România, cuibul vânzătorilor de țară

După Revoluția din 1989, țara noastră a parcurs un drum de câteva decenii bune, fiecare dintre aceștia punând pe masa cu bunătăți a românilor tot mai multe delicii cu care ne-am obișnuit atât de tare, încât am uitat, trecând cu desăvârșire sub pânza grea și întunecată a vremurilor de altădată, toate clipele în care și stomacul și cugetul ne-au fost înfometate. Bucurându-ne însă prea tare, după ce ne-am stâmpărat foamea și setea, am omis să mai privim cu circumspecție, am neglijat să rămânem în stare de veghe, astfel încât chiar lângă noi, în dreapta și în stânga noastră, în centrul vetrei noastre strămoșești, au răsărit, parcă de nicăieri, patrioții, acei oameni, care, îmbrăcați ca lupii în blană de oaie, și-au pus în minte să își vândă țara. Să o dea legată fedeleș pe mâinile celor care, după ce au urzit comploturi și conspirații greu de dibuit – sau greu le-a fost, din cine știe ce motive, serviciilor noastre -, se pregăteau să dea patriei lovitura fatală.

Ziua de ieri, o însorită zi de 6 martie 2025, i-a scos din nou din vizuinile lor pe acești iubitori de țară, care se întrec în acte de dezordine socială și de incitare la violență imposibil de imaginat în orice alt stat democratic, cu scopul, de altfel declarat, de a ne elibera. Aparent tari de cap, în realitate foarte bine motivați de niște sponsori voluntari, care le umplu buzunarele cu bani, așa de florile mărului, adică din dragoste nesilită față de ei, acești trădători mizerabili erau pe punctul de a ne azvârli pe toți în haos și de a pulveriza biata noastră țară, pe care aveau să o înlocuiască cu … Geția.

… Primul care ne-a înnourat senina dimineață a fost inepuizabilul Georgescu, care, chiar și într-un picior ș-o cârjă, se află pretutindeni, de parcă un demon l-ar fi clonat. Peste tot, pe unde de uiți, dar mai ales pe servilul lui post, îl descoperi viu sau în poză tv, privindu-te aluziv, cu ochi de gheață și chip împietrit, pregătit să te execute. După ce ani întregi – căci așa pare să se fi întâmplat – s-a pregătit pentru preluarea puterii, acum are comportamentul unui dictator, al unui tiran, care își exprimă nemulțumirile – tot mai multe în ultima vreme – închizându-și ochii, peste care își trage grăbit pleoapele vineții și își scrâșnește dinții. Ieri a fost mai necăjit ca niciodată, încrâncenarea sa fiind dublă. Mai întâi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a respins cererea prin care suveranistul solicita contestarea anulării alegerilor prezidențiale, decizie luată în unanimitate de cei trei judecători europeni care, desigur, pentru acest individ și clica lui, inclusiv șturlubaticul Elon Musk, nu sunt altceva decât niște răutăcioși malefici, niște sclavi închinați Bruxelles-ului. Din păcate pentru el și fericire pentru noi, decizia este definitivă și ca atare ușile acestui for internațional, pe care acum îl blamează cu nerușinare atât el cât și gureșele lui avocate, i-au fost închise pentru totdeauna.

După ce a aflat îngrozitoarea veste, Georgescu, cu nervii făcuți praștie, s-a adresat, în jurul orei 11.00, propriilor adepți, pe care pentru prima dată, i-a admonestat într-o limbă limpede, pe înțelesul tuturor. Amenințându-i de la început că vor regreta curând, acest om, susținut deopotrivă și de Kremlin și de Washington (prin anumiți oameni ai lui), și de Putin și de Trump, i-a chemat în stradă, cerându-le să treacă cât mai degrabă la fapte, adică la violențe.

Nu este ușor, dar este necesar. Știu că mulți, foarte mulți mă susțineți. Vă mulțumesc însă este important să știți că în aceste momente ne aflăm într-o luptă care nu se poate câștiga din spatele ecranelor de telefon sau de televizor. Nu se poate. N-am nevoie de like-uri sau de urmăritori pe Facebook. Am nevoie să știu că suntem toți uniți pentru aceeași cauză, dar uniți în mod real, fizic, palpabil, pentru același ideal. Totul pentru libertate (?!!!). Este inutil să ne susținem doar pe Facebook sau pe alte platforme de social media.

