Luni seara a început seria marilor dezbateri electorale din ultima săptămână de campanie, săptămâna patimilor candidaților la președinție, ce urmează a fi organizate în același cadru festiv și ispititor ca o Fată Morgană a Cotroceniului, pus la dispoziție cu gentilețe și diplomație de către președintele nostru interimar, Ilie Bolojan, care, imparțial ca tot românul când vine vorba de politică și de partide, a deschis ușa tuturor confraților săi invitându-i la dialog, adică la un fel de tăvăleală publică.

Prima întâlnire, la care a fost chemată crème de la crème a politicii autohtone, respectiv primii cinci aspiranți la funcția supremă în stat – potrivit sondajelor care au dat în clocot în ultima vreme și care glăsuiesc în chip diferit, în funcție de cine hrănește gura celor care le-au comandat -, chiar dacă a fost patronată de Digi24, prin cei doi jurnaliști de forță ai postului, respectiv Cosmin Prelipceanu și reconversata (formată de rivalii de la România Tv) Liliana Ruse, a reprezentat un mare bluf, o cacealma nefericită care a sporit dezgustul și deznădejdea telespectatorilor.

Încă de la început, de dinaintea debutului emisiunii, au apărut cele dintâi semne mari de neseriozitate, de șubrezenie morală a invitaților care, unii dintre ei, au dat bir cu fugiți, ascunzându-se la pieptul cel mare și lăptos al posturilor tv-mamă, care le-au nutrit visurile de mărire, astfel încât, până la urmă, din cei cinci negri mititei, câți fuseseră anunțați, au mai rămas doar trei… Trei, doamne, și toți trei!… 

… Primul dezertor a fost Mieunel, adică Ponta Victor Viorel, cel care, în ciuda asigurărilor pe care le dăduse, potrivit cărora ar fi venit mort-copt la dezbatere, a ales să absenteze, dându-le cu flit jurnaliștilor care, spunea el, motivându-și lașitatea, nu sunt în stare să îi trateze cu obiectivitate pe toți prezidențiabilii. Procedând așa, Viorel și-a bătut și cel de-al doilea piron în talpa în care își mai bătuse unul, în timpul podcastului tovarășului Turcescu, atunci când, luat pe sus de propriul orgoliu, nemărginit, s-a apucat să povestească cum i-a salvat el pe sârbi și capitala acestora – De! Belgradul e Belgrad!...- în detrimentul unor amărâți de români – niște țărani – care, atunci, în timpul unor grozave inundații (provocate, potrivit propriilor spuse, chiar de el) și-au pierdut întregul avut, unii chiar și viața. Luni, eliberat ca de o povară grea, a dat fuguța la România TV, unde s-a împăunat ba cu aducerea lui Trump Junior în România, ba cu elaborarea unui plan-miracol de salvare a țării, aflată acum pe buza unei cumplite prăpăstii, încât, ascultându-l, te-ai fi putut gândi, că acest motănel – vorba iscusitului Băsescu – este un nou întemeietor de civilizație românească, un demn urmaș al lui Litovoi, bărbat de soi, apt a se jertfi pe sine pe altarul țării sale… Ah!… Mira-m-aș!

Al doilea fugar al serii a fost tot un suveranist, sau mai degrabă suvernistul nr.1 al țării, după ieșirea din decorul politic al lui papa Georgescu, respectiv George Simion, care nu s-a dezis, preferând să fie din nou un măscărici într-un spectacol pe care tot el l-a regizat. Astfel, după ce s-a tras în poză, fie alături de Ilincuța, fie alături de contracandidații săi, a oferit, precum un gentleman (ipostază care nu-l prinde deloc), un frumos buchet de flori Elenei Lasconi și, apoi, la un discret semn al său, toată gașca care îl însoțise, inclusiv propria-i mamă, s-a ridicat din sectorul care îi fusese rezervat și s-a îndreptat, înțepată și îngrețoșată, spre ieșire. Prea puțea acolo a sistem, fiind prea mult pentru unii ca Lulea sau Mugur Mihăescu, oameni fini, obișnuiți cu aerul tare al moralității.

