Miercuri, 26 martie – ziua de naștere a președintelui ales! (pronunț repede bisilabicul cuvânt și mă avânt să debordez, căci vocabula îmi întoarce, de fiecare dată, stomacul pe dos). Ușurată, dar nu și fericită, îmi spun cu patimă:  Zi cu ghinion! – schimonosindu-mă de parcă aș fi înghițit nu o lămâie, ci un lămâi întreg, cu tot cu crengi, cu rădăcini și frunze – căci prin minte mi-a trecut ca un fulger blestemat gândul că tot pe 26, dar ianuarie, bieții români au serbat (din vina lor și a pasivității lor maladive) decenii întregi pe marele cârmaci. Și, cum niciun rău nu vine niciodată singur, ci însoțit de tot neamul său, îl pune dracu pe fi-su și mi-aduce aminte de  poza cu nea Nicu surprins într-o ureche, atârnată prețios pretutindeni – în clase de elevi sau aule de studenți, în fabrici, în birouri directoriale, în grădinițe, în spitale, în cantine, în fine, pe orice perete prefăcut în loc de pelerinaj al privirilor îngrețoșate și îngrozite, dar abil prefăcute în ocheade de sinceră afecțiune -,o fotografie care îi mai bântuie încă pe cei care, mai mult împotriva propriei lor voințe, se trezeau cântându-i strategului genial, luminatului fiu al patriei,…et cetera, et cetera, până la epuizarea tuturor epitetelor glorificatoare existente în dicționarele românești, versuri patriotice.

… Ieri, dis-de-dimineață, aceeași Românie, dar cu o altă pălărie!  Oamenii, patrioți de soi, strânși de pe la ora nouă în Piața Constituției, s-au apucat să facă urări martirului, mărețului Mesia, rămas din clipa în care i s-a luat dreptul de a candida la scaunul Cotroceniului, într-un fel de silenzio stampa. Adică mut ca peștele… Asta nu i-a împiedicat pe colindătorii – veniți, cei mai mulți, din colțurile cele mai îndepărtate ale țării sau ale Europei (o picătură de diaspora într-un ocean de provinciali!) – să îi zică de bine, să îi strige, printre șiroaiele de lacrimi care curgeau bezmetice spre bărbiile tremurânde, că îl iubesc la infinit.

Participanții – unii mai vechi, precum măicuța cu colțul de os, dichisită acum mai practic cu un trening cernit și înzestrată cu o portavoce, dacul cu draco, și alții mai noi, precum cele două zâne bătrâne, blonde și gureșe ca niște corbi decolorați, care s-au apucat, harnice, să croncăne pe o limbă necunoscută, probabil graiul getic, vorbe de iubire celui care, deși absenta de la propria petrecere, era prezent în inimile lor fierbinți… Protestul lor, al georgiștilor puri, care i-au rămas fideli lui Rasputin al lor, s-a transformat rapid într-un un soi de parastas, ținut pentru un om viu, care le-a dat însă cu tifla, ignorându-i complet. Ura lor, căci nu și-au mai putut reprima adevăratele sentimente care le clocoteau sub steagurile în care erau înfășați, s-a îndreptat împotriva lui Georgică Fărdefrică socotit singurul vinovat pentru spargerea clicii suveraniste. Atmosfera care risca să dea pe-afară precum păsatul uitat pe foc, cu atât mai mult cu cât în miezul petrecerii au fost identificați și câțiva agitatori de profesie și câțiva interlopi, a fost întreținută de câteva figuri publice de toată jena, care, odată urcate pe scenă, s-au dat în stambă așa cum o fac de obicei. Cel mai penibil, imposibil de întrecut în ridicol chiar și de către patriotul Surugiu sau șoșoistul Coarnă, a fost analistul Gelu Vișan, care, cu burta revărsată periculos în afara scenei, a vorbit asistenței despre jafurile de 35 de ani ale partidelor trădătoare de neam din care însă a făcut el însuși parte până bine de curând.   

… În jurul prânzului, îmbrăcat pe jumătate casual, pe jumătate distinct-elegant, Georgescu însoțit de cei doi gealați de care nu se desparte nicio clipă, de parcă i-ar fi crescut ca două organe stranii din propriul trunchi, s-a prezentat la Secția de Poliție pentru controlul judiciar de care nu a scăpat în ciuda încercărilor sisifice ale avocatelor sale, care s-au dat peste cap, dar degeaba, căci bietul om a rămas cu năpasta pe cap. Aici, a fost întâmpinat de cei mai aprigi simpatizanți ai săi, care i-au cântat, până la leșin, Mulți ani trăiască! sau Georgescu, președinte!, oferindu-i, în plăsuțe intenționat camuflate, diverse cadouri, care să îi amintească peste ani Lui, suveranistului Călin, clipele de glorie trăite în mijlocul unei părți (insignifiante ca număr) a poporului român, care nu este neapărat și al său.