În traducere liberă: Revoltați-vă, ce mai stați?!… Un îndemn formulat de un bărbat care nu mai este tocmai un cetățean liber și onest, de vreme ce împotriva lui au fost formulate șase capete grele de acuzare, unul dintre acestea vizând tocmai instigarea la acțiuni împotriva ordinii constituționale în formă tentată.

Un pic mai târziu, pe la 12.50, Georgescu și-a luat-o din nou în freza grizonantă, primind vestea că Judecătoria Sectorului 1 i-a respins contestația, rămânând, pentru 60 de zile, sub control judiciar. Hotărârea este DEFINITIVĂ, dar omul, setat să se zbată până la cea din urmă picătură de sudoare, nu se lasă convins, susținând, în continuare, că va lupta pentru reluarea turului doi. Ba mai mult decât atât, azi se pregătește să își depună candidatura (cică are 350.000 de semnături, a căror valabilitate a fost verificată de… mutu) despre care presa din străinătate spune deja – ca și cum ar fi fost informată (potrivit cârâitorilor de serviciu, jurnaliștilor Chireac și Cristoiu) – că îi va fi respinsă. Dincolo de comentariile pro sau contra Georgescu, rămâne realitatea care nu îi este deloc favorabilă, căci să fii acuzat de fapte care contravin Constituției înseamnă că ești incompatibil cu înscrierea în cursa pentru câștigarea fotoliului de la Cotroceni. Ce va fi, rămâne însă de văzut.

… Tot ieri, am aflat cu stupoare că Georgescu nu-i singurul preocupat de soarta noastră, nu-i singurul care vrea să ne elibereze și să ne redea țara, care, cică, acum, se află în mâinile alogenilor. Cei împricinați, din stirpea lui Călin prorusul, fac parte dintr-o grupare intitulată cu țâfnă Statul Major al Comandamentului Vlad Țepeș, ale cărei baze au fost puse de un oarecare Adrian Robertin Dinu, surprins într-o imagine, foarte dragă lui, în incinta Ambasadei Rusiei, alături de bătrânul general Theodoru și fostul ambasador rus Valeri Kuzmin, o fotografie pe care stau scrise câteva cuvinte extrem de sugestive:

De aici a plecat proiectul Statul Major al Comandamentului Vlad Țepeș…

Știrea potrivit căreia șase membri marcanți ai acestei organizații, respectiv, capul Robertin Dinu, Ștefan Mateescu, Raul Mihai Lupu, Georgică Cristian Atitiene și Radu Pompiliu Sofran și veteranul general Theodoru au fost acuzați de trădare a căzut ca un trăsnet, iar stupoarea avea să ne crească gradat, până la un apogeu inimaginabil, cu fiecare nouă informație aflată. Așa am descoperit și noi, după spusele DIICOT-ului care i-a deconspirat, că acțiunile acestei grupări au început să se facă simțite încă de prin anul 2023, atunci când s-au constituit într-un grup infracțional în scopul de a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare a țării. Și, după modelul amicului Călin, au făcut mare zarvă și pe internet, acolo unde, potrivit site-ului grupării, au fost foarte activi, având la dispoziție grupuri de Whatsapp, o pagină de Youtube, un canal de Telegram și o pagină de TikTok.

Scopul fundamental al fierberii lor?… Destrămarea țării și înlocuirea ei cu Geția, un nou stat care ar fi urmat să fie condus prin intermediul a nouă ministere, care mai de care mai originale și mai staliniste precum Ministerul Omului sau Gliei, subordonate unui sfat al înțelepților, alcătuit din 13 membri și un delegat „cu treburile externe ale Geției”și consiliului bătrânilor, alcătuit din 130 de bătrâni, dar și comitete locale ale moșilor, alcătuite din 1.300 de moși.

