUNT MAI EGALE DECÂT ALTELE.

… Că este așa au dovedit-o de luni bune, de dinaintea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, toți cei care, protejați de lege ca de o haină groasă și călduroasă, au făcut tot ceea ce le-a trecut prin tărtăcuța seacă. Când spun asta mă refer mai întâi la unii insurgenți suveraniști, care au ignorat cu bună știință toate normele sociale, lăsându-se conduși numai de propriile interese și sentimente. Bunăoară, papa Georgescu, susținut cu fervoare de o mână de viteji, s-a autoproclamat conducător al poporului meu, și ca atare, atunci, când a fost mazilit interzicându-i-se participarea la noi alegeri, a strigat ca din gură de șarpe că s-a făcut lovitură de stat! Ulterior, între două drumuri la secția de poliție, bătute cu pasu-i ușor pentru a da cu subsemnatul, căci era sub control judiciar, s-a mai distrat puțin, fie tulburând scrutinul electoral – căci, ce să vedeți, a fost lăsat de către legiuitori să facă și să zică ce vrea, sau, mă rog, aproape tot -, fie lăsându-se adulat ca un rege, căruia i se pupă mâinile din podul palmelor până la umeri, de niște buze pregătite să pupe orice. Acum, după ce s-a ales grâul din neghină, știindu-se la cine este puterea, procurorul care a anchetat cazul său, în speță Marius Iacob, a extins ancheta împotriva filorusului Călin, punându-i în spate, ca pe o cocoașă greu de purtat, o nouă acuzație (șapte în total!), pentru o nouă faptă: propagandă legionară. Speriat că ar putea sta în beciul domnesc mult și bine, Georgescu și-a regândit întreaga strategie, declarând public că, în condițiile actuale (sugestie, poate, la revenirea sa în niște circumstanțe mai favorabile împlinirii planului său putinist), se retrage din viața activă politică, rezumându-se la a contempla pasiv asupra societății românești.

Mult mai șturlubatic decât austrorusul Călin a fost fără nicio îndoială Georgică, cel care, după ce a fost bătut măr (cu un milion de voturi peste) de Nicușor, s-a apucat să facă singurul lucru pe care știe să îl facă: să împrăștie minciuni, denigrându-și propriul neam și terfelind imaginea României, a țărișoarei lui, pe care, zice el, o iubește mai mult decât se iubește pe sine… Reclamând furturi electorale cu zecile de mii și amestecul unor puteri străine ostile – Moldova, Franța, chiar și Spania, adică toate țările în care vorba lui cea prefăcută n-a prins rod -, franțuzul Simion a fost și este lăsat în pace să își facă de cap și să ne vină astfel de hac, căci vorbele lui clevetitoare, rău și intenționat otrăvitoare, au fost gândite, după un marketing strategic, să se întoarcă precum un bumerang împotriva tuturor.

Faptele unora ca ei, tolerate cu multă nepăsare de către cei care ar trebui să vegheze asupra securității naționale, sunt într-adevăr strigătoare la cer. Nu poate fi înțeleasă în niciun fel letargia autorităților – indiferent de natura lor – în privința atacurilor succesive și subversive ale unor indivizi care servesc mai degrabă interesele altor state decât cele naționale. Existența unor astfel de oameni care fie trec sub tăcere ilegalitățile, fie aplică strâmb legea, permit insinuarea și apoi manifestarea Răului, sub toate formele cu putință. Politice, sociale și economice!

Astăzi, de exemplu, suntem martorii neputincioși ai unei tragedii naționale, de proporții copleșitoare. Salina Praid, din județul Harghita, o adevărată comoară autohtonă, a căzut pradă apelor înfuriate ale pârâului Corund, care, din pricina ploilor abundente, și-a mărit foarte mult (de 16-20 de ori) debitul, pătrunzând în galeriile subterane. Firește, calamitatea i-a luat pe nepregătite pe cei care ar fi trebuit să se gândească din timp la evitarea unor astfel de nenorociri și să pună în practică planurile bine gândite de unii specialiști, dar zădărnicite, din entuziasm, de unii rebeli nonconformiști (diferite ONG-uri), care, iubind animalele sălbatice (și nu-i de condamnat asta, dar nu în detrimentul vieții semenilor noștri!) au făcut imposibilă luarea unor măsuri care, în prezent, s-ar fi dovedit mai mult decât salutare.

Problema, mult mai complicată decât pare la prima vedere, era cunoscută încă din 2016, anul în care mina a fost pentru prima dată inundată din pricina unor castori care, construind un baraj pe cursul pârâului, au forțat devierea parțială a acestuia. Ulterior, în mai anul trecut, ploile care au căzut dintr-un cer ale cărui baiere păreau să nu se mai închidă niciodată au provocat infiltrații severe care au condus la închiderea temporară a salinei. Fix la un an distanță, ticăit de un ceas diavolesc, la începutul acestei luni, apa a pătruns din nou în mină, anunțând – cum ar fi putut să o facă mai bine! – pericolul unei prăbușiri iminente, care aproape că s-a înfăptuit.