… Odată cu trecerea orelor, numărul participanților la protest (aproximativ 3000) s-a rotunjit, iar așteptările lor au fost din ce în ce mai mari, chiar dacă au fost abandonați de toți mentorii: de Călin și de Cristela, de Georgică și Ancuța și chiar și de Anuța Gavrilă, care, într-un mesaj transmis către români (m-apucă din nou greața, auzind-o cum, ca o zăludă, îndrăznește să ni se adreseze ca și cum ne-ar păsa vreo clipă de existența ei!), și-a anunțat absența, din păcate, de la marea sărbătoare națională: celebrarea zilei de naștere a iscusitului urzitor de intrigi Georgescu. Înfierbântați bine de propriile lor strigături, repetate autistic: Turul doi înapoi! și, curios, Libertate! (de parcă ar fi lipsiți tocmai de acest privilegiu al exprimării necenzurate!), manifestanții, înarmați, care cu steaguri, care cu niște afișe ponosite (de! doar atâta s-a putut, dacă nu au mai fost puși la dispoziție banii AUR-ului!) , legănate cu tandrețe între pământ și cer, au rămas în stradă până târziu, strigându-și ofurile. Nimic reprobabil însă! Niciun incident marcant, excepție poate săltarea de către jandarmi, din mijlocul mulțimii, a unui individ care era însemnat ( avea mandat de aducere)! În rest, nicio belea, asta și grație lucrătorilor din poliție care, vigilenți de această dată, i-au extras din trafic pe discipolii lui Potra, care, venind dinspre Moldova, intenționau să pătrundă în țară și să participe la manifestația de atașament față de papa Georgescu.

… După-amiază a început, în fața Autorității Electorale Permanente de această dată, manifestația organizată de moștenitorii lui Georgescu, respectiv de George Simion și Gavrilă de la POT, o manifestație, născută din prețuire față de celestul Călin, dar care s-a dovedit a fi un mare… balon de săpun (și protestul, și Călin). Oamenii aduși de cele două partide din diferite cătune ale țării și plimbați, în marș, până în Piața Victoriei, au venit din nou cu convingerea că săvârșesc un act de mare patriotism, indiferent ce o însemna asta. Astfel, unii s-au apucat să se plângă că au fost deposedați injust de pământuri, alții că au fost părăsiți de copiii și de nepoții lor care au luat calea străinătății, neavând ce pune pe masă la ei în țară, alții că nu au acoperiș deasupra capului și tot așa, de te-ai fi putut gândi, ascultându-i, că nu mai este român pe creanga lui – adică cu jobul, cu casa și cu familia lui!

La sindrofie a venit în cele din urmă și cârlanul Simion, care, nemulțumit de adunarea, ca să nu spun adunătura strânsă, s-a apucat să implore diaspora din Italia și Spania să îi fie alături la un nou miting pe care, dacă am înțeles bine, intenționează să îl organizeze sâmbătă, 29.03.2025. Omu chiar este inepuizabil, neobosit, dar jocurile lui de-a revolta au ajuns să îi plictisească grozav chiar și pe cei mai pătimași adepți ai ideologiei auriste, asta dacă cumva chiar există, în aceste vremuri în care fiecare face ce vrea, o pasăre rară ca asta.  

La finalul zilei, s-au tras concluziile de către cucuvelele de serviciu (ziariștii și reporterii tuturor posturilor tv, care se ceartă fiecare cu fiecare și toți între ei), dar acestea nu au lămurit, ci dimpotrivă au potențat și mai tare misterul. Bunăoară, deși a fost așteptat să își numească limpede urmașul, măcar acum, în ultimul ceas, de tristă aniversare ( pentru noi toți, chiar și pentru mnealui care trebuie să facă față celor trei procese penale și celorlalte sancțiuni dictate împotriva lui), Călin a ales să tacă mâlc în continuare. Bărbatul nu numai că nu a participat la odiosul (de proslăvire a propriei persoane!) eveniment, dar s-a dezis cu superioritatea unui Mesia neînțeles și lehămetit de orice manifestare populară și populistă, conștient fiind că orice implicare ar fi contribuit la complicarea situației sale  politice și sociale. De aceea, conștientizând că, întotdeauna, mai aproape sunt dinții decât părinții, Georgescu a ales să lucreze în folosul propriu – așa cum a făcut-o de când a apărut pe Calea noastră Lactee – și să renunțe, cel puțin pentru moment, la orice vis de mărire.  

… Indiferent dacă ești sau nu simpatizant al mișcării conservatoare, zis și suveranistă, nu poți să nu te întrebi ce s-ar fi ales de noi și de glia noastră strămoșească dacă acestor venetici, gen Georgescu sau Gavrilă, care au dus un trai bun, pe vătrai, departe de România (post)comunistă, le-ar fi ieșit planul. Probabil că, acum, sub conducerea celui mai iubit fiu al patriei, Călin, sprijinit de-a dreapta și de-a stânga sa de cei doi străluciți strategi, Gavrilă și Simion, ne-am încolona frumușel și am lucra în folosul țării, răsturnând brazdele lutului negru cu plugul de lemn tras de boi, sau de… boii care chiar au luptat pentru refacerea Republicii Socialiste România.

După ce ne-a trecut glonțul pe lângă ureche, este musai să ne trezim și să ne spunem: Gata cu izmenelile, gata cu învinovățirile celorlalți, gata cu lenea și fuguța la muncă, fiindcă numai așa poți trăi au adevărat dezlegat, cu lanțurile sclaviei rupte și cu fruntea înălțată semeț spre stele!  

… Sau este cumva prea greu?!