Bine instruiți, acești iubitori de țară au procedat cu tact, luând cu asalt toate instituțiile europene (UE și NATO) și naționale cărora s-au apucat și le-au trimis epistole prin care și-au dezvăluit tranșant intențiile. În ultimele două-trei săptămâni, Comandamentul s-a adresat și instituțiilor autohtone, respectiv președintelui interimar Bolojan, precum și Guvernului (19 februarie 2025) cărora le-a cerut deslușit să explice poporului propria lor… inutilitate:

Dragi politicieni, aveți la dispoziție trei zile să informați poporul român cu privire la jaful național petrecut de la lovitura de stat din 1989 și până astăzi, cu privire la posibilitatea dezintegrării teritoriale de după lovitura de stat pe care o cunoașteți pentru că unii dintre voi nu ați făcut nimic (în viață), cu excepția politicii…

Tupeul fără seamăn – care îl întrece chiar și pe acela al pisălogului Georgescu – i-a determinat pe acești neaveniți să profereze amenințări în numele poporului român, care susțin ei, ar fi de partea lor și care, este posibil să nu mai aibă răbdare cu ei și să treacă la acțiune. De altfel, într-o postare pe o rețea de socializare (parcă sunt gemenii lui Călin!), Robertin Dinu spunea că, dacă cei aflați la putere nu se dau de bunăvoie la o parte – ca să vină ei firește -, atunci lucruri grozave se vor petrece: diasporiștii vor fi condamnați la despărțirea pentru totdeauna de țara-mumă, iar ceilalți, adică cei care nu și-au părăsit țara niciodată, indiferent de traiul pe care l-au dus și indiferent de nebunul pe care l-au avut în capul trebii, vor fi prinși într-un război civil.  

Firește că acești mameluci nu au acționat chiar de capul lor, căci, după cum a arătat și SRI-ul, ei s-au aflat într-o strânsă legătură cu doi diplomați ruși, declarați deja indezirabili și expulzați. Este vorba despre atașatul militar, aero și naval, Viktor Makovski și adjunctul acestuia, Evgeni Ignatiev, cel din urmă apărând – ce coincidență! – și în dosarul deschis lui Georgescu.

… Fără a putea spune deocamdată dacă între acești români care și-au pierdut evident dragostea față de țara lor – asta dacă au avut-o vreodată – există vreo legătură sau dimpotrivă au acționat separat și în paralel, fără a ști unii de alții, este cert un lucru: că această turmă de neghiobi, vorba bădiei Mihai, a jucat comedia patriotismului și a naționalismului pur, ce trebuie musai reinstaurat pentru tămăduirea neamului. Niște impostori, niște actorași de mâna a doua pe care, din nefericire, statul – pe care acum îl doresc doborât la pământ – i-a crescut, nebănuind nicio clipă că a ținut la pieptul său niște lepre. Niște oameni lipsiți de conștiință, care, având acest beteșug ei înșiși, evident că nu se pot uni cu alții în ceea ce nu au: adică în conștiință.  

Ciudată țară, într-adevăr! Pe cei mai mulți din acești domni statul i-a crescut, adică i-a hrănit prin internate, ca după aceea să-și câștige, printr-un meșteșug cinstit, pâinea de toate zilele.

Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul contrar. După ce acești domni și-au mântuit așa-numitele studii, vin iar la stat și cer să-i căpătuiască…

Domnia lor vor să facă pe boierii. 3–4–500 de franci (sau 10.000 de dolari azi) pe lună nu-i liniștesc și nu-i fac să se puie pe muncă pentru a deveni folositori nației de pe spinarea căreia trăiesc. Sunt născuți pentru lucruri mai înalte, pentru deputății, ministerii, ambasade, catedre de universitate, scaune în Academie, tot lucruri mari la care cinstiții lor părinți nici nu visaseră,… căci nu dăduseră naștere unor feți-frumoși cu stele-n frunte, ci unor băieți groși la ceafă și târzii la minte, de rând, adesea foarte de rând... De aceea, alungați, turma acestor netrebnici! (M. Eminescu, publicat în ziarul Timpul, 1877)


Descoperă mai multe la 2myBlog

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Postat în categoria: BLOG