– Vulpițo, știi tu, fato, când ai venit pe lume?

– Îîî?!

– Când te-a născut mumă-ta? a întrebat-o realizatoarea din nou, iritată peste poate de privirea ușor tembelizată a tinerei care, nepricepând nimic din cuvintele ce veneau tăvălug peste ea, își bleojdise ochii verzui atât de tare, încât păreau că sunt gata să sară pârleazul găvanelor și să se facă nevăzuți.

– Nu știu, nu știu,… nu mai țiu minte.

– Era toamnă, era iarnă? Când ai văzut lumina zilei, pentru numele lui Dumnezeu!, s-a izmenit deodată Mara Bănică, pregătindu-se să îi tragă, așa cum numai ea este în stare, o înjurătură ca la ușa cortului, pentru a o scoate din muțenie… Cel care a domolit-o pe ziarista – devenită deodată oală sub presiune, plină cu bolboate – țintuind-o cu o privire împrăștiată în toate cele patru puncte cardinale, a fost chiar Viorel, consortul femeii interogate, care părea să fie și el la fel de nemulțumit de neghiobia muierii, pe care o împungea cu degetele făcute rășchitoare, silind-o să răspundă întrebărilor care, chiar și lui – cel ce nu pricepea niciodată nimic – i se păreau ușoare. Spune, spune, Vulpițo, i s-a adresat inflamat, când te-a slobozit mumă-ta în bătătura lu’ tătâne-tu?

– Nu știu, nu știu, Viorele,… m-am născut când era vânt!

…Vorbele zburătăciră speriate din carcasa laptopului, lovindu-se cu putere de ecranul burtos al televizorului care tocmai înfățișa cupletul de AUR al momentului: Georgică și madama de la POT, care veniseră la BEC pentru ca cea din urmă să își depună candidatura la alegerile prezidențiale. Sosiseră împreună, după ce, în două zile de-a dreptul miraculoase, bătuseră orice performanță electorală: Simion strânsese 600.000 de semnături, iar Gavrilă vreo 400.000! Oamenii, niște magicieni pe cinste, sfidaseră toate legile fizice și înregistraseră în fiecare minut, din zi și din noapte, câte 100 de semnături, depășind cu mult strictul necesar: numai 200.000 de iscălituri, care ar fi fost suficiente pentru a pătrunde pe tărâmul făgăduinței, adică pentru a îndeplini condiția esențială de a intra în lupta cea mare pentru dobândirea scaunului domnesc.

Conferința de presă, de după, a meritat toți banii. Cei doi, strâns lipiți unul de altul, îmbrăcați la patru ace în două costume ce țipau pe ei de noi ce erau, s-au dat în stambă de la început până la sfârșit. Vorbele gângăvite au fost năucitoare, făcând limba română – căci asta părea să fie glăsuită – un grai imposibil de recepționat. Tocmai de aceea și reporterii prezenți la marele eveniment, ignorând câlciul de vorbe care se ciocneau violent unele de altele, risipindu-se apoi în mii de vocabule exasperante, s-au înghesuit să pună întrebări iluștrilor aflați dinaintea lor. Vizibil indispusă, Anuța Gavrilă le-a cerut imperativ – imitându-l pe papa Georgescu prin fluturarea smucită a mâinilor și a degetelor ridicate amenințător, prin strângerile repetate ale ochilor în care păreau să se fi adunat mii de particule de nisip grunjos și mai cu seamă prin niște schimonoseli grozave ale gurii ce au amintit gazetarilor de grimasele scabroase ale hienelor naziste -, să pună numai o singură întrebare, pentru că în acest fel va putea beneficia de răspunsurile sale fieștecare (Oh, my God!).

Fiind inepuizabilă, femeia a continuat imperturbabilă să toarne bâzdâgănii lingvistice și logice, greu de plăsmuit, care ei îi vin însă mănușă:  

Candidatura mea nu este pe persoană proprie, este pentru români, este pentru ca noi să ne dăm toate șansele ca să putem continua. Acum au fost niște zile agitate, însă de mâine încolo ne vom concentra din nou asupra loviturii de stat care s-a dat, asupra nedreptăților care au fost comise de cei mai înalți judecători pe care îi avem în România, de la Înalta Curte de Casație și Justiție și judecătorii CCR…

Altfel spus, ea, venetica (umblată, peste un deceniu, prin toate colțurile lumii, până a reveni ulterior – spre disperarea noastră – la matca natală), nu se dă de ceasul morții pentru sine și pentru neamurile pe care le-a oploșit deja, chivernisindu-le, în Parlamentul României, ci pentru noi, toți românii, care, imbecili fiind, nici măcar nu ne-am dat seama că suntem în depresie și avem nevoie să fim vindecați. Ba mai mult, sfidând orice normă de bun-simț și de rațiune, a declarat, uluindu-ne definitiv, că, deși participă la aceste alegeri, nu le recunoaște legitimitatea… Cu toate acestea, mare luptătoare fiind, se simte obligată să continue ceea ce a început președintele ales (sintagma?… același vomitiv!):

Suntem aici pentru ca să ducem mai departe și să ținem Constituția în picioare. Cum facem asta? Trecem pe partea cealaltă și instaurăm ordinea constituțională și turul doi. Pentru că președintele a fost ales. După tot ce s-a întâmplat în ultimele luni știm cine iese președinte. Așadar, nici Anamaria Gavrilă, nici George Simion nu îl vor înlocui vreodată pe domnul Georgescu, a spus femeia privind mulțumită în jurul ei, cu sentimentul că afirmațiile făcute le-a închis gura tuturor și i-au deschis cale liberă spre țelul pe care, dacă ar fi avut minimă decență, l-ar fi refuzat, căci ei un astfel de obiectiv i se potrivește așa cum i se potrivesc porcului mărgăritarele așezate în trocul cu lături de oameni cu mințile rătăcite pe coclauri.