În sfârșit, cuprinși de panică, nu neapărat și supărați de pierderea incomensurabilă – la ce bun atâta supărare?! … abia ce ne-am revenit după furtul artefactelor dacice, pentru care Olanda se pregătește să ne plătească despăgubiri de … doi bani -, cei responsabili să vegheze asupra acestei comori au acționat în pripă și în stil pur românesc: au încercat să stăvilească pătrunderea apelor furioase în galerii, așezând dinaintea puhoaielor noroioase o folie protectoare prinsă cu niște țărușei de mărimea și forța unor… scobitori. Toată munca autorităților, de care probabil că s-au râs bătându-se cu lăbuțele pe burți până și castorii cei harnici, a fost evidențiată și de unul dintre localnicii din zonă, care a declarat îndurerat:

Toată folia care e pusă aici a fost luată ca o zdreanță și atât se poate vedea că de fapt s-a încercat de a da un curs al pârâului, dar nici asta nu a dat roadele necesare.

Dincolo de pierderea unui obiectiv turistic care atrăgea, anual, sute de mii de turiști (numai anul trecut 460.000 de persoane au plătit biletul de 60 de lei) din țară și din străinătate, trebuie semnalată pacostea care s-a abătut asupra localnicilor, cei mai mulți dintre aceștia ducând, până la momentul dezastrului, un trai strâns legat de această mină: unii munceau în pântecele ei, alții la birouri, dar cu toții puneau pâinea zilnică pe masă grație ei, acestei mume bune, care acum este în agonie, cu sufletul pe buzele-i sărate:

O catastrofă. Gata pentru turism, gata pentru imobiliare, gata pentru tot. Sunt familii care lucrează la mină, una la birouri dar tot la mină, au copii la facultate, au credite, ce o să facă? a spus plin de deznădejde un alt localnic, care a pus punctul pe i, semnalând dispariția unui întreg fel de a fi al oamenilor din zona calamitată.

Ieri, 31 mai 2025, Nicușor Dan a vizitat Praidul cernit de durere și a anunțat cea dintâi măsură: trimiterea Corpului de Control al Premierului, pentru depistarea și pedepsirea celor vinovați. Probabil că – fără a fi răutăcioasă și fără a așeza sub semnul ridicolului demersurile președintelui -, după luni bune de cercetare și studiu prelungit, se va ajunge la concluzia, eternizată la noi, că principalii responsabili de dezastru sunt… femeia de serviciu de la Prefectura Harghita și portarul de la Primăria din Praid, care, nepricepuți, nu au ținut gălețile cu gurile deschise către cer pentru a prinde picăturile vrăjmașe de ploaie și… castorii, care s-au găsit să își facă o colonie de familii tocmai aici.

Că este așa – și nu un răutăcism – o dovedește atitudinea societății care administra salina, SALROM, ce încearcă, prin directorul ei, să arunce vina asupra celor de la Apele Române, care nici ei, firește, nu își asumă nici măcar o părticică din năpasta ce a căzut asupra noastră, asupra tuturor, căci salina era și este un bun național. De aceea, înecarea ei este o nenorocire la fel de mare cum ar fi, de exemplu, inundarea Turnului Eiffel, ce-ar putea fi înghițit – dar nu este, căci oamenii pricepuți îl păzesc ca pe un odor neprețuit – de apele Senei.

… Și colac peste pupăză, președintele Ungariei, Tamas Sulyok și-a anunțat intenția ca săptămâna viitoare, atunci când va veni în România cu prilejul Liturghiei de Rusalii de la Șumuleu Ciuc – unul dintre cele mai mari evenimente religioase catolice -, să tragă o fugă până la Praid, să constate stricăciunile și apoi să ofere, prin intermediul Organizației de ajutor ecumenic din Ungaria (Okumenikus Segelyszervezet Magyarorszag, OSM) un pui de ajutor oamenilor de aici, căci:

Pentru noi, maghiarii, Praid este mai mult decât o așezare… Face parte din sufletul Ținutului Secuiesc; este un loc care păstrează trecutul și speranțele noastre și unde acum omul este pus la încercare de natură…

Cuvintele lui sunt cu două fețe și de aceea, pe de o parte, îți vine să îi mulțumești pentru empatia și implicarea lui, iar, pe de alta, să îl tragi de urechi spunându-i că, dacă trecutul e discutabil, că nu degeaba s-au născut controversatele teorii imigraționiste, viitorul este unul singur, al românilor care împreună cu frații lor buni – sașii, secuii, maghiarii, tătarii, turcii, lipovenii – formează o singură și mare națiune: națiunea română. Or, aici nu încape loc de discuții!…

P.S. Amice, du-te la școală și repetă până îți intră în cap: Ținutul Secuiesc este în inima României și acolo va bate și el pe veci!… Amin!