Rămași în formație restrânsă, cei trei aspiranți la jilțul Cotroceniului, Lasconi, Dan și Antonescu, și-au împărțit frățește palme electorale, de nu mai știai încotro să îți întorci capul de teamă ca nu cumva, într-o clipă de neatenție, să ratezi vreo lovitură, singura probabil, care să fi meritat cu adevărat pierderea de timp. Mai exact, exceptând istericalele cocoanei de la Câmpulung care, a dat cu ciocul când în stânga, când în dreapta sa, încercând să îi șifoneze pe cei doi adversari cu care părea să fie pregătită să se ia chiar la trântă bărbătească, precum și încercările jalnice ale lui Nicușor de a îl incrimina pe Crinișor atârnându-i de picior ca pe o piatră de moară rătăcirea câtorva hectare bune din patrimoniul capitalei – faptă ce s-ar fi consumat cu un deceniu și ceva în urmă – nu mai rămâne nimic de consemnat. Poate, o prestație sub așteptări a lui Antonescu care nu poate avea drept justificare decât faptul că în prezența unor indivizi încâlciți în propria lor minte nu poți să te manifești ca un om rațional și persuasiv. Se știe că, printre lupi, începi și tu să faci ca lupul!…

… A doua zi, tot seara, după asfințit, în același spațiu, incompatibil cel puțin prin nume cu sentimentele de dezbinare ale prezidențiabililor, anume în Sala Unirii, a fost organizată o nouă întâlnire orchestrată chiar de către postul public TVR, care, dând dovadă de un altruism ce s-a revărsat pe afară, le-a permis celorlalte televiziuni să transmită și ele în timp real confruntarea.  

De această dată, exceptându-l pe preaiubitul de mase și preaneisprăvitul Simion, care iarăși a lipsit nemotivat, putând fi declarat repetent pentru absenteism în formă agravantă, au fost prezenți toți cei care figurează pe buletinul de vot, dintre aceștia remarcându-se, și nu este de mirare, intelectualul (căci asta este) Daniel Funeriu, naționalistul Cristian Terheș și zglobia încă Lavinia Șandru, care a transformat locul într-o scenă teatrală pe care s-a apucat să interpreteze o piesă perimată ca și ea.  

În rest, greul a fost dus de mogulii acestor alegeri care nu s-au reținut în a își exprima antipatia și repulsia față de adversarii reali, vorba hulitului Nicușor, care a îndrăznit să spună un mare adevăr, de care s-au ferit însă toți ca Sarsailă de tămâie: pentru a  rămâne ancorați în realitate, ar trebui să recunoaștem că doar cei patru muschetari (Ponta, Simion, Antonescu și subsemnatul, adică el) reprezintă adevărata ofertă electorală pentru români. Spusele edilului bucureștean i-a scos din minți pe participanți care s-au grăbit să amenințe fie cu ieșirea din studio (Sebastian Constantin Popescu), fie să îl oblige să își ceară scuze pentru cuvintele discriminatorii rostite (Șandru și Antonescu). Imperturbabil, Nicușor a mai dat o dată cu oiștea în gard, răspunzându-i insistentului Funeriu – care îi cerea să îi spună de ce l-a bâzâit toată ziua prin diverși interpuși (se pare, Ludovic Orban și Eugen Tomac) pentru a îi cere să se retragă spre beneficiul propriu -, că prezența acestuia printre prezidențiabili este irelevantă, neavând, cu alte cuvinte, nicio însemnătate: Nu cred că trebuie să dăm așa de multă importanță candidaturii dvs. Din nou, au sărit toți ca arși, nevenindu-le să creadă nu că nu-i adevărat ceea ce a spus primarul capitalist, ci că acesta a avut curaj să îl ridiculizeze public pe cel care, până nu de mult, s-a aflat de-a dreapta fățarnicului Băsescu – poziție pe care pare să o fi uitat chiar și Funeriu, cel care se prezintă acum ca fata mare: inocentă și pură, numai bună de luat acasă… Poate doar de cei care și-au pierdut memoria sau uzul rațiunii…