… Distracția abia acum începe, căci, deși par să fie tovarăși buni, niciunul nu se gândește să renunțe în favoarea celuilalt. Situația este cu atât mai amuzantă cu cât, deși nu au fost desemnați de Georgescu drept urmașii săi, politicianul preferând să tacă mâlc (de ce, numai el știe!), cei doi comedianți și-au luat rolul în serios, și, uitând ce reprezintă cu adevărat – un incitator la crimă în piața publică și șefa unui partiduleț ai cărui bani dați de Guvern și i-ar fi însușit -, chiar au pretenția de a deveni președintele (unu, căci doi nu se poate, sau…. poate…) unei țări, care, cum-necum, reprezintă încă ceva pe harta lumii.     

Seduși de această posibilitate, de a se cocoța pe jilțul pe care altădată a stat mărețul Alexandru Ioan Cuza, niciunul nu bate în retragere și ceea ce este mai surprinzător – Simion însuși fiind luat pe nepregătite – Gavrilă pare să fie mai hotărâtă ca niciodată să își joace cartea, puterii, și să nu abandoneze cursa în favoarea impostorului Georgică, cum bine l-a denumit în câteva rânduri.

O să vedem cine va merge mai departe. Cel sau cea care are cele mai multe șanse ca mișcarea suveranistă să reușească. O să facem și un sondaj intern și o să comunicăm. Cred că decizia trebuie luată cel târziu până miercuri seară., a cuvântat Gavrilă, sumețindu-și buzele a dezgust, de parcă lumea asta politică în care ea abia a pătruns (de numai câțiva anișori, dar suficienți pentru a se aburca, vicleană, pe scara parvenirii politice) ar emana mirosuri pestilențiale. De asta dar și de altele este foarte interesant de urmărit ce se va întâmpla azi, 19.03.2025, data la care cei doi trebuie să hotărască numele cui va rămâne scris pe buletinul de vot pentru a duce mai departe munca lui taica Călin.

Tot în această zi de miercuri ce poate să fie neagră pentru Anuța, CCR-ul, care n-are o clipă de răgaz în ultima vreme, trebuie să judece, de la ora 13.00, o contestație depusă împotriva sa, în care este acuzată, între altele, de fraudă electorală, precum și de comportament extremist și instabilitate psihică, amenințări și șantaj la adresa gazetarilor și a parlamentarilor care i-au căzut cu greu la stomah:

Comportament extremist și instabilitate psihică, aducând injurii instituțiilor statului, televiziunilor, amenințând și șantajând atât în Parlament, senatori și deputați, cât și membrii Guvernului, dar și public, jurnaliștii, apoi revenind cu declarații, scuzându-se că a avut o stare de nervi necontrolată.

De altfel, de când s-a așezat șireată de-a dreapta lui Georgescu – după ce a împins-o cât colo pe biata Cristela ce îi obtura, inocentă, drumul către prim-plan – nimic nu pare să îi mai stea în cale și de aceea pe unde trece lasă vai și amar în urma ei. Asta este cumplita experiență pe care au trăit-o pe propria lor piele toate (căci are ce are cu femeile!) duduițele din partid care, făcându-se vinovate de gândire independentă, adică făcută cu propriul lor cap, au fost excluse (deputata de Neamț, Mădălina Ionescu), ori s-au autoexclus (senatoarea de Diaspora, Camelia-Ștefania Căpraru) din solidaritate cu cei năpăstuiți.

Prinzând oarece curaj, mai mulți membri ai acestui partid, zis al oamenilor tineri, i-au imputat femeii comportamentul de dictator în fuste, care este atât de preocupată de păstrarea disciplinei, încât s-a gândit că ar fi bine ca vorbele rostite de politicienii din propria ogradă să fie scrise mai întâi de persoane din anturajul ei, și abia apoi făcute publice, asta desigur pentru a avea astfel un control absolut asupra tuturor!

La rândul lui, Simion dă cu paru tot mai puternic, făcându-i knockout pe toți aceia care până de curând i-au stat alături. Pe Claudiu Târziu, pe care îl bănuiește de nițică gelozie, l-a mazilit la Bruxelles, iar de nașu latifundiar – cel care i-a dat, potrivit propriei confesiuni, 700.000 de euro pentru ridicarea caselor sinistraților din Pechea, 100.000 împrumut și brânză de 20.000 – s-a dezis, expediindu-l cu un sec și superior săracu Becali, lepădându-se de el (după ce i-a păpat tot ce putea păpa) ca de Satana.

 … În fine, vom vedea ce va fi, dar zorii care se arată sunt cam întunecați și nici nu ar putea fi altfel, de vreme ce indivizi încețoșați la minte, incapabili a se îngriji de ei înșiși, își arogă rolul unor dascăli naționali care își pun în minte sau mai degrabă în țeastă goală, văduvită de miez, să dea lecții de creativitate politică celorlalți, celor care, mulți și pizmuitori, nu le înțeleg elanul civic:

Lucrurile pot fi făcute altfel. Îi învățăm și pe ei cum se construiește. Lucrurile pot fi făcute pentru că oricine poate să câștige din asta. Să fie win-win. Nu e un joc de sumă de zero. Adică unii câștigă și alții pierd… Sau altfel spus, pe limba getică a Vulpiței și a altora ca ea, … m-am născut când era vânt!

Post Scriptum: Nu vă străduiți să pătrundeți romgleza Anuței Gavrilă, căci n-are nicio noimă, și nu vă supărați pe ea, și iertați-o, căci – vorba popii – nu știe nici ce zice, și nici ce face! Amin!