Interesantă, dar nu atât cât și-ar fi dorit electorii, a fost confruntarea din triunghiul conjugal politic: Ponta- Lasconi- Antonescu, care au simțit nevoia de a se comporta, păgubos, ca întotdeauna: Lasconi urlând precum o precupeață de la târgul duminical, care vrea neapărat să își vândă marfa putredă și urât mirositoare, Victor Ponta rostind papagalicește aceleași inepții cu care deja ne-am obișnuit dar de care vrem să scăpăm ca de buba rea, și vlăguitul Antonescu, cel care nu poate scăpa și pace de tinicheaua care i-a fost atârnată de coada politică, aceea de șomer de lux, care zece ani întregi a trăit ca un trântor (zicea Ponta) pe spinarea soției sale, preabuna Adina Vălean, pe care chiar și Lasconi o vedea a fi mai potrivită – prin calitățile sale – să participe la o astfel de competiție (firește, în locul nătângului său bărbat, care un deceniu s-a dat în leagănul dulce al Bruxelles-ului, nefăcând nimic).  

Din păcate, niciunul dintre candidați – nici măcar Ponta, cel care a fâlfâit în văzul tuturor niște foicele, pe care, zicea el, se află, punct cu punct, un întreg program prezidențial – nu pare să fie preocupat de viitor, ci mai degrabă de un trecut politic plin de frustrări, care îi împiedică să mai gândească limpede și să se ancoreze într-un prezent plin de provocări și amenințări, pe care par însă a le ignora sau a nu le pricepe. Lipsa acestora de seriozitate a culminat cu înfierarea publică a lui Antonescu acuzat de un soi de hărțuire sexuală – à la Bulai -, identificată în cele câteva vorbe pronunțate de neinspiratul Crin la vederea jurnalistei Anca Suciu:  Sunteți atât de tânără, admirabil de tânără și toate cele! Ei, bine, cele zece cuvinte au născut revolta Elenei Lasconi, care, secondată de surata Șandru, a evidențiat caznele existențiale la care sunt supuse ele, ca femei frumoase, de bărbații care se dedau, din obișnuință, la asemenea finețuri: Nu este o normalitate să ți se spună cât de tânără ești, a spus Lasconi, contrariindu-i pe toți… Cel mai răvășit a fost bietul Antonescu, care a fost prins pe picior greșit ca un om cinstit care, din nu se știe ce motive, și-a vârât mâna în buzunarul altcuiva, a fost descoperit și, apoi, stigmatizat, public.

Degeaba încercările de a se disculpa, căci anatema fusese aruncată ireversibil asupra lui:

Am discutat, cum am făcut-o de nenumărate ori, după emisiune, la sfârșitul emisiunii, cu doamna Anca Suciu, un jurnalist cu care am o relație absolut civilizată, am participat la numeroase emisiuni ale domniei sale, am acordat interviuri. Nu văd ce era de discutat în legătură cu acel lucru  pe care eu l-am spus în cursul unui schimb de cuvinte, unui dialog pe care l-am avut în fața tuturor, în direct. Ce doriți dumneavoastră, de fapt, să spuneți?

Ultima întrebare a rămas fără răspuns, dar asta nu mai contează (și-au spus, probabil, adversarii lui), atâta timp cât imaginea de familist convins a competitorului – pe care și-a păstrat-o nealterată de-a lungul timpului, compatibilă fiind cu realitatea – a fost grosolan pătată.

… Finalmente, am cam rămas cu buza umflată, în sensul că nu prea există mari speranțe, excepție poate cei doi candidați preferați, aproape în măsură egală, de către cetățenii instruiți: Crin Antonescu și Nicușor Dan, legați și aceștia, potrivit calomniatorilor, de sistem. Indiferent de pasiunile născute și de patima cu care este susținut unul sau altul dintre cei doi, este limpede că salvarea țării numai din această zonă – fie ea și soroșistă – poate veni. A opta pentru un autointitulat suveranist (căci nu este epiderma lor adevărată, ci una luată de împrumut de la decedatul politic, sper pentru totdeauna, Georgescu) înseamnă a-ți condamna țara, cu bună știință, la rusificare și izolare.

P.S.: De ce fugem de dezbatere, Simioane? Ce vrei să acoperi?… Goliciunea, minții, nu se